În cimitir, dacă ești gură-cască, fără să vrei, primești lecții cu lingurița. Sunt gratis și personalizate! Deunăzi: ,,Aleile se împart în cărări, cărările în potecuțe, însă potecuțele nu se împart, merg pe la morminte, fac rondul, după care se adună în cărări și cărările în alei. Nebătute de pași, dispar! Fiecare mormânt are povești imprimate în marmură, ciment sau lemn, dar fără deosebire, molcom, timpul le face uitate! Florile, iarba, buruienile sunt efemere, mor anual dar renasc! Uite colo, da, acolo, jos, pitită. Ce simpatică e! Smerită-n cumințenie, topindu-se văzând cu ochii, o lumânărică-și face cruce: de sus în jos, unind cerul cu pământul și de la dreapta la stânga, îmbrățișând în pâlpâirea ultimei sale sclipiri senine, văzutele și nevăzutele... Privește, sus! Explozie de lumină! Soare! În verdele prăfuit se ascunde vara și curioși pistrui pământii ies pe marginea frunzelor să cerceteze locul. Iedera cu palme sângerânde se cațără pe scoarța castanului, iar o mlădiță roșie, scăpată de sub control, se leagănă sub brațul copacului vânjos, ca o funie spânzurată. În fața morții, voinicul e pregătit pentru ultimul asalt cu buzdugane și ghiulele ciocolatii. Când se va împrimăvăra, vor exploda zeci de muguri-flori, sărbătorind viața și crezul sevei...” Sfârșitul lecției, liniște de mormânt! Chiar și clopotul din turlă și-a înghițit limba. Doar gândurile se joacă haotic prin labirintul minții; oare câte cotloane întortocheate și câte înfundături nu-s într-o cutie craniană?! Deodată, ademenite, gândurile țâșnesc prin osul brumat și saltă gardul spre parc... Ce frumos miros promisiunile toamnei!

       Pe bancă, o necunoscută. Vântul o necăjește: ,,Șșș...” Deasupra ei, departe, printre norii răsfirați, planează în cercuri largi, o pasăre. Privirea femeii se fixează mirată: „Au plecat stoluri, stoluri, tu?” Vântul își face de lucru: ,,Șșș...” printre firele de păr, răzlețindu-le. Necunoscuta, derutată, își așează frizura cifulită și-l ceartă: ,,Nu mă mai bate la cap!”, iar spre întârziată, o șoaptă: ,,Zboară!” Vântul: ,,Șșș! Privește spectacolul! S-au terminat orele de la școală!” Grupuri, grupuri intră pe scenă. Navetiștii o iau în direcția autogării sau a gării, autohtonii se răspândesc prin parc. Vorbe, râsete, murmur, viață! Pe banca de vizavi, două tinere se prăvălesc nerăbdătoare și se îmbrățișează impudic. ,,Fiecare-n legea lui! Tineretul cu tineretul și babetul cu... Ia să-mi citesc mesajele!” își zice femeia și se concentrează pe telefonul mobil, detașându-se. I-a răspuns prietena din copilărie: ,,Salut, Michi!” Zâmbește. (Chiar dacă nu-i la modă porecla și pentru unii sună aiurea, ea o poartă cu plăcere fiindcă se asortează cu Mikey Mouse – personajul din desenele animate – și etapele vieții ei: se vede șoricuț neastâmpărat, apoi șoricel de bibliotecă și, mai nou, șoarece de frigider; ronț, ronț, la cărți, ronț, ronț, la... O să devin o caricatură, mare cât Biblioteca Municipală!) Citește avid. Mesajul se întinde pe ecran, destul de amplu:

       ,,Tu, Michi, ce bine-i de tine! Ai plecat la țanc în reședința de județ. Noi, cei rămași într-o localitate mică, am simțit cum ne sufocăm de șomaj, orizontul feeric se îndepărta, iar teama ne acapara; toate intreprinderile se închideau. M-am gândit să iau viza „Loteriei” și uite-așa, mi-a picat norocul pentru o viață mai bună. Spre deosebire de alții, eram cu toată familia; am luat și copiii în America, ne-ar fi fost greu fără ei, printre străini. Ei, nesperat de repede, s-au integrat în colectiv și s-au adaptat modului de viață, chiar și cu mâncarea. Aici, totul e mare sau foarte mare. Știi, al meu e înnebunit după mașini; într-o zi, îmi face surpriza și mă trezesc cu tancul la ușă, un Hummer vechi. ,,Te-ai damblagit, omule? Dacă uiți să oprești motorul, în veci nu-i mai faci plinul.” ,,Lasă mamă, să moară ai noștri din comunitate! Te plimbă băiatul să vezi America!” America, America – țara tuturor posibilităților, dar...

       Am strâns cureaua pentru banii de drum și am revenit în țară... Ce dooor! Dor de părinți, prieteni, orășel, de matricea natală! Entuziasm! Intrăm în România și ne izbește o atmosferă neplăcută, dar nu-i nimic, suntem acasă, am venit mii de kilometrii, mai facem câteva sute și ne îmbrățișăm cu cei dragi, pupături, lacrimi de bucurie. Normal! Suntem cu toții! Participăm la toate evenimentele la care suntem invitați, nunți, botezuri, că și alții au venit acasă, în aceeași perioadă, pentru a petrece vacanța cu familia. Închiriem o mașină, înghesuim copiii și părinții, și vizităm ceva prin apropiere fiindcă drumurile sunt cum sunt, cu gropi, aglomerate, șoferi, neam de șofer... Banii ni se împuținează, copiii se plictisesc, suntem ,,sătui” și ne este dor de ,,civilizație” fiindcă ne-am obișnuit cu ea! Întorși, storși de vlagă, mai avem totuși puterea să povestim colegilor de serviciu ce copios ne-am distrat acasă, iar noaptea, ne facem socoteala banilor și cât ne-ar mai trebui să împrumutăm de la bancă, să avem o casă, dacă tot plătim chirie, măcar să ne rămână ceva.

       Ne-am luat casă pe meleaguri străine, am sperat ca acasă să se schimbe mentalitatea și am mai revenit cât au trăit părinții, o dată pe an. Au plecat ei, iar noi... duși am fost, dar pe alte coclauri!

       Acum, pe scurt: uneori, urmărim evenimentele din țară, copiii sunt căsătoriți, am doi nepoți și sunt mândră că i-am învățat să vorbească limba noastră și își cunosc rădăcinile. Știi, fiecare țară ce-am cutreierat-o miroase altfel, dar toate îmi aduc aminte de patrie. (,,Nostra patria est Romania, ubi sunt parentes nostri, fratres et sorores nostrae, ubi habitare debemus.” – cât îmi mai amintesc din latină, nu excelam, nu degeaba spunea proful: ,,Copchilul și dracul!”)  Ca ,,legionară în străinezia” adulmec amintirile, mai ales de sărbători, când cozonacii copți devin o legătură cu celălat tărâm. Atunci, mi-e cel mai greu, n-am liniște, mă retrag în dormitor... mi-e dor de mine, cea de ,,acolo și atunci”! Draga mea, plâng pitită cu capul în șifonier motivând că așez hainele, așa cum făceam în taberele școlare. Ții minte că m-ai surprins? N-o să uit gestul tău! Erai doar un copil și ridicai alt copil! Ai dispărut când te-ai mutat și apari, acum, pe negândite, la ani distanță. O, tempora! De fiecare dată, când iau legătura cu cei din țară, amarul mă copleșește, fiindcă știu că n-o să ajung ,,acasă”, o să îmbătrânesc în străinătatea asta nenorocită, o să plătesc rate până la sfârșitul vieții... Plâng și plâng, să mă satur! Sunt emigranta fericită c-am urmași naturalizați, asta e! Străinătatea mi-a oferit crucea: Ia-o, e cea mai ușoară!... Strașnică alegere!... Mi-e sufletul plin! Michi, spune-mi ceva scurt care se termină cu bine. Am ,,bateria” epuizată!”

       Axionii de serviciu intră în stare de urgență: ,,Draga de ea, a văzut America și cine știe câte alte state, iar eu n-am depășit granițele României, cum nici bunica n-a ieșit din sat... Vai de capul nostru!... Hai, nu te mai crampona autoironic! Dacă ești recunoscătoare pentru ceea ce ai, fii generoasă, pune-i o vorbă-proptea, nu vezi că i se dărâmă șandramaua?” În același timp, degetele aleargă pe tastatură să trimită răspunsul dincolo de ocean: ,,Amurg! Vița-de-vie palmează fereastra. Degeaba! Razele se strecoară printre degetele răsfirate, proiectând umbre și lumini în blindar, iar fire sclipici plutesc în fluidul mieriu. Imaginația are de lucru! Două umbre nu-i dau pace. Una are forma unui ulcior viu colorat, vesel, dar gol! Cealaltă este a ulcelei pline, pusă de mâini grijulii, ceva mai sus. Umbra-ulcior e jos, mult prea jos, iar umbra-ulcică e sus, mult prea sus. Iată, s-au zărit și se tatonează reciproc. Veselul visează să fie la înălțimea ei, iar ea să aibă exuberanța ulciorului. Dificil când ești gol și nu poți urca, dificil când ești plin și nu poți coborâ! Mustește, mustește și iar mustește ulcica privind salturile nereușite ale umbrei ulciorului... Și cum fierbea în sinele său, din preaplin se revarsă un strop. Pe urmă, continuu: pic, pic... drept în ulcior. Încă un pic și... Mnezeule! Pană de lumină! (Soarele a căzut după deal.) Două umbre-lut, toartă la toartă, trec puntea serii, sunt criță și lălăie: ,,Bun îi vinul ghiurghiuliu...” Draga mea, totul e firesc dacă știi să te ,,îmbeți”! Ai puterea de-a creea mediul, atmosfera din jurul tău, ca să te simți confortabil. Poți! Gata, te-am ,,aburit” destul, voi reveni, acum e târziu și plec spre casă. Îmbrățișări!”

       Cu porecla chițcăind încă în pavilionul urechii, femeia caută febril cheile. Știe c-a întârziat! Ușa: Scârț!  Becul: Clic! Leila nu-i. Zdup! în bucătărie... Înlemnește: Mumă-sa! ,,Așa te-am educat? Să dai buzna?” Inspiră adânc, o dată și iar. Vorbele-perdaf mai ticăie puțin și se disipează în aerul expirat. ,,Iartă-mă, mamă! Nu știu să mă comport ca o doamnă!” Degetele ating rama. E rece. Poza mamei are surâs blând, de icoană. Leila e prezentă. Pulsul revine la limite normale...

***

       Mno! Cățeaua e în colț, în culcușul pregătit de mine cu ceva zile în urmă. Guri flămânde, fără ochi, o storc de lapte. Uitasem că lățoasa trebuia să fete. Azi, i-a venit sorocul! Îmi fac de lucru la aragaz. Leila stă tolănită ca o matroană pe divanul ad-hoc, slugă la prunci. Împart mâncarea: două hălci cu os pentru ea și o bucată macră pentru mine. Ademenită de friptură, Leila traversează bucătăria ca o lady, fără să-mi acorde prea multă atenție. Acum, pot observa culcușul: „Of, ce mă fac cu atâția căței? Măi, Leila, măi!” Mă uit spre cățea, ea – nimic; e ocupată și înfulecă din castron. Friptura mea aburește... Poate să mai aștepte! Sunt curioasă. Mă uit spre culcușul plin cu ghemotoace și mă trăznește o idee... La întâmplare, iau câțiva căței. Sunt frumoși, așa albi și mustind cu burțile pline! Fără regret, rapid, le strivesc capetele. I-am ucis! Nici un schelălăit, doar câțiva stropi năclăiți pe mâini. Sper că... Nicio speranță! Leila s-a întors cu botul spre mine... mârâie! (Dintr-un salt ar putea să-și înfigă colții! Mă ia cu fiori, amintindu-mi de ciobănescul care a mușcat, în curtea unei cunoștințe, copilașul venit cu părinții în vizită. Scăpat de sub supraveghere, din neștiință, piciul neînfricat se apropiase de câine. S-a aplecat să vadă ce mănâncă, iar acesta, într-un gest de apărare a bunului său a sărit la el. Clamp, o bucată de față cu tot cu ureche! Țipete sfâșietoare! Lătrat îndârjit! Eu m-am ales cu fobia de câini. Leila mi-a fost sprijin cu privirea-i blândă... A mai estompat frica, dar poți să știi ce gândește?) Muțește, îmi aruncă drept în ochi: ,,Ești criminală!” Scâncește. Se întoarce. Fiecare-i cu blidul său. Ridic din umeri: „Asta-i viața, Leila! Moartea cățeilor are iz de mujdei! Știu că nu-ți place, dar... De gustibus non est disputandum!

 

 

Notă privind etimologia cuvântului ,,mujdei” și de unde vine expresia ,,căței de usturoi”:

mujdei – must-de-ai (ai sau usturoi, din latinul alium)

căței de usturoi – din francezul caïeu (bulb), care provine din latinul catellus (cățel)

PS: 

Mă adresez celor care vreți să comentați. Vă propun un exercițiu de sinceritate! Poate ați votat acest text și vă sfiiți de notă după ce ați aflat autorul, poate nu. Oricum sunt imună, nu am urmărit să fiu premiată și o să mă aplec cu aceeași determinare asupra fiecăruia, uneori o să las un semn, uneori un comentariu, sau nu, nu pentru că nu aș dori dar chiar nu știu ce să spun, simt că nu rezonez și tac. Recunosc, am limite.

Vreau să aflu impactul textului meu asupra cititorului, nu țineți cont de comentariile anterioare ci doar ce v-a transmis, ce ați înțeles, ce v-a plăcut și ce nu, ce hibe are. Toate informațiile îmi sunt de folos și nu trebuie să vă justificați dacă cea ce expuneți nu e favorabil. Vă rog, fără justificări! Asta sunt, asta e hiba mea, prefer ca oamenii să aibă coloană verticală și nu suport ,,abureala”. Vă mulțumesc anticipat! După ce primesc mai multe informații, o să vă explic ce-am gândit când am scris. Spre deosebire de poeți care nu-și expun ideile, fiindcă poezia nu se explică, în proză nu este nici un impediment. În acest fel, va fi o comunicare directă autor-cititor și mai cred, o experiență benefică în cadrul cenaclului Însemne. Aștept comentariile și voi răspunde, mai detaliat, în final! Mulțumesc frumos!

Vizualizări: 358

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Pfiuuuu! M-ai făcut praf!

Din lectura comico-dramatică pe care o așteptam de fapt, din partea ta, la final ajunge doar dramatică. Însă cu atâta încărcătură... cu atâta încărcătură sufletească, încât uimește. Parcă aș fi dorit să nu se termine atât de dur... Însă, De gustibus non est disputandum!

Lucrurile se complică, lumea se complică în textul tău. Este luată prin antiteză, uneori prin snobism, alteori prin destin, pur și simplu. Două ulcioare, așa cum spui, unul sus, plin și unul jos gol. Cum să se ajungă? Dar nicicum nu este bine. Fiecare suferă în felul său și din anumite motive. Cel mai interesant este că aproape totul se desfășoară în cimitir, inclusiv acasă tot cimitirul dăinuie.

Elemente contemporane introduse într-o lume bântuită de tehnologie modernă, luată pe sus, pur și simplu. O bătrânică, odihnindu-se pe o bancă în cimitir, își citește mailurile pe telefon... Numai la tine pot ajunge astfel de idei...

Un text plin de simțăminte, elegant și elevat, meditativ și inteligent. Dacă nu a ieșit câștigător, eu regret. Au fost multe texte bune, de data aceasta la proză. Mă bucur că nu a trebuit să aleg. Însă îl apreciez fiind la nivel înalt.

Sofi

Doamna Mihaela, scrieti foarte frumos! Totusi, Imi pare rau pentru catei.

Mulțumesc, Sofi, pentru sinceritate, profesionalism și susținere! Ești un reper și n-o să știi cât îți datorez, fiindcă nu-mi găsesc exprimarea emoțiilor când apari în comentariile mele. Am să revin cu detalii.

Sofia Sincă a spus :

Pfiuuuu! M-ai făcut praf!

Din lectura comico-dramatică pe care o așteptam de fapt, din partea ta, la final ajunge doar dramatică. Însă cu atâta încărcătură... cu atâta încărcătură sufletească, încât uimește. Parcă aș fi dorit să nu se termine atât de dur... Însă, De gustibus non est disputandum!

Lucrurile se complică, lumea se complică în textul tău. Este luată prin antiteză, uneori prin snobism, alteori prin destin, pur și simplu. Două ulcioare, așa cum spui, unul sus, plin și unul jos gol. Cum să se ajungă? Dar nicicum nu este bine. Fiecare suferă în felul său și din anumite motive. Cel mai interesant este că aproape totul se desfășoară în cimitir, inclusiv acasă tot cimitirul dăinuie.

Elemente contemporane introduse într-o lume bântuită de tehnologie modernă, luată pe sus, pur și simplu. O bătrânică, odihnindu-se pe o bancă în cimitir, își citește mailurile pe telefon... Numai la tine pot ajunge astfel de idei...

Un text plin de simțăminte, elegant și elevat, meditativ și inteligent. Dacă nu a ieșit câștigător, eu regret. Au fost multe texte bune, de data aceasta la proză. Mă bucur că nu a trebuit să aleg. Însă îl apreciez fiind la nivel înalt.

Sofi

Mulțumesc frumos! Mă bucură prezența și profit de această ocazie să vă mulțumesc și pentru citirea unor texte mai vechi. Prin formatul forumului le scoateți la vedere și oarecum mă simt jenată că vin înaintea unor texte mai noi, iar pe altă parte îmi faceți o bucurie fiindcă le recitesc și pot compara ce-am scris cu ceea ce scriu, sper că sunt spre creștere. Să ne întâlnim în frumos! 

Olimpia Sava a spus :

Doamna Mihaela, scrieti foarte frumos! Totusi, Imi pare rau pentru catei.

Celor care vreți să comentați, vă propun un exercițiu de sinceritate! Poate ați votat acest text și vă sfiiți de notă după ce ați aflat autorul, poate nu. Oricum sunt imună, nu am urmărit să fiu premiată și o să mă aplec cu aceeași determinare asupra fiecăruia, uneori o să las un semn, uneori un comentariu, sau nu, nu pentru că nu aș dori dar chiar nu știu ce să spun, simt că nu rezonez și tac. Recunosc, am limite.

Vreau să aflu impactul textului meu asupra cititorului, nu țineți cont de comentariile anterioare ci doar ce v-a transmis, ce ați înțeles, ce v-a plăcut și ce nu, ce hibe are. Toate informațiile îmi sunt de folos și nu trebuie să vă justificați dacă cea ce expuneți nu e favorabil. Vă rog, fără justificări! Asta sunt, asta e hiba mea, prefer ca oamenii să aibă coloană verticală și nu suport ,,abureala”. Vă mulțumesc anticipat! După ce primesc mai multe informații, o să vă explic ce-am gândit când am scris. Spre deosebire de poeți care nu-și expun ideile, fiindcă poezia nu se explică, în proză nu este nici un impediment. În acest fel, va fi o comunicare directă autor-cititor și mai cred, o experiență benefică în cadrul cenaclului Însemne. Aștept comentariile și voi răspunde, mai detaliat, în final! Mulțumesc frumos!

Dragă Mihaela, am citit azi-noapte (pe la 3 00) provocarea din comentariul tău și am acceptat-o instant. Așa că am creat un cadru adecvat, am pus pe repeat un poem simfonic al lui Arnold Bax despre un noiembrie dușmănos invadând pădurile albionești. Din când în când, Brumarul autohton, în ițari și cămeșă, îmi tot zdruncina cremonul ferestrei, cu o gelozie turbată. În acest cadru idilic, timp de peste o oră, n-am putut trece de primele două cuvinte: „În cimitir…”. Apoi, mi-am luat inima-n dinți și l-am citit și răscitit de câteva ori. Sigur, n-am putut scrie nimic despre povestirea ta, dar azi-dimineață, mica mea grădină era smântânită toată. Am deschis fereastra și… surpriză! Plutea, în aer, iz vag de usturoi. Așa  m-am întors la povestea ta… :)

 

Acum, serios vorbind,  sunt sincer impresionată  de toate scrierile tale. Ai talentul rar de a lua cititorul cu tine, în poveste, încă de la primele cuvinte. De cele mai multe ori, lacrima e  subsumată zâmbetului sau chiar hohotului. De râs? De plâns? Uneori , depinde de starea de spirit a cititorului, alteori, de subtilitatea autorului.

M-a intrigat proza ta de la prima lectură a textelor participante la concurs. Nu te-am „recunoscut”, de ce să mint? M-au fascinat  unele paragrafe – descrierea „lecției” primite în cimitir dar, mai ales, „dansul urcioarelor”,  simbol al vremelniciei și a uniformizării prin întuneric (moarte?) – adevărate poeme în proză. M-a dezumflat un pic stilul prea  șablonar, de reportaj, al  „mesajului” prietenei din copilărie.

Tehnic – aproape ireproșabil! În afară de necesitatea îmblânzirii „ghilimelelor între ghilimele”. Pentru înlăturarea confuziei, cred că poți  folosi: scrierea cursivă (italică), paranteza sau linia de dialog/pauză.

Tematic, am interpretat „acțiunea” ca o reflecție asupra  capacității umane de a dispune de liberul arbitru. Ești ceea ce alegi să fii. Ultima parte o consider o metaforă, poate un pic forțată în context, dar, cu siguranță, are darul de a șoca. Pentru liniștea iubitorilor de animale, în numele tău, aproape că pot garanta: celor care l-i s-a zdrobit capul, sunt doar  căței de usturoi, acțiune necesară pentru condimentarea unui fantastic inteligent, hâtru, încărcat de simboluri și bun gust!

Felicitări, Mihaela!

Și mie mi-a venit mintea cea din urmă și am hotărât să cred că Mihaela a spart niște căței de usturoi la friptură...

Dar pentru tragismul momentului, :)) ea lasă așa, deocamdată...

Oricum merită toate cele bune, pentru subtilitate!

Sofi

Mulțumesc, Ana! Am să mă aplec asupra sugestiilor. În privința ghilimelelor, a formei de redactare text în text, sunt confuză, chiar nu mă pricep, dar o să-mi găsesc timp să studiez problema. O să revin cu detalii la celelalte. Mă bucur că nu m-ai recunoscut, înseamnă că m-am deghizat bine la ,,bal”. :)

Ana C. Ronescu a spus :

Dragă Mihaela, am citit azi-noapte (pe la 3 00) provocarea din comentariul tău și am acceptat-o instant. Așa că am creat un cadru adecvat, am pus pe repeat un poem simfonic al lui Arnold Bax despre un noiembrie dușmănos invadând pădurile albionești. Din când în când, Brumarul autohton, în ițari și cămeșă, îmi tot zdruncina cremonul ferestrei, cu o gelozie turbată. În acest cadru idilic, timp de peste o oră, n-am putut trece de primele două cuvinte: „În cimitir…”. Apoi, mi-am luat inima-n dinți și l-am citit și răscitit de câteva ori. Sigur, n-am putut scrie nimic despre povestirea ta, dar azi-dimineață, mica mea grădină era smântânită toată. Am deschis fereastra și… surpriză! Plutea, în aer, iz vag de usturoi. Așa  m-am întors la povestea ta… :)

 

Acum, serios vorbind,  sunt sincer impresionată  de toate scrierile tale. Ai talentul rar de a lua cititorul cu tine, în poveste, încă de la primele cuvinte. De cele mai multe ori, lacrima e  subsumată zâmbetului sau chiar hohotului. De râs? De plâns? Uneori , depinde de starea de spirit a cititorului, alteori, de subtilitatea autorului.

M-a intrigat proza ta de la prima lectură a textelor participante la concurs. Nu te-am „recunoscut”, de ce să mint? M-au fascinat  unele paragrafe – descrierea „lecției” primite în cimitir dar, mai ales, „dansul urcioarelor”,  simbol al vremelniciei și a uniformizării prin întuneric (moarte?) – adevărate poeme în proză. M-a dezumflat un pic stilul prea  șablonar, de reportaj, al  „mesajului” prietenei din copilărie.

Tehnic – aproape ireproșabil! În afară de necesitatea îmblânzirii „ghilimelelor între ghilimele”. Pentru înlăturarea confuziei, cred că poți  folosi: scrierea cursivă (italică), paranteza sau linia de dialog/pauză.

Tematic, am interpretat „acțiunea” ca o reflecție asupra  capacității umane de a dispune de liberul arbitru. Ești ceea ce alegi să fii. Ultima parte o consider o metaforă, poate un pic forțată în context, dar, cu siguranță, are darul de a șoca. Pentru liniștea iubitorilor de animale, în numele tău, aproape că pot garanta: celor care l-i s-a zdrobit capul, sunt doar  căței de usturoi, acțiune necesară pentru condimentarea unui fantastic inteligent, hâtru, încărcat de simboluri și bun gust!

Felicitări, Mihaela!

Ce drăguț o spui, Sofi! Păi, după mine, ai minte cu carul. În curând, o să postez ceva după așteptările ,,clientului”. Merită să sărbătoresc ,,Marea Unire” în felul meu, cu luminozitate și nu cu tragism. 

Sofia Sincă a spus :

Și mie mi-a venit mintea cea din urmă și am hotărât să cred că Mihaela a spart niște căței de usturoi la friptură...

Dar pentru tragismul momentului, :)) ea lasă așa, deocamdată...

Oricum merită toate cele bune, pentru subtilitate!

Sofi

Mie mi-a plăcut mult, de la început până aproape pe sfârșit când m-am speriat rău :))! Era cât pe ce să depunctez pe motiv de căței :), dar m-am gândit că e mai degrabă vorba despre cățeii de usturoi, de acolo și titlul. Oricum povestea e foarte bine scrisă, ca toate ale dumneavoastră. Și asta face parte dintre cele care îmi plac și prin conținut. Mărturisesc că v-am recunoscut. Ulcelele v-au fost semnătura, modul în care personificați obiectele și natura, modul în care le imprimați trăiri. Și modul în care împletiți realitatea cu visarea. Frumos!

Drag,

Nikol

Mulțumesc! Scriu după cum mă duce capul și știind că gusturile nu se discută, de data aceasta mi-am propus un experiment cu mine, iar acest concurs mi-a oferit cadrul mai multor spectatori. Unii m-au recunoscut, alții nu, nu-i bai. O să revin cu detalii despre ce e vorba când mai adun ceva date și poate-ți trece sperietura. :)) 

Mă bucur de fiecate dată când te văd comentând, pentru fiecare creație ai ceva de spus. Felicitări! Această comunicare ne permite să fim un cenaclu interactiv.



Nikol MerBreM a spus :

Mie mi-a plăcut mult, de la început până aproape pe sfârșit când m-am speriat rău :))! Era cât pe ce să depunctez pe motiv de căței :), dar m-am gândit că e mai degrabă vorba despre cățeii de usturoi, de acolo și titlul. Oricum povestea e foarte bine scrisă, ca toate ale dumneavoastră. Și asta face parte dintre cele care îmi plac și prin conținut. Mărturisesc că v-am recunoscut. Ulcelele v-au fost semnătura, modul în care personificați obiectele și natura, modul în care le imprimați trăiri. Și modul în care împletiți realitatea cu visarea. Frumos!

Drag,

Nikol

ani-lumină 

O proză... criminală.

da Coza

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 3 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 4 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 11 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 14 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 15 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 15 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog tablou mirabil, multiform a lui Floare Arbore
cu 16 ore în urmă
Postare de log efectuată de Elisabeta Drăghici
cu 16 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA iar echinocţiu a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 16 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose a lăsat un comentariu pentru Vasilisia Lazăr
cu 16 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut profilul lui Elena Lucia Spătariu Tudose
cu 16 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut discuţia Pietre (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 16 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA culori în iarbă a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 16 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor