Înmugurea în mine o floare de cireș amar

[Gabriel Cristea]

Mă oprisem în mijlocul câmpului, adulmecând vântul,
ca un lup hămesit.
Pașii se descătușau din rădăcini de plumb.
Începuse să adie vântul a ploaie,
iar gândurile se răsfirau prin creșterea ierbii,
golindu-și substanța în sevele lor.
Simțeam doar boarea amară de pelin
ce-mi străbătea trupul,

ca o chemare spre primordialitate.
Cireșul sălbatic, solitar și el în vastitatea stepei
– un pustnic în chilia acoperită cu cer –,
mă chema ca pe un frate de suferință,
curgându-și ramurile vântoase în palmele mele.
Parcă ne cunoșteam de când lumea,
de când căutam amândoi ploaia, secătuiți de uscăciunea vremurilor.
Iubeam la fel vântul, dându-ne iluzia că vom regăsi:
eu, telurica liniște pierdută,
el, cupola umbroasă a pădurii.
Să vină ploaia! strigam împreună,
iar vântul râdea în rafale, aducând-o pe coame ca pe-o izbăvire,
din tălpi până-n creștetul frunzelor.
Îi auzeam pașii cadențați,
o simțeam cum mă cuprinde până la piele,
cum șerpuiește rece pe șira spinării.
Simțeam cum mi se potolea foamea de lup.
M-am așezat în genunchi ca-ntr-o rugăciune neolitică,
contopit cu copacul, lăsând-o să ne hrănească,
să ne spele scoarța în pâraie de apă vie și să ne curgă prin ravene
până-n cel mai subteran mineral al sufletului.
Ropotul copleșitor înmugurea în mine o floare de cireș amar
adulmecând cupola umbroasă a pădurii.

[Vasilisia Lazăr]

Emoționant și sensibil, dar și profund. Un titlu pe măsură. Am citit cu mare drag.

[Gabriel Cristea]

Mulțumesc, domnule da Coza! 

[Ion Lazăr da Coza]

Cireșul sălbatic, solitar și el în vastitatea stepei, -
un pustnic în chilia acoperită cu cer -,

Cireșul sălbatic, solitar și el în vastitatea stepei

– un pustnic în chilia acoperită cu cer –, 

O poezie amplă, vie...

da Coza

[Gabriel Cristea]

Mulțumesc, doamnă Ana Cîmpeanu, pentru această analiză de structură!

[Gabriel Cristea]

Doamnă Ada Nemescu, intuiesc că vă plac cuvintele potrivite, deci mulțumesc! :)

[Ada Nemescu]

*Să vină ploaia! strigam împreună,
iar vântul râdea în rafale, aducând-o pe coame ca pe-o izbăvire,
din tălpi până-n creștetul frunzelor.*

da, imn închinat ploii în cuvinte simple, potrivite

[Gabriel Cristea]

Mulțumesc frumos, doamnă Sofia Sincă, pentru aceste reverberații!

[Sofia Sincă]

Superb! Când omul se contopește cu natura, simțind la fel. Esenţe de trăiri fantastice copleşesc cu descrieri simbolice, cu melancolie, fiorii lirici desăvârşesc savoarea poetică dulce-amăruie. Vântul și ploaia, cireșul amar, pământul și iarba, alături de ființa umană - elemente nobile din univers alături de vibraţia naturii.

Apa, ploaia - unul dintre elementele primordiale ale vieții.

iar gândurile se răsfirau prin creșterea ierbii,
golindu-și substanța în sevele lor. - Ce frumos! Ce frumos!

Un poem tulburător!

Sofi