Ţuica (Gazel)

[Bidulescu Constantin]

Vorba veche vrea să spună

Ce mult o să te dispună

Când ţuica este bătrână

Şi femeia este jună.

 

Ţuica vrea şi de mâncare,

Mâncarea... o ţuică bună.

 

Lângă o slană mai grasă

Ţuica este oportună.

 

E-obţinută-n alambicuri

După reţetă străbună.

 

Crudă, fiartă e un brand,

Faima ei n-o să apună.

 

E sămânţă de vorbire

Băutorii când adună.

 

Beau la bar ţuică cu ţoiul,

Soaţa fulgeră şi tună,

 

Când beau doar cu ea acasă,

Mă sărută şi se-mbună.

 

Ţuica-i un motiv de harţă,

Dar ne ţine împreună.

 

Gin, coniac, vodcă, mastică,

Toate vor să se impună,

 

Dar în veci n-o să dispară...

Ţuica noastră cea de prună.

[Mihaela Suciu]

Pe bune, aş bea o țuică! :)

Nu specific de care, se subînțelege, altfel e rachiu... fără prune.

[Bidulescu Constantin]

Mulţumesc, doamna Merca. Am modificat v5. Probabil când am scris versurile am gustat puţin din ţuică!

[Valeria Merca]

Am revăzut postarea. Ați trecut de primul hop. :) În v5 aveți o situație similară care, de asemenea, trebuie reformulată: Țuica cere. Of, țuica asta: o fi bună, o fi (ne)bună?! :))

[Bidulescu Constantin]

Mulţumesc doamna Merca. Am modificat prima strofă. La restul mai lucrez.

[Valeria Merca]

 Gazelul fiind definit  o poezie cu formă fixă, alcătuită din distihuri, observ că, în acest text,  ritmul nu e același peste tot. Doza de umor e oportună și plăcută pentru cititor. Eu cred că o revenire pe text nu ar strica. De revăzut în v3 și alipirea cuvintelor:  Țuica când.

Dar am citit cu interes

[Bidulescu Constantin]

Aşa este, doamna Sofia. Mulţumesc pentru comentariu.

[Sofia Sincă]

M-a amuzat! Odă țuicii de prune... De ce nu? E de pe la noi și e atât de servită, de băută, de lăudată, de criticată, de versificată, de urâtă, de hulită, de substituită, încât merită orice.

Am citit și m-am amuzat,

Sofi