E începutul toamnei, trist picură-nserarea
cu galben cald pe frunte un cer înnegurat,
unduitoare ramuri prin foșnet cern mirarea
copacilor, iar vântul le-ngână-nfiorat

jelania ce-i lasă fără veșmântul mândru
pe care-l dăruiesc potecilor ce-și strâng
durerea în ecoul care răsună sumbru 
când pași șovăitori răzbat, se-ntorc, se frâng.

În simțământul straniu de la răscrucea morții
cu-a vieții nălucire, se împletesc pe rând
lumina cu abisul, durerea-n pânza sorții,
cu stropi rebeli de ploaie un colț de cer arzând.

Pe rafturi, într-o casă, la marginea pădurii,
așteaptă taina nopții să le-mpresoare blând,
povești înveșmântate în haina nemuririi,
în vatră, focul vesel; o față... cercetând

a cărților magie. Când mâini tremurătoare,
desprind câte o filă, se-afundă-adânc în ea,
cu suflete și frunze, iubire... sau trădare

ce-n lumea de sub tâmple nu mai atârnă, grea.

E frig de-acum, în vatră doar jarul scânteiază
și-afară parcă totul se-nvăluie-n apus,
prin crengi vuiește vântul, fantasme decupează
din norii ce se-nfruntă pe-un orizont răpus.

Târziul împresoară de pretutindeni parcă,
cu întuneric surpă imperiul ruginiu,
o lume îmbarcată pe-a vieții neagră arcă
plutește-n derizoriu la ceas de veac pustiu.

Vizualizări: 276

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Mariana Suciu pe Septembrie 19, 2014 la 10:24pm

Mulțumesc Angelina.
Drag,

Comentariu publicat de Nădejde Angelina pe Septembrie 18, 2014 la 8:14pm

Admirație!

Comentariu publicat de Mariana Suciu pe August 24, 2014 la 6:23pm

Vă mulțumesc d-na Angi Cristea pentru lectură și apreciere.

Cu stimă, Mariana

Comentariu publicat de Angi Cristea pe August 23, 2014 la 11:01pm

O toamnă a lecturilor, se pare! Armonie şi sensibilitate în versurile tale.

Comentariu publicat de Mariana Suciu pe August 23, 2014 la 7:55pm

Mulțumesc d-na Gina Zaharia pentru popas și observația făcută. 

Stimă și prețuire,

Comentariu publicat de Mariana Suciu pe August 23, 2014 la 7:52pm

 Vă mulțumesc frumos pentru apreciere d-na Ana Cîmpeanu.
 Cu stimă și prețuire, Mariana

Comentariu publicat de Mariana Suciu pe August 23, 2014 la 7:50pm

Mulțumesc Mihaela.
Drag,

Comentariu publicat de gina zaharia pe August 23, 2014 la 6:32pm

taina nopții să le-mpresoare blând,
povești înveșmântate în taina nemuririi ...

caută haina... ceva, parcă prea sunt apropiate aceste taine:)

e frumoasă poezia ta cu iz tomnatic!

Comentariu publicat de Mariana Suciu pe August 23, 2014 la 7:20am

Vă mulțumesc pentru versurile evidențiate si apreciere, d-le da Coza.

Cu stimă, Mariana

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe August 23, 2014 la 12:41am


o lume îmbarcată pe-a vieții neagră arcă
plutește-n derizoriu la ceas de veac pustiu.

Natură + puțină filosofie = un pastel reușit.

da Coza

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Nănașa a utilizatorului Bircea Marian
cu 4 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Nănașa a lui Bircea Marian
cu 4 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog se scutură o primăvară peste noi a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 4 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cu-aripi de ierburi nalte și descânt - vilanelă* (pastorală) a utilizatorului gabriel cristea
cu 4 ore în urmă
Lui Nikol MerBreM i-a plăcut discuţia Alergătorul singuratic a lui Grig Salvan
cu 5 ore în urmă
Nikol MerBreM a contribuit cu răspunsuri la discuţia Alergătorul singuratic a utilizatorului Grig Salvan
cu 5 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bătrân abac a utilizatorului Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nopți se sparg de întuneric a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 5 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 5 ore în urmă
Grig Salvan a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
cu 5 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nenuntitul a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 5 ore în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Alergătorul singuratic a utilizatorului Grig Salvan
cu 5 ore în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Alergătorul singuratic a utilizatorului Grig Salvan
cu 6 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eu pentru tine viață-nsemn a utilizatorului carmen popescu
cu 6 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Inefabila erezie a educației a utilizatorului Costel Zăgan
cu 6 ore în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Alergătorul singuratic a utilizatorului Grig Salvan
cu 6 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rondelul viselor a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 6 ore în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Așteptându-i pe ruși a utilizatorului Grig Salvan
cu 6 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor