Boema

[Nicoleta Cheles]

Te-am crezut nesincer,
dar nu atât de nesincer.
Până la urmă poemul ipocrit
a venit asupra mea să mă strivească.
Numai că ea, singura nevinovată,
inima, s-a sustras obnubilatei tale premeditări.
A întors spatele şi era gata.
Doamna pricepută la tarot asta a arătat clar-
e vorba de-
pe dinăuntru moartă.
În biserica Sf Elefterie mă rugam să mi se întâmple
ce mi s-a întâmplat,
ce mi se întâmplase deja.
Când am ieşit,
cerşetorul nebun s-a năpustit cu pumnii în pieptul meu,
ca un muribund priveam la lume cu ochi înnebuniți de frică.
Era lume multă în stație la metrou.
Aşteptau curioşi.
A fost o singură izbitură
direct în inimă
Am ştiut că nu Dumnezeu m-a lovit
De altfel, nici nu m-am clătinat.
Călcasem pe un drum fără
voia mea.
Apoi am început să trăiesc din nou.
M-ai crezut sinceră
dar nu atât de sinceră.

[Sofia Sincă]

Puțin complicat, ca toate poemele tale. Dar merită analizat.

Aici încerci să ajungi la oglinda sufletului ca mijloc de introspecţie, cea care poate oferi fiecăruia dintre noi ceea ce ne dorim să vedem, evoluţia sau declinul sufletesc. Zbaterea eului trecut prin multe faze, de la superstiții la religie, apoi la gura lumii.

Am de reproșat - asta a arătat - această aliterație și ar mai fi semnele de punctuația care nu sunt uneori, iar alteori sunt de prisos.

inima, s-a sustras - virgula între subiect și predicat

priveam la lume - nu e o expresie tocmai poetică. priveam lumea, suna mai bine.

În fine, se mai poate șlefui poemul.

Am citit cu interes,

Sofi