Miroase-a floare-albastră de poiană,
se simte gustul dulce-amarului izvor;
O pasăre din noaptea dumbrăveană
s-a ascuțit pe ceru-ncremenit, în zbor.
Se zbate-n ochi un codru de aramă
sub buciumul ce sună seara pe un deal;
Nemuritoarea lună își destramă
surâsul rămuros și-apune pastoral.
Din lac se-nalță stele Cosânzene,
răpind adâncului tăcerea de granit;
Scânteietoare și-argintate trene
se-aștern ninsori de vis prin grâul răsărit.
Luceafăru-a zburat spre alte vremuri,
unde cuvântul în Coloană s-a sculptat;
Aripi le cresc poemelor, pe ramuri,
iar vântu-n fața unui tei a-ngenuncheat.
Adaugă un comentariu
Frumos și emoționant omagiu!
Cititorul (din mine) îngenunchează în fața unei asemenea atmosfere (create).
Tare frumos!
Pentru unii e prezent, ca şi în versul tău.
Din Eminescu și pentru el. E frumos că l-ai amestecat și pe Brâncuși.
Versuri armonizate, ca și odă.
Am citit cu plăcere,
Sofi
FONDATORI
ADMINISTRATORI-EDITORI
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru acest an au donat:
Gabriela Raucă - 300 Euro
Monica Pester - 300 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE