sărut pe suflet

[gina zaharia]

ai dat vacanță albinelor și mi-ai arătat intrarea în casa lor

m-a întâmpinat parfumul verilor noastre

înălțimile și adâncurile se îmbrățișau în cutia aceea a dorințelor

împlinite și risipite de multe ori

în văzduhul luminos ca un mire

privirea ta de ieri era acolo răspundea la întrebări tăcute

și mai știa da mai știa să îmbete

roiul de gânduri pictate la întâmplare

simple și mereu pregătite de gală

 

ce casă frumoasă mi-ai dat pe mână și cât trebuie să rezist

fără să alerg cu nectarul pe tălpi

îmi așez sandalele la intrare

eu știu că mă vezi de câte ori mă îmbrac cu tine și hoinăresc

număr până la trei ba nu până la treizeci de mii

abia atunci te zăresc dirijând emoțiile dintre lumină și întuneric

din când în când mă prefac în albină

și îți sărut sufletul

[Valeria Merca]

... abia atunci te zăresc dirijând emoțiile dintre lumină și întuneric... - la fel și tu, dragă Gina, reușești să dirijezi emoțiile cititorului.:)

Drag popasul,

[Sofia Sincă]

Sensibilitate, vis și frenezie. Și desigur dor... mult dor.

Univers al visului și al poeziei.

Am citit cu deosebită plăcere,

Sofi

[Tudor Cicu]

„...din când în când mă prefac în albină

și îți sărut sufletul” ... în prisaca mea albinele nu versifică așa de frumos. Nu le dau asta ca exemplu că vorba celui din „Setea” (adio!... miere). Inspirată cugetare pe tărâmul acesta. Nu cumva ai o prisacă?