prematura mea maturitate

[LUMINITA SCOTNOTIS]

cum îmi sunt cunoscute
depărtările neamului meu dinainte
aproape că mi-am secerat teamă de-a mă trezi
în depărtări străine
cu pumnii închiși
nu mai caut cu patimă
să mă ciocnesc cu timpurile pline
plutesc ca o frunză căzută
în toate direcțiile vântului
dar respir același aer cu înălțimile
am îmbătrânit
plângându-le neîncetat în zgomotoase asemănări lipsa
nu se mișcă niciun fir de iarbă
doar o inima deschisă mai sângerează
îi ung rănile cu cerneala nepotolitelor mele dureri
apoi dau să mai urc o treaptă
în urma pașilor mei
treptele se dărâmă
trag cu coada ochilor în neatins
prea multă liniște
aproape că mă înspăimântă
gloriile valurilor noastre prietene
sunt supuse apelor și apele malurilor
și malurile dealurilor
nici nu vreau să-ți mai spun
căror vremuri sunt supuse gândurile mele
poate c-ar trebui să le ucid
înainte de-a se visa povești
dar ele îmi dau o anume pace
cu care pot să-mi răscumpăr aripile
până la răsărit
și nu vreau să mai risc încă o dată
să cad din ochii lor deschiși
fără de vină

[LUMINITA SCOTNOTIS]

Va multumesc infinit, pretioasele mele, pentru lectura si incurajare!

[Vasilisia Lazăr]

Mereu proaspătă poezia ta, Luminița.

[Mihaela Popa]

un poem plin de forţă, o frumuseţe cum numai tu ştii a scrie, Luminiţa

frumos, foarte frumos!

[Valeria Merca]

Minunat scris, pornind chiar de la titlu!

Cu plăcerea lecturii.

[Sofia Sincă]

Timpul rece şi ostil, cu trecere lui irevesibilă complotează împotriva voinței noastre, chiar împotriva destinului, uneori. Rătăcire în neputinţă, elegia fiinţei aflată în impasul dintre hotarele timpului.

Dar există și reversul medaliei: fiecare timp are frumusețea lui.

Un poem amplu, tonic, bine clădit, care exprimă trăirile poetei și pe ale noastre, chiar.

în urmă- în urma

Deosebite aprecieri,

Sofi