Maria intră în încăperea cu lumini albastre la braţul bunicului ei, renumitul pictor Tudor Cristache. Cu pasul elegant şi privirea senină, împărţea zâmbete suave, înclinând uşor din cap. Pe chipul femeii se întrecea o mare de priviri, care mai de care mai curioase. Era singura nepoată a pictorului, singura moştenitoare a unei averi considerabile şi a mai multor conturi din ţară şi din străinătate.  Purta o rochie neagră, uşor decoltată, cu umerii goi, deasupra genunchiului, pantofi cu toc înalt, negri şi o poşetă de catifea tot neagră. Brunetă,  cu părul scurt şi ochi albaştri. În ciuda celor treizeci şi cinci de ani ai săi emana o delicateţe naturală, aproape  impecabilă. Avea gesturi  graţioase, fine, care exprimau perfect stările unei femei echilibrate, de condiţie bună.

Tudor Cristache, la cei optzeci de ani de viaţă şi şaizeci de carieră îi dăruise şevaletului toate culorile sufletului, ca-ntr-o alchimie a sinelui, pe trepte de anotimpuri pline de mister, cu aure uneori sălbatice dar şlefuite, graţie harului cu care călătorul din el a ştiut să caute culmi de suflet şi să le îmbrace în  dăruire şi statornicie.  Avea să serbeze acest eveniment la un local respectabil,  într-o seară de joi şi să iasă din oglinda lumii lui pe uşa din faţă. Găsise că slujise suficient pânzelor sale. Le împrumutase sufletul, îl dezlănţuise în fenomene atât de personale încât  picturile sale deveniseră hrana  cea mai de preţ din care savurase cu pasiune şi credinţă.

Îmbrăcat într-un costum gri și cămaşă verde, pictorul păşea încet, cu spatele drept, mândru nu atât de opera şi cariera sa cât de nepoata care îl însoţea, o bijuterie dragă, aşa cum îi plăcea s-o numească.

Sala se umplu de aplauze. Le merita din plin.  Invitase şaizeci de persoane. Fiecare avea un loc în inima lui și trecuse prin  sita încrederii. Veniseră aproape toţi. Evenimentul se număra  printre  cele de elită ale oraşului.

­– Bine-ai venit, doctore! se adresă Tudor unui bărbat la vederea căruia Maria tresări.  Avea în jur de patruzeci de ani, părul  uşor ondulat, şaten, ochii căprui şi figura senină, şarmantă. Purta  pantalon  bej şi cămaşă neagră. Imediat se adresă  nepoatei sale:

– Cred c-am reuşit să-ţi fac o surpriză plăcută, Maria! Bogdan a venit special pentru mine de la Bucureşti. Sau, mă rog,  pentru tine! Ştiam că este în ţară şi l-am invitat la petrecerea mea.

– Bogdan, credeam că n-am să te mai văd niciodată! şi bucuria înflori pe chipul femeii, căreia doctorul îi sărută mâna. O clipă se priviră în ochi ca şi cum recunoaşterea celeilalte persoane venea din adâncul sufletului.

– Hai, vino la masa noastră! A trecut o veşnicie de atunci! zise femeia.

În urmă cu cincisprezece ani, cei doi fuseseră logodiţi. Dar părinţii ei se împotriviseră relației lor iar tânăra îl părăsise pe Bogdan și se căsătorise cu un avocat. Căsnicia femeii scârțâise încă de la început. Bogdan plecase în Austria îndată după ce terminase Facultatea de Medicină. Tudor îl apreciase sincer şi regretase enorm când nora sa, profesoara de franceză  Emilia  Cristache nu ţinuse deloc cont de sentimentele Mariei. Din când în când se mai interesa de doctor, printr-un prieten, artist plastic şi el, văr cu tatăl acestuia. 

Tudor îşi îmbrăţişă prietenii şi se simţea împlinit. Nicio secundă nu purta umbre. Sărbătoarea  aceasta  parcă îl întinerea cu un veac. Orchestra  arunca  sunete  adânci,  într-o învăluire profundă, care înnobila  până şi cele mai decolorate gânduri.

Între timp, Maria  se aşeză la masă, urmată de tânăr.

–  Nu ştii cât de specială e seară aceasta, începu Bogdan.

– Mă bucur să aud asta. A trecut o veşnicie de atunci. Să știi că n-am vrut să te părăsesc niciodată. Mereu mi-a fost dor. Ştiam că într-o zi am să te întâlnesc!

Vorbise fără întrerupere, într-o beatitudine neobişnuită.

– Să lăsăm timpul să-și spună cuvântul, hotărî doctorul, pe un ton serios. El ne va dezveli toate secundele care au strigat vreodată în noi. Pe urmă, vom mai vedea, nu-i aşa?, încheie bărbatul printr-o undă de  optimism.

Bunicul o căută prin mulţime, curios la reacţiile lor, după  o despărţire mai amară decât  amurgul peste pelinul de mai.  Îi găsi veseli, apropiaţi, fără urme de reproş. Se apropie de ei.

 – Aşa vă vreau, dragii mei.  Nici nu ştiţi cât sunt de fericit. Nu mă abţin să-ţi spun un secret, se adresă Mariei. Mâine ne vom întâlni cu avocatul. Voi semna testamentul prin care îţi voi lăsa toate bunurile mele. Mai departe, un economist bun ştie cum să le contabilizeze.

Maria îl sărută pe obraz.

– Tudore, nu crezi că te cam grăbeşti?  

Îi zisese pe nume, aşa cum obişnuia când era mică, dorind să-și demonstreze  câtă importanţă avea această exprimare care se solda, de fiecare dată, cu o îmbrăţişare călduroasă.

– Eşti minunată, Maria Cristache.  Sunt mândru că-mi porţi numele.

– Să dansăm, bunicule, ce zici de invitaţia mea ? Hai, un tangou şi atât!

– Bine, să dansăm! Va fi ultimul meu dans, dar simt  că n-am trăit degeaba.  Aplauzele n-au contenit. Era ca un joc de cristale, cu fulguiri  împletite din mătase de orizont.

– Am cam obosit, tinereţe! zise Tudor și se retrase înainte ca muzica să înceteze.  Apoi dori să ştie cât mai multe lucruri despre Bogdan. La fel și Maria.  

– Eu sunt căsătorit. Soţia mea e în Austria, tot medic. Avem un copil de doisprezece ani. Dar iată, și eu te-am păstrat în suflet, în ciuda atâtor ani! Drept dovadă că am păstrat  tabloul  pe care mi l-ai dăruit, în ziua logodnei noastre. Era singurul lucru pe care îl aveam de la tine.

– Mă bucur că-l mai păstrezi încă. Acolo e o parte din mine. Bunicul a ştiut s-o marcheze, să-i creeze limite. Mi-e drag peisajul acela. Mereu m-am dus acolo. Și bunicul adoră acel loc. Încă mai există stejarul cu ramuri uriașe şi nici pârâul n-a secat. Vom merge într-o zi, dacă vrei. L-am înrămat în suflet şi voi iubi totdeauna acel petec de rai.

– Asta fiindcă mi-ai dăruit tabloul care te reprezenta, exact acolo, sub stejar. Îţi dai seama câtă valoare are ?

– Valoarea i-a dat-o renumitul pictor, nu-i aşa? se mândri femeia. Când pleci, Bogdan ? Nu te-ai gândit să te întorci aici? schimbă brusc subiectul.

– Ba da, i-am promis lui Tudor că voi fi medicul lui. Motivul e lesne  de înţeles. Până atunci hai să dansăm. De când aștept un asemenea moment!

Îi strângea spatele, simţindu-i pielea fină. Valuri  de nuferi se destrămau pe umerii clipelor. Erau singuri, inhalând aroma calendarului fără date exacte, plutind în voia cerului, pe o pală de  senin, care tot încerca parcă  să intre într-o brazdă de nor.

La plecare se oferi să-i conducă acasă.

– Sunt cu maşina,  n-ar avea rost. Va trebui să-l duc mai întâi pe  bunicul, stă în partea opusă a oraşului, în Dumitrești. Eu locuiesc tot acolo, unde știi: părinții mi-au lăsat apartamentul şi s-au mutat în casa bunicilor de la munte.

– Atunci las maşina aici şi îl conducem împreună pe Tudor, se oferi bărbatul. Apoi  vreau să ne plimbăm. Ca altădată. E trecut de trei. Îndată se vor ivi zorii.

– Sunt obosită, crede-mă, deşi mi-ar plăcea. Poate mâine seară. Aş vrea să dorm. Odihneşte-te şi tu. Vom avea destul timp să povestim.  

Îi sărută pe obraz şi îi urmări cu privirea. Noaptea  se arătă ca o regină plină de neprevăzut, dornică să-şi alinte supuşii cu cele mai delicate clipe.

 

 

Vizualizări: 240

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Un alt început de proză în site-ul nostru. Parcă ar fi un maraton. Dar de această dată nu mă mir. Pe Gina prozatoare o ştiu şi-i cunosc stilul cursiv, bogat în metafore. Dar atenţie Gina, aici e proză! :))

Tocmai am făcut cunoştinţă cu nişte personaje din lumea artei şi a medicinei, lumea bună a unui oraş. Început promiţător... Păcat de pictorul care precis a făcut un  atac de cord datorită preaplinului sufletesc, bucuriei şi emoţiilor din noaptea balului dat cu ocazia retragerii din activitatea lui artistică.

Aş avea o remarcă, Gina: ''pantof cu toc înalt,'', ştiu că se obişnuieşte, dar corect este ''pantofi''.

Aştept continuarea cu nerăbdare, Sofy!

 

Un stil cu un parfum specific.

Are dreptate, Chris, parfumul tau este inconfundabil. Am citit cu placere. Astept cu nerabdare continuarea.

Cu drag,

Sofy, am promis că voi scrie această Promisiune de joi de prin 2010, personajele au luat startul, trebuia să le aduc aici, lângă voi. Știu că mă vei atenționa pentru fiecare greșeală și-ți mulțumesc pentru asta. Ochiul tău ager nu iartă și este un lucru foarte bun. Sper să merg pe alt culoar și să nu las poezia să se intersecteze cu povestea lui Tudor Cristache. Și știi? Nu va face atac de cord. Mi-e dor de proza polițistă. Trebui să aduc încrengături și să nu le scap din gând.

Mulțumesc pentru pașii pe care-i faci alături de mine. Ești o prietenă minunată!

Sofia Sincă a spus :

Un alt început de proză în site-ul nostru. Parcă ar fi un maraton. Dar de această dată nu mă mir. Pe Gina prozatoare o ştiu şi-i cunosc stilul cursiv, bogat în metafore. Dar atenţie Gina, aici e proză! :))

Tocmai am făcut cunoştinţă cu nişte personaje din lumea artei şi a medicinei, lumea bună a unui oraş. Început promiţător... Păcat de pictorul care precis a făcut un  atac de cord datorită preaplinului sufletesc, bucuriei şi emoţiilor din noaptea balului dat cu ocazia retragerii din activitatea lui artistică.

Aş avea o remarcă, Gina: ''pantof cu toc înalt,'', ştiu că se obişnuieşte, dar corect este ''pantofi''.

Aştept continuarea cu nerăbdare, Sofy!

 

Chris, semnul lăsat aici mă bucură. Gândul meu bun, cu drag!

Chris a spus :

Un stil cu un parfum specific.

Corina, mulțumesc. Mă încurajezi. Sper să  le dau personajelor suficientă forță pentru a avea un drum bogat în evenimente.

Prețuire,

Corina Militaru a spus :

Are dreptate, Chris, parfumul tau este inconfundabil. Am citit cu placere. Astept cu nerabdare continuarea.

Cu drag,

Mulțumesc, Mihaela. Vom căuta răspunsuri, cât de curând. Seară frumoasă!

Mihaela Popa a spus :

încântată, Gina, aștept continuarea!

cu drag

În urmă cu cincisprezece ani, cei doi fuseseră logodiţi. Dar părinţii ei fuseseră împotrivă  iar tânăra şi îl părăsise pe Bogdan și se căsătorise cu un avocat.

Gina, ai un scris cursiv, de scriitoare veritabilă, serioasă. În afară de pasajul de mai sus, la cât mă știi de cârcotaș (tu aici să mă contrazici și să spui că-s exigent), nu am mai găsit „neconcordanțe”, cu excepția surplusului de blancuri.

Succes pe mai departe!

Îmbrățișări,

da Coza

Ce încurajare, da Coza!!! Oare cârcotașul din tine (cel de mare folos) îmi va spune asta și după ce va da și ultima filă?

Va trebui, așadar, să nu dezamăgesc! Mulțumesc!

Ion Lazăr da Coza a spus :

În urmă cu cincisprezece ani, cei doi fuseseră logodiţi. Dar părinţii ei fuseseră împotrivă  iar tânăra şi îl părăsise pe Bogdan și se căsătorise cu un avocat.

Gina, ai un scris cursiv, de scriitoare veritabilă, serioasă. În afară de pasajul de mai sus, la cât mă știi de cârcotaș (tu aici să mă contrazici și să spui că-s exigent), nu am mai găsit „neconcordanțe”, cu excepția surplusului de blancuri.

Succes pe mai departe!

Îmbrățișări,

da Coza

îl dezlănţuise în fenomene atât de personale încât  picturile sale devenise hrana...

– Bine-ai venit, doctore! se adresă Tudor unui bărbat la vederea căreia (căruia) Maria tresări.

Drept dovadă că am păstrat  tabloul  pe care mi l-ai dăruit, în ziua logodnei noastre. Era singurul lucru care mă lega (pe care îl aveam) de la tine.

O proză care fascinează. Personaje plăcute, acțiune palpitantă. În stilul caracteristic al autoarei, metafora curge la fel de frumos ca în poezia acesteia. Aștept continuarea.

Toată prețuirea,

O amprenta de neconfundat prin fiecare creatie! Un stil captivant prin care iti regasim talentul scriitoricesc! Felicitari, Gina!

Cu admiratie si pretuire, Irina

Lisia, mulțumesc mult. Puteam eu să recitesc eu mult și bine. Mi-ai fost de mare ajutor.

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

îl dezlănţuise în fenomene atât de personale încât  picturile sale devenise hrana...

– Bine-ai venit, doctore! se adresă Tudor unui bărbat la vederea căreia (căruia) Maria tresări.

Drept dovadă că am păstrat  tabloul  pe care mi l-ai dăruit, în ziua logodnei noastre. Era singurul lucru care mă lega (pe care îl aveam) de la tine.

O proză care fascinează. Personaje plăcute, acțiune palpitantă. În stilul caracteristic al autoarei, metafora curge la fel de frumos ca în poezia acesteia. Aștept continuarea.

Toată prețuirea,

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 1 oră în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 1 oră în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 9 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 12 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 13 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 13 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog tablou mirabil, multiform a lui Floare Arbore
cu 13 ore în urmă
Postare de log efectuată de Elisabeta Drăghici
cu 13 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA iar echinocţiu a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 14 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose a lăsat un comentariu pentru Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut profilul lui Elena Lucia Spătariu Tudose
cu 14 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut discuţia Pietre (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA culori în iarbă a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor