Pe Ileana a cunoscut-o la horă, într-o duminică, atunci când el s-a dus cu alți flăcăi în satul de peste deal, să joace haidăul[1]. Era pe la începutul verii, când florile de soc înmiresmau aerul și cireșele începeau să dea în pârg.

      A zărit-o între muieri, stând rușinată cu privirea-n pământ. S-a uitat îndelung la ea, admirându-i obrajii rumeni și părul ca spicul grâului, împletit în două cozi groase, prinse deasupra capului. Când ea și-a ridicat privirea și s-a uitat la el, Valer a simțit o tulburare și un tremur înlăuntrul lui. Atunci și-a zis că fata asta cu ochii cei mai albaștri musai să fie muierea lui! S-a desprins din joc și s-a dus către ea. Inima-i bubuia-n piept cu atâta putere, încât a trebuit să respire adânc înainte să facă primii pași. S-a apropiat de locul unde stăteau femeile și le-a dat binețe, dându-și jos colopul din cap. Apoi a privit-o pe ea, fata cu părul ca aurul și i-a zis că vrea s-o joace. Muierile au chicotit vesele și s-au dat la o parte, lăsând-o pe Ileana singură cu flăcăul. Când Valer a-ntins mâna s-o cheme la joc, s-a auzit un șuierat și un pocnet.

În curtea-n care se ținea hora, a intrat un flăcău călare. În cap purta o pălărie neagră, iar în picioare o pereche de cizme ostășești. La chimir se vedea un pistol cu plumbi, dintr-acela ce-l foloseau honvezii[2]. Ochii îi aruncau flăcări, iar buzele-i tremurau sub mustața zburlită. În mână ținea un corbaci cu care șfichiuia[3] aerul. S-a oprit dincolo de poartă și a sărit de pe cal, privindu-l cu dușmănie pe Valer. Flăcăul nu s-a mișcat de lângă Ileana, ceea ce l-a-ntărâtat pe cel venit. „Io-s Nicodim!”, i-a zis omul semeț, scoțându-și pieptul înainte. „Tăț’ de aci mă știu!”, a continuat el. „Tu cin’ ești?” Atunci Valer a zâmbit și i-a spus că el „îi Valer a lu’ Crâsnicu’ Gheorghe, din hălălant sat.” Mirat de cutezanța feciorului, Nicodim s-a-ncruntat și s-a uitat în jur. Toți cei adunați la horă au făcut un pas înapoi și s-au strâns unul într-altul, curioși să vadă ce se va-ntâmpla. „Ce treabă ai tu cu Ileana mea?”, l-a întrebat el pe Valer. Flăcăul nu i-a răspuns. A privit-o pe Ileana. Fata a suspinat și a lăsat privirea-n pământ. „Ești muierea lui?” i-a șoptit Valer, însă ea n-a zis nimic. Atunci el s-a-ndepărtat și s-a așezat pe o laviță, lângă poartă. Nicodim a zâmbit, apoi a prins-o pe Ileana de după umeri. „Hai să merem d-aci, tu Ileană!”, a rostit el tare, ca să fie auzit de toți. A luat-o brațe și a urcat-o pe cal. S-a suit lângă ea, dând bice armăsarului să iasă din curte.

      Valer s-a uitat prelung în urma lor, apoi s-a ridicat în picioare. S-a apropiat de grupul de muieri care stăteau la margine, lângă gard. Cea mai apropiată de el i-a zâmbit și s-a îmbujorat. Flăcăul i-a dat zâua bună și a întrebat-o dacă știe unde locuiește Ileana. „D-apăi cum să nu știu?”, i-a răspuns ea, ocolindu-i privirea. „Doară suntem verișoare, mică-sa-i soră bună cu mica mea…” O muiere din grup s-a apropiat de cei doi și a tras-o pe cea mai tânără de mânecă. „Hai, tu, Paulină, că nu să cade să vorovești cu străini!” Cea numită Paulina a zâmbit încurcată și s-a-ndepărtat. I-a șoptit lui Valer atât cât să audă doar el: „A tria[4] casă de la biserică-n jos!” Valer i-a mulțumit din priviri, apoi s-a întors la horă.

      Oamenii l-au privit mirați, însă Valer le-a zâmbit tuturor și s-a apropiat de Aurel, un fecior din satul lui. Au început haidăul. Flăcăul sărea, ridicându-și picioarele întinse, unul după celălalt, iar Aurel îl ținea, ca să nu-și piardă echilibrul. Ceilalți feciori i-au privit un timp, apoi s-au apucat de jucat.

      Muierile și fetele tinere adunate lângă gard s-au oprit din sporovăit și l-au privit pe Valer. Cea numită Paulina a făcut doi pași înainte și a surâs. Câteva fire din părul ei castaniu au scăpat de sub năframă și au început să se joace cu vântul cald al începutului de vară. Ochii verzi și sprințari ai fetei au zăbovit pe trupul bine făcut al flăcăului. Valer era întors cu spatele și nu avea cum s-o vadă. A continuat să joace, strigând și bucurându-se, ca și cum toată lumea ar fi fost doar a lui.

      Înainte să se însereze, hora s-a terminat, iar oamenii s-au împrăștiat pe la casele lor. Paulina s-a uitat cu coada ochilor după Valer, însă nu l-a mai văzut. A plecat, însoțită de muierea mai în vârstă. În spatele lor veneau celelalte muieri, sporovăind vesele toate odată. Au continuat să meargă pe uliți, umplând satul de o hărmălaie plăcută.

      Valer a părăsit curtea mai devreme, fără să zică nimănui unde se duce. A luat-o pe uliță-n sus, spre biserică. A urcat încet, fără să se grăbească, fluierând și ținând mâinile-n jeburi. Pe la porți, cei mai în vârstă, ședeau pe taburete și pe băncuțe, vorbind între ei și punând țara la cale. Unii jucau șaișase[5], trăgând din țigări, iar jos, la picioare, odihnea o glajă cu jin. Din când în când o ridicau și o treceau din mână-n mână pe la fiecare, ca să ia câte o dușcă. Valer le dădea binețe, iar ei îi răspundeau „sara bună, ficiorule!” Unul dintre ei, mai șugubăț, l-a întrebat de-a cui e și ce coată p-acolo, că nu-i din satul lor. Flăcăul i-a răspuns că el îi a lu’ mică-sa și ticu-so „din satu’ de piste[6] deal”. Apoi a zâmbit când a văzut fața nedumerită a omului și a grăbit pasul.

      S-a oprit dinaintea porților cimitirului. Și-a făcut cruce, apoi și-a dat jos colopul. Biserica din lemn din spate era străjuită de doi nuci cu coroanele mari și trunchiuri groase. La intrare, o cruce mare din lemn de stejar îl arăta pe Mântuitorul răstignit, iar chipul îi era șters de vânturi și ploi. În spatele crucii, câteva trepte săpate-n malul de pământ duceau spre intrarea-n biserică. Lângă un mormânt, o muiere bătrână cu o năframă neagră-n cap, s-a ridicat și l-a privit îndelung. În mână ținea o săpăligă, iar în spinare avea un sfetăr închis la culoare. Valer a deschis ușa și a intrat în cimitir. Bătrâna s-a aplecat și a început să dea cu săpăliga, iar când feciorul a trecut pe lângă ea, s-a oprit și s-a uitat la el. „Sara bună, Nană!”, i-a zâmbit el. Femeia a bombănit, apoi și-a reluat săpatul. Flăcăul a urcat sprinten treptele până la ușa bisericii. S-a oprit și s-a uitat spre turlă, încercând să zărească clopotele. Apoi a ocolit biserica, luând-o spre dreapta.

      A privit mult timp casele ce se întindeau de-a lungul uliței, sprijinindu-se cu spinarea de trunchiul gros al unuia dintre nuci. A treia casă de la biserică-n jos avea o curte mică, cu acareturile unele lângă altele. În spatele casei, se întrezărea o șură, acoperită cu paie, iar lipită de ea, un coșer cu acoperișul spart. Lângă el, un ciobănesc mioritic lenevea, lungit pe pământ. Din târnaț a ieșit o fătucă de nici doisprezece anișori, ținând un vailing în mână. A coborât cele câteva trepte și a deschis ușița ce dădea-n curte. S-a apropiat de locul în care hoarele umpleau fericite bătătura și a-nceput să le azvârle ușor boabe de cucuruz. Păsările flămânde și năucite au început să cotcodăcească și să se calce unele pe altele pentru un bob în plus.

      Valer a așteptat răbdător până când copila a hrănit păsările și le-a încuiat pe toate în cotreață. S-a dezlipit încet de trunchiul nucului. Muierea cea bătrână nu mai era lângă mormânt, iar cimitirul era pustiu. Se auzea doar bâzâitul vesel al bondarilor și cântecul trist al greierilor. Înserarea începea să se lase încet peste sătucul plin de viață. A înaintat spre poartă, pășind cu grijă, să nu calce pe vreun mormânt. După ce a ieșit în uliță, și-a făcut încă o cruce și a murmurat: „No, Doamn-ajută!” Apoi și-a pus colopul în cap, iar în gură a băgat un fir de trifoi.

      A luat-o la vale, pe uliță, fără să ia în seamă lătrăturile câinilor. S-a oprit dinaintea casei în curtea căreia dormita ciobănescul mioritic. Animalul l-a simțit și s-a ridicat, începând să mârăie. Valer s-a oprit și s-a așezat pe un pietroi ce ieșea din pământ dinaintea porții. A zâmbit, ascultând lătratul câinelui. După ce animalul s-a potolit, întunericul și-a intrat pe deplin în drepturi. Feciorul s-a ridicat și a fluierat scurt. Câinele a mârâit și a ciulit urechile. Valer a fluierat din nou. În curtea vecină un bărbat a tușit, apoi a scuipat și a înjurat. O femeie tânără a suspinat, iar dincolo de gard s-au auzit pași.

      Ileana și-a legat năframa sub bărbie la primul fluierat. Știa că nu e Nicodim. El nu fluiera, ci striga, cu vocea-i puternică. Oare cine ar putea fi? Pesemne flăcăul înalt și frumos de la horă, cel venit din satul vecin cu haidăul. A suspinat și a grăbit pasul spre gard. Dac-o fi el, musai să-i spună să plece, că Nicodim dădea târcoale...

      La al treilea fluierat, Ileana a ajuns lângă pălang. S-a ridicat pe vărful picioarelor, încercând să zărească în întuneric. Valer i-a auzit respirația întretăiată și s-a sprijinit cu podul palmelor de gard. Și-a apropiat încet obrazul de cel al fetei. „Ileană!”, a șoptit el. „Îs io, Valer!” A zâmbit când i-a simțit gustul dulce al respirației pe buzele lui. A închis ochii și a tras adânc aer în piept. Ea a suspinat și s-a oprit. A deschis gura ca să...

      Buzele lui fierbinți peste ale ei și geamătul ce i-a scăpat fără să vrea, au năucit-o... Ce-o să zică el? Ce-o să creadă despre ea? A întins mâna, vrând să-l atingă. I-a simțit din nou obrazul aproape de al ei și a închis ochii. „Fie ce-o fi!” s-a gândit, lăsându-se copleșită de al doilea sărut. „Ileană!”, a auzit ca prin vis vocea lui caldă. „Hai cu mine, Ileană!” Fata a deschis ochii și l-a privit. Dintr-o dată inima a început să-i bată repede, iar trupul i-a fost cuprins de un fior pe care nu l-a mai simțit niciodată. „Io...”, a bâiguit ea, cu vocea tremurândă, „Io... Nu poci... Vine Nicodim și te omoară...” A suspinat și a continuat: „Te taie cu cosoru[7], că nu știe multe...

      Valer a surâs și a scos pieptul în față. „Lasă-l să vie! Că nu mi-i frică! De nime nu mi-i frică, tu Ileană!” Apoi și-a întors capul, părându-i-se că aude un zgomot în spate. „Numa de bunu Dumniezo mi-i frică!” Lătratul unui câine și pași târșâiți ce veneau pe uliță l-au făcut pe Valer să se ghemuiască. Ileana a aplecat capul și și-a ținut respirația. O umbră a trecut prin spatele lui, abia mișcându-se. Feciorul a așteptat ca pașii să se îndepărteze, apoi a șoptit: „Ileană, te duc la mine-n sat să te fac muierea mea!

      Ileana a deschis gura să-i răspundă, însă a zărit un licăr de lumină precum un fulger care a apărut în spatele lui Valer. A țipat, înfricoșată. Tăișul cosorului a lucit în lumina lunii și a trasat o dâră roșie sub tâmpla stângă a flăcăului. El a făcut un pas în spate și a dus mâna sub ureche, la obraz.

      „Cristoșii mă-tii!” a urlat Nicodim, înnebunit de furie. Valer a simțit cum sângele i se prelinge pe obraz în jos și a zâmbit. A întins mâna și a atins-o pe Ileana pe umăr. Fata, speriată, a țipat din nou. „Șe-i acolea, tu Ileană?”, s- auzit o voce de bărbat undeva în spatele ei. „No, șe-i baiu’?” „Nimica, mă ticule!”, a răspuns fata, abia respirând. Nicodim a înaintat și i-a pus mâna în gât lui Valer. „Te omor, mă!”, a urlat el din nou.

      Valer l-a privit și l-a scuipat direct între ochi. Apoi a pus mâna pe mâna lui Nicodim și a încercat s-o-ndepărteze. Simțea că se sufocă, iar degetele bărbatului îi strângeau grumazul ca un clește. Strânsura era din ce în ce mai puternică. A-nchis ochii și s-a lăsat moale, încercând să se aplece. „Nicodime, lasă-l, Nicodime! Lasă-l, că-l omori!”, a auzit ca prin vis vocea fetei. Nicodim l-a simțit pe flăcau că s-a-nmuiat și a slăbit puțin de tot strânsura. Atunci genunchiul lui Valer a pornit ca un buzdugan direct sub chimirul bărbatului, între picioare, făcându-l să scoată un urlet. Nicodim și-a dus mâinile la locul loviturii, iar Valer, cu gâtul eliberat, a tras adânc aer în piept. Pumnul lui drept l-a lovit direct în nas pe bărbatul înnebunit de durere, făcându-l să scape cosorul din mână.

      Ileana s-a-ndepărtat și a luat-o la fugă spre casă. Feciorul, fără să țină seama de sângele ce-i șiroia pe obraz, a scos de la brâu un cuțit. L-a ridicat și l-a apropiat de gâtul lui Nicodim. „Îț’ iau grumazu’!”, a șoptit Valer încercând să privească fața celuilalt prin întuneric. Apoi a zâmbit. Și-a dus un deget la tăietură și l-a mânjit cu sânge. L-a dus la gură și l-a supt, după care s-a aplecat deasupra bărbatului. „Ai vrut să mă omori, Nicodime?” S-a ridicat în picioare ținând cuțitul în mână. „Io n-o să te omor. Să nu fac ocnă pentru tine, Nicodime!” A scuipat și a râs. Undeva în față, aceeași voce de bărbat a tușit și a întrebat: „No care-i acolea? Tu ești, Nicodime?

     

      Nicodim a deschis gura să răspundă, însă pumnul lui Valer l-a lovit cu atâta putere în creștetul capului, încât s-a auzit un pârâit. Bărbatul a scos un sunet sec din gât și a căzut moale precum o cârpă. Valer s-a uitat înspre casă și a strigat: „Ileană! Tu, Ileană, tu!” A așteptat în zadar un răspuns, în timp ce sângele continua să-i șiroiască pe obraz în jos. „Oi mai vini peste câteva zile!”, a continuat el. „Viu să te iau!

      Peste sat s-a așternut liniștea. Ticul Ilenei a tușit de două ori apoi a tăcut. Câinele s-a oprit din lătrat. Se auzea doar țârâitul greierilor și pașii apăsați ai lui Valer care urca dealul, spre biserică. Respirația lui era din ce în ce mai liniștită. Luna îi veghea mersul din înaltul cerului, arătându-i calea spre marginea satului. S-a oprit lângă poarta bisericii, sub crucea cu Mântuitorul. Și-a făcut cruce și a murmurat „Doamn-ajută!”, apoi s-a așezat pe marginea drumului. Și-a prins capul în palme și a stat acolo mult, mult timp...    

       

[1] haidău – dans fecioresc dintr-un ciclu de dansuri populare românești din jurul Aiudului, cu mișcare moderată

[2] honved (honvezi) – nume purtat de soldații din infanteria maghiară în Evul Mediu și de soldații din armata pedestră austro-ungară, soldat din miliția teritorială maghiară

[3] a șfichiui – a pocni cu biciul, a biciui

[4] a tria – cu sensul de „a treia”, (de la cifra trei)

[5] șaișase  (de la cifra 66, șaizeci și șase) – joc de cărți (alcătuit din 24 cărți de joc) format din cărțile de la 10 în sus și care se joacă în doi jucători

[6] piste – cu sensul de „peste”

[7] cosor – cuțit scurt, cu vârful curbat, folosit în viriculturî și pomicultură pentru tăierea de material lemnos cum ar fi tufele și ramurile

Vizualizări: 182

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Acest text a mai fost postat, acum de curând.

http://insemneculturale.ning.com/forum/topics/fragment-din-romanul-...

Sofi

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rapsodie de Martie a utilizatorului Floare Arbore
cu 4 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haide a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Haide a lui Răduță If. Toader
cu 4 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 5 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 5 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 5 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 7 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 9 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 9 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 9 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 9 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 11 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 11 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 11 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 11 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 11 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 11 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 11 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 11 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor