E vară, școala s-a încheiat și am intrat în vacanța mare, mi-am încasat banii de concediu de la școala unde lucrez, dar, din păcate, banii, mai bine de jumătate au fost deja ai altora. Cu leafa modestă de dascăl, cu familie și alte angarale, acumulez datorii de la o lună la alta în contul salariului pe vară care, după achitarea datoriilor adunate peste an, rămâne subțirel de tot și trebuie bine întins ca să-mi asigure supraviețuirea până în septembrie, la reluarea cursurilor și la următorul salariu. De distracții nici pomeneală, doar citit și pescuit, ieșit la o bere cu prietenii, preferabil invitat pe banii lor. De la o vreme însă, te cam saturi și de astea. De ieșiri prin țară nu prea poate fi vorba, de ieșiri pe-afară nici atât. Mi-aș lua un job pe undeva pentru vreo două luni până începe școala, dar nu prea am idee ce aș putea face, la ce m-aș pricepe și cine m-ar primi la muncă așa, ocazional, „la negru”, cum se spune.

     - Hei, amice, ce mai faci? mă abordează pe stradă un fost coleg de liceu, azi mare patron, cu tot soiul de mici firme prin orășelul nostru de provincie.
     - Ce să fac? Ia, trag mâța de coadă, cum se spune...
     - Bravo, ție, frate! Ce bine de voi, dascălii! Cum vine vara, vacanță două-trei luni ca și copiii, trai pe vătrai, fără griji, fără probleme, cât e vara de lungă.
     - Asta s-o crezi tu. N-ar fi rău să fie cum zici tu, dacă ar fi ceva mai mulți bani, dar la banii noștri doar la plimbare pe corso și la pescuit mai putem merge. Uite, n-am la mine nici bani de-o bere, să te invit la o terasă!
     Și-mi întorc ostentativ pe dos buzunarele pantalonilor, de unde cad doar cheia de la casă din buzunarul drept și bricheta din cel stâng, că țigările le-am terminat de dimineață.
     Amicul râde zgomotos și mă bate prietenește pe umăr:
     - Hai cu mine la Cristina, la terasă, să mai discutăm! Fac eu cinste cu o bere!
     Ne așezăm la umbra castanilor de pe marginea terasei, amicul comandă două beri, cât mai reci cu putință, ca să combatem canicula și mă ia în primire:
     - Și așa, zici că nu-ți ajung banii...
     - Păi, nu prea...
     - Păi, atunci muncește și o să ai bani! îmi zâmbește el făcându-mi cu ochiul.
     - Aș munci eu, dar nu prea știu să fac mare lucru înafară de școală.
     - Dă ore în particular! Am auzit că mulți dascăli s-au îmbogățit din asta.
     - Probabil, unii da, la materiile la care se dau examene importante. La materiile mele nimeni nu se înghesuie să ia meditații pe bani...
     - Atunci, hai la mine la firma de taxi, oricum mi-a plecat un om și aș avea mare nevoie de înlocuitor pe o mașină. Două luni o să te plimbi cu mașina și o să faci și bani. Te plătesc la negru, cu procente din încasări. Bacșișul e al tău, nu mă interesează. Ce zici?
     Propunerea îmi surâde de minune, și-așa îmi place mie să mă trambalez toată ziua cu mașina, mai ales pe motorina altora și plătit pentru asta.
     - O.K. Batem palma!
     - Batem! De mâine dimineață de la 8 poți să te prezinți la sediul firmei mele, spui că vii din partea mea și să-ți dea în primire Renault-ul roșu. De fapt, am să-l sun eu pe dispecer în legătură cu tine.
     Satisfăcuți amândoi de înțelegerea încheiată, sorbim cu sete din halbele aburite, încărcate de picături mari de apă.

     Prima zi e oarecum dezamăgitoare. Mașina e veche și paradită, fără climă pe căldura asta sufocantă, merg tot timpul cu geamurile deschise de mă trage curentul la măsele din toate direcțiile, mă și mir cum a obținut amicul meu ITP-ul la o astfel de rablă, cumpărată de pe piața de second-hand la preț de nimic și folosită la făcut bani până se va dezmembra săraca singură pe drum. Că așa se fac banii și afacerile profitabile. Mașina merge totuși, ba chiar trage bine la drumurile în pantă pentru că, la traseele noastre din zona de deal, multe destinații sunt pe coclauri, pe dealuri și văi adiacente. Cu traseele mă descurc mai greu la început, n-am prea umblat prin zonă, nu prea cunosc străzile lăturalnice și satele din jur, mă rătăcesc des în primele zile, noroc cu clienții care mă mai îndrumă pe scurtături spre destinațiile lor.
     Dar treptat mă adaptez și-mi place. Mașina mi se pare cu timpul acceptabilă și o îndrăgesc, chiar dacă pe-afară e mai zgâriată și are pete de rugină pe ici pe colo, habitaclul e curat și plăcut, clienții în general simpatici și de treabă, mai o poveste, mai o glumă, mai un bărbat hâtru pus pe bancuri, mai o domnișoară radioasă și surâzătoare care-ți înseninează ziua. Desigur, mai ai parte și de moși ursuzi ori de babe cârcotașe, dar ăștia-s oamenii și asta-i lumea în care trăim.

     Se înserează treptat, stau la marginea parcului, în stația noastră de taxi și mă relaxez în așteptarea unei comenzi, privind la copiii care încă se mai joacă supravegheați de părinți, la cuplurile de amorezi care se plimbă pe alei și ascult muzica mea preferată la boxele pe care mi le-am montat singur pe mașină.
     - Hei, taxi! Liber?
     - Liber...
     Spre mine se îndreaptă ca un bolid, pe mai multe cărări deodată, un domn masiv între două vârste, cu fața buhăită de băutură și cu câte o sticlă, golită pe jumătate, în fiecare mână, ținându-le sus ca pe niște trofee și sorbind cu sete pe rând, când din una, când din cealaltă. Omul e numai zâmbet, pare un chefliu de treabă, din genul acela pe care nu poți să te superi chiar dacă face boacăne la fiecare pas.
     Se oprește lângă mașina mea și-mi face semn cu ambele mâini ocupate să-i deschid portiera. Ies din mașină, deschid ușa la spate și-l poftesc înăuntru. Omul nu lasă nici o clipă sticlele din mâini și nu reușește să intre în mașină și să se așeze pe banchetă.
     - Dă-mi mie sticlele, să le țin până te așezi!
     - Ba, nu ți le dau, că mi le ascunzi și am dat bani pe ele.
     - Nu ți le ascund, uite, ți le așez pe banchetă lângă dumneata. Sau așază-le dumneata alături!
     Clătinându-se, bărbatul încearcă să așeze sticlele într-o poziție cât mai dreaptă pe banchetă, să nu se răstoarne. După câteva încercări, reușește să le pună în echilibru și se trântește apoi pe bachetă cu toată greutatea, răsuflând din greu și umplând mașina cu un damf acoolic de proporțiile unui ciclon. Trântindu-se neglijent pe banchetă, răstoarnă sticlele, care-și varsă lin conținutul pe tapițeria canapelei mele. Îmi pun mâinile în cap. Mașina mea curată miroase acum ca o cârciumă rău famată!
     - Bine, măi, omule! Nu puteai să fii mai atent?
     - Nu-i nimic, cumpărăm altele, mă consolează el.
     - Cumpără câte vrei, dar mi-ai inundat bancheta cu alcool.
     - Și, ce? Iese la spălat!
     - Da, dar spălatu-i pe bani!
     - Și? Care-i problema? Vrei bani? Uite, bani!
     Și-mi aruncă, zâmbind ștrengărește, un șomoiog mare de bani care se împrăștie peste tot, pe bord, pe podea, pe scaunul din dreapta. Sunt nervos și iritat de clientul meu ciudat, dar și amuzat în același timp. Omul are charisma lui. Mă chinui să adun banii împrăștiați și să-i înapoiez omului, dar el mi-i aruncă din nou peste volan și peste bord, râzând pe înfundate, ca un copil încântat de pozna pe care a făcut-o. Renunț să-i mai adun.
     - Bine! Unde mergem?
     - Unde vrei!
     - Cum, unde vreau? Unde vrei dumneata!
     - Eu? Oriunde!
     - Domnule, ești obosit și beat! Hai să te duc acasă! Spune-mi, unde stai?
     - Cum să mă duci acasă? Ești nebun? și izbucnește într-un râs dezlănțuit. Păi, eu abia am scăpat de acasă! Oriunde, numai acasă nu!
     Și taie hotărât aerul cu mîna, cum l-ar tăia cu o sabie. Apoi izbucnește din nou în râsul lui zgomotos și molipsitor.
     - Bine... zic și pornesc cu mașina spre centru. Dacă omul vrea plimbare, voi face ture de oraș cu el, cât o să vrea, până i se vor termina banii. În timp ce conduc cu o mână, cu cealaltă adun din nou banii, e o sumă frumușică, dar nu-i mai înapoiez clientului ci îi pun la păstrare în bord până la sfârșitul călătoriei și la încheierea socotelilor. La câți bani avem, putem să ne plimbăm toată noaptea.


     S-a înserat de-a binelea, lumea se plimbă peste tot, omul meu n-are stare nici o clipă, scoate mereu capul pe fereastră, face semne cu mâna la toată lumea și strigă după fete și femei tot soiul de gugumănii, de mi se face groază, mai ales că, din când în când, ne întâlnim cu oameni care mă cunosc și care mă salută respectuos. Degeaba încerc să-l potolesc pe clientul meu cu vorba bună. El râde tot mai tare și mă bate prietenește pe umăr:
     - Ești tare, omule, ești cel mai tare șofer de taxi pe care l-am cuoscut! Ești prietenul meu și o să te plătesc bine! Altul în locul tău mă dădea de mult jos din mașină și cu un șut undeva, de nu mă vedeam! Tu ești omul meu! și mă bate și mai abitir pe umăr cu palmele lui grele de boxer.
     Ce să fac? Clientul meu are dreptate, în mod normal trebuia să-l fi dat jos de mult din mașină. Dar parcă nu mă lasă inima, chiar dacă mașina mea pute acum ca un butoi plin de borhot din cauza lui și mă face și de panaramă prin tot orașul. Dar, pe undeva, mă și distrează. La urma urmei, are hazul lui și mare lucru nu face.
     - Stop! îmi strigă la un moment dat agitat și mă bate nerăbdător cu palma pe spate.
     Opresc brusc mașina, să văd ce vrea clientul. El sare din mașină, incredibil de iute la cât e de greoi și de beat și se aruncă vajnic și impetuos să îmbrățișeze un trecător.
     - Oho, Tică, fratele meu! De când nu te-am văzut! Puteam să mor de dorul tău!
Și nici una nici alta, dă-i și pupă-l zgomotos pe bietul om pe amândoi obrajii. Omul e șocat de-a dreptul, rămâne blocat în plină stradă, în timp ce clientul meu îl ia pur și simplu la dans, spre uimirea trecătorilor, opriți să vadă spectacolul neobișnuit și grotesc. Mie mi-e mai mare groaza de oamenii din jur și de cel numit Tică, ce se uită săracul disperat spre mine, parcă cerșind ajutor, dar eu ridic din umeri neputincios.
     Îl chem nerăbdător în mașină pe client, dar el nici nu vrea să audă, necontenind cu tandrețurile față de prietenul pe care nu l-a văzut de multă vreme. Pornesc mașina și mă prefac că-l las în drum. Abia atunci îl abandonează pe numitul Tică și se aruncă iar pe banchetă, trântind portiera și făcând un semn trist de adio spre vechiul său prieten. Pornesc în trombă și măresc viteza peste limita legală chiar cu riscul de a fi amendat de poliție, doar ca să nu-i mai dau ocazia clientului meu să strige după oameni pe stradă.
     - Domnule, ce ai? Parcă n-ai mai văzut oameni de mult, așa te uiți și strigi după ei ca disperatul, de parcă ai scăpat din pușcărie!
     - Păi, cam da! La cum mă ține nevasta din scurt, mi-era dor și mie să mă mai întâlnesc cu lumea, cu amicii și cu femeile prin oraș!
     Și brusc îi dau lacrimile. Mă uit în oglindă, îi văd obrajii îmbujorați brăzdați de lacrimi și mi se face milă.
     - Domnule, chiar așa zbir de nevastă ai?
     - Zbir? Diavol! Frumoasă ca o prințesă, dar rea ca dracu'!
     Și izbucnește în plâns. Pare caraghios, ditamai omul cât un munte care plânge că-l ține nevasta sub papuc. Mi-a fost simpatic de la început, dar acum parcă simt că mi-e și mai drag, bietul om.
     - Asta e, nu poți fi cu toate în viață. Dacă vrei nevastă frumoasă, o iubești chiar dacă-i drăcoasă! Dacă nu poți trăi fără ea, o suporți, că ești suporter! o dau eu pe glumă.
     - N-o mai suport! Gata! Am plecat și nu mă mai întorc la ea! strigă el, hotărât să pună capăt unei vieți de chin. Hei! Oprește! îmi strigă din nou, panicat.
     Frânez brusc și-l aud strigând disperat din toți bojocii:
     - Mariana! Mariana!
     Cea numită Mariana e o femeie trecută de patruzeci, dar care pare să fi fost cândva foarte frumoasă și care afișează o eleganță și o noblețe de divă. Se întoarce surprinsă, moment în care clientul meu se aruncă asupra ei ca uliul pe pui, vrea s-o îmbrățișeze și s-o sărute năvalnic, dar ea se eschivează strategic:
     - Ce vrei?
     - Mariana! De mult nu te-am văzut! Tot frumoasă și elegantă ești, ca-ntotdeauna! Cât te-am mai iubit! Cât aș fi vrut să fim împreună!
     - Păi, și cine-i de vină? Dacă tu ai vrut-o numai și numai pe Geta! Acum stai cu Geta!
     Fostul iubit o prinde de mâini ca s-o mai rețină, dar ea și le smulge din strânsoarea lui:
     - Lasă-mă în pace! Te rog, lasă-mă, că mă așteaptă bărbatul acasă! Tu du-te la Georgeta ta!
     Și pornește mândră în drumul ei, aranjându-și haina ușor deranjată de fostul iubit și așezându-și mai bine poșeta pe umăr. Clientul meu rămâne trist și descumpănit în mijlocul trotuarului.
     - Are dreptate femeia, îi zic. Hai să mergem la Geta. Hai să mergem acasă, încerc eu să-l conving, deși mi-e teamă că va fi o încercare zadarnică.
     - Ce? întreabă el cu voce dintr-o dată scăzută și umilă, ca trezindu-se dintr-un vis. La Geta? Acasă? repetă el ca un școlar o poezie învățată pe de rost.
     - Da, ai umblat destul, ți-ai văzut fostul prieten și fosta iubită, ai văzut destui oameni și femei pe stradă... acum e timpul să te întorci acasă.
     Clientul meu pare trezit de tot, nu doar din beție ci și din visul lui de libertate și hotărârea de a scăpa definitiv de acasă. Cu pași rari și greoi se întoarce la mașină.    Pare perfect lucid, ca și cum n-ar fi fost beat mangă doar cu câteva momente în urmă. Se așază, oftând, pe banchetă, îmi cuprinde amândoi umerii cu palmele lui mari și puternice de halterofil și-i aud vocea joasă și calmă, dar încărcată parcă de o tristețe grea:
     - Mergem acasă. Nuferilor 33A.
     Parcă nu-mi vine să cred că s-a transformat brusc din chefliul năbădăios de mai înainte în omul cuminte și liniștit de acum.
     - Bine, mergem. Dar acum, că te-ai liniștit, ne mai putem plimba puțin înainte de a ajunge din nou la Geta.
     Numai la auzul numelui, are parcă frisoane și se scutură din tot corpul. Mergem o vreme în tăcere pe bulevardele acum aproape pustii, se apropie miezul nopții și lumea s-a cam retras, fiecare la casa lui. Pe cât a fost de guraliv și gălăgios până acum, pe atât de tăcut și încremenit e omul meu acum.
     În sfârșit ajungem la poarta casei cu numărul 33A. Pe alee și în gangul de la intrare toate luminile sunt aprinse de parcă se așteaptă oaspeți de seamă. De fapt Geta își așteaptă pe alee soțul fugar, ținând parcă ceva în mână, o mătură ori un bătător de covoare. Deși am oprit mașina în fața porții, clientul meu stă în continuare mut și nemișcat.
     - Am ajuns... zic eu, ca și cum omul ar fi adormit și nu și-ar fi dat seama.
     - Văd... răspunde el cu aceeași tristețe grea în glas. Să facem socoteala, Cât mă costă plimbarea?
     Mă uit la aparatul de marcat și-i comunic omului suma de plată.
     - Bine. Ajung banii pe care ți i-am dat?
     - Nu numai că ajung, dar și întrec cu mult.
     - Păi, ai de plătit și la spălătorie pentru banchetă...
     - Chiar și așa, tot e mult. Să-i numărăm.
     - Nu-i mai număra. Păstrează-i pe toți. Când voi mai avea chef de plimbare o să te caut, o să te chem numai pe tine.
     - Mulțumesc mult, mi-a făcut o mare plăcere. Și mi-aș dori să ne mai plimbăm și cu altă ocazie.
     - Bine. O noapte bună! îmi urează omul.
     - Noapte bună! îi doresc și eu, deși nu știu cât de bună îi va fi noaptea alături de zbirul care-l așteaptă în dosul porții, cu mătura ori bătătorul de covoare în mână.
     Dar nu mai e treaba mea. În timp ce omul deschide, nehotărât și cu multă sfială, poarta casei sale, eu demarez în noapte, să predau mașina la dispecerat și să mă retrag apoi și eu „la depou” cum se spune, ca să-mi revin și să mă bag la culcare, după o cursă atât de agitată.

Vizualizări: 84

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Ar fi de râs, dar nu pot.

Nu se poate face o statistică reală,  pentru că ipocrizia există în cote alarmante, dar majoritatea căsniciilor sunt de complezență sau păstrate cu sacrificii...de parcă viața n-ar fi doar ...una!

O poveste umoristică bine scrisă, un dialog interesant, un mesaj subliminal...

cu plăcerea lecturii, aDa nemescu

„Ar fi de râs”... dacă n-ar fi și de plâns. :) Proza mea, în general, e cam ca viața, un fel de „rîsu/plânsu”, un amestec de amărăciune și umor, de tristețe și haz de necaz. Cam așa și cu această experiență de viață, omul întîlnit e tipic prin umanitatea lui, bonomia și sentiemntalismul lui, dar și prin faptul că e prins într-o anume capcană a vieții, ca majoritatea dintre oameni. :) „Capcană” de care face haz, de care încearcă să scape, bravează și evadează, dar la care se întoarce ca la o „celulă” fatală de închisoare. Am cunoscut multe astfel de cazuri de relații oarecum „toxice”. Mai cu seamă femei prinse în astfel de „plase de păianjen”, dar, deși pare mai greu de crezut, foarte mulți bărbați, care s-ar crede că sunt mai hotărâți, mai liberi, mai rebeli și mai greu de ținut în frâu... și totuși...

Mulțumesc mult, Ada, pentru răbdarea lecturii, comentariu și aprecieri!

Ada Nemescu a spus :

Ar fi de râs, dar nu pot.

Nu se poate face o statistică reală,  pentru că ipocrizia există în cote alarmante, dar majoritatea căsniciilor sunt de complezență sau păstrate cu sacrificii...de parcă viața n-ar fi doar ...una!

O poveste umoristică bine scrisă, un dialog interesant, un mesaj subliminal...

cu plăcerea lecturii, aDa nemescu

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 1 oră în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 3 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 3 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 5 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 5 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 5 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Maria îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog SONET LXXVII  (Mamă) a lui BOTICI GABRIELA
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 12 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 12 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 14 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor