Îţi spun un gând, nu îmi răspunde

[Mihai Katin]

 

 

 

Îţi spun un gând, nu îmi răspunde,

Eu vin de nicăieri, mă duc niciunde,

Sunt între maluri fir întins

Ce-mparte orizontul necuprins.

 

Sunt starea lui a fi când nu eram,

Răsfrânt altar oglinzile visam,

Tu plăsmuire de femeie rug

Muşcându-mă ca mărul dat în pârg.

 

Eu sunt o urmă de cuvânt,

Prin iarbă urma pasului de vânt

Şi gurii tale semnul de tăcere

Când aripi ţi-au crescut peste durere.

 

Căci mă întrebi şi nu îţi pot răspunde,

Eu vin de nicăieri, mă duc niciunde

Şi peste moarte mă zidesc cu verde

Adânc de ochi iubirii tale crede.

 

[Vasilisia Lazăr]

Foarte frumos, dar prozodia suferă. 

[Valeria Merca]

Un text plăcut. Frumos! Într-adevăr, lipsesc câteva semne de punctuație.

[carmen popescu]

Vă rog să lucrați mai mult la prozodie! Mesajul este o boare. Mulțumesc!

[Sofia Sincă]

Interesant și frumos! Meditație metafizică de prin cămările spiritului, conservate de stările inimii. 

Am citit cu multă plăcere,

Sofi

[Chris]

frumos. mi-au placut anumite formulari folosite pentru a reda mai bine imaginea/sentimentul

Muşcându-mă ca mărul dat în pârg.

Adânc de ochi iubirii tale crede.

[gabriel cristea]

Frumos!

Mai sunt de adăugat niște semne de punctuație...