Stai rezemat de un copac bătrân și răsucești pipa;

l-ai întrebat ce timpuri a prins

și ai aflat că de sute de ori a răspuns până acum asta

cunoscuților și necredincioșilor,

apoi ai început să-i vorbești despre culoarea ochilor mei;

îndată, un stol de păsări s-a ridicat în zare.

Între timp, un fluture curajos aleargă după o frunză.

Eu deretic prin suflet. Am măturat și am dat gândurile după sobă.

Când mi-o veni bine le duc pe un pod

să vadă cum trece râul pe sub ele

măcar o dată în viață.

Tu ai grijă de copacul tău, n-aș vrea să putrezească

așteptând flori!

 

Când a venit toamna, m-am prefăcut că am treabă,

îmi ștergeam ochelarii de albastru, apoi am văzut-o în brațele tale,

te adora și avea crizanteme pe umăr,

ți-am recunoscut surâsul din ziua în care prin părul meu

se despleteau holdele dragi,

surâsul pentru care am tâlhărit luna și am dat-o pe doi arginți

unui vrăjitor.

Erai tot acolo, pregăteai jarul pentru cină.

 

Dimineața stă cocoțată în vârful pomului cu scântei.

Mă mângâie cu privirea,

parcă ar vrea să-mi spună un secret.

Poate n-a mai avut de mult musafiri,

ori au fost prea cicălitori și, la plecare, au trântit ceștile de cafea.

Cine să mai ghicească acum dacă vei filigrana

chipul meu,

sau voi întâlni o trăsură cu cai sălbatici

dornici de a-mi căra

prin deșert,

manuscrisele inimii?

Vizualizări: 119

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de gina zaharia pe Octombrie 7, 2020 la 4:32pm

Sofi, Valeria, Gabriel, Augusta, Mihaela, Lisia, vă mulțumesc!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Septembrie 23, 2020 la 7:50pm

Gina, ești unică. Nimeni, dar nimeni nu te-ar putea imita. Minunat!

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Septembrie 20, 2020 la 11:28pm

minunat, Gina, admiraţie!

Comentariu publicat de Chris pe Septembrie 18, 2020 la 8:27am

timpul petrecut alaturi de persoana iubita de primavara pana la venirea toamnei,

minunate manuscrise!

Comentariu publicat de gabriel cristea pe Septembrie 16, 2020 la 8:22pm

Imagini parcă desprinse dintr-o pictură naivă -  de-o frumusețe rară!

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Septembrie 14, 2020 la 3:58pm

Să tot citești și să te minunezi! Imaginația ta, Gina! Metafore seducătoare!

Admirație!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Septembrie 14, 2020 la 9:28am

Adunate de prin suflet, din timp și timpuri. Farmec ancorat printre trăirile poetice, căutând slavă între echilibru şi fantezie, împăcare de sine cu dimensiunile stărilor sufleteşti, alături de copacul matusalemic. Răsărit și apus, toamnă și primăvară, zi, noapte.

Poezie cu iz de poveste, trăire ramificată printre metafore fanteziste, dar care fiecare au rolul lor edificator.

Admirație,

Sofi

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Ars poetica (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog sălcii înfloresc (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Rondelul viselor a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Inefabila erezie a educației a lui Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog bella a utilizatorului petrut dan
cu 3 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ars poetica (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog bella a lui petrut dan
cu 4 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gânduri a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Ars poetica (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Gânduri a lui Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog sălcii înfloresc (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Eu pentru tine viață-nsemn a lui carmen popescu
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Gânduri a lui Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog bella a lui petrut dan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Ars poetica (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Pictură a lui carmen popescu
cu 5 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog sălcii înfloresc (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog sălcii înfloresc (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Ars poetica (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ars poetica (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor