Fete rele, exerciţiu parodic după „Ultimul vis” de Camelia Ardelean

[Ionel Mony Constantin]

  Ultimul vis                                                                     Fete rele                                                                                                                                                    

de Camelia Ardelean                                                                                    de Ionel Mony Constantin

Suiți pe creasta ultimului vis,                                                                 Am rătăcit prin viaţă ca prin vis,
Privim, apatici, la ce-am strâns în urmă,                                            Privind acum, la ce-am lăsat în urmă,
În colivia opticii de turmă,                                                                      Când gheara amintirilor ne scurmă,
Dintr-un infern cu iz de paradis.                                                            Dorim să revenim în paradis.

Uităm de noi, într-un ocean secret                                                       Păstrăm în timp ca pe-un ascuns secret
De suflete rănite și stocate                                                                        Momentul când am fost  dezvirginate,
În studiul vag de fezabilitate,                                                                  Măcar aşa, ca oportunitate,
Într-un destin departe de concret.                                                       În virtual, departe de concret.

Și navigând prin timpul decrepit,                                                        Întinsă lângă soţul decrepit,
În viața goală ca un băț de bambus,                                                   Cu viaţa goală ca o macaroană,
Ne strămutăm din mohorâtul campus,                                              Regreţi că nu ai fost la timp vădană,
Sătui de-ndatoriri și slugărit.                                                                 Când ştii ce nătărău ai slugărit.

Neliniștiți, sperăm că vom găsi                                                              Revezi în gând pe primul tău iubit,
Acea tăcere plină de Lumină,                                                                 Cum l-aşteptai, pe seară, la portiţă
Promisă-n cărți, prin grația divină,                                                      Şi supărată-ţi spui, al naibii Ghiţă,
Sus, pe tărâmul celor demult vii…                                                        Când oare va-nceta din sforăit.

[Ionel Mony Constantin]

Dragii şi însemnaţii mei prieteni şicolegi de pe Insemne, odată mai mult vă sunt recunoscător pentru prezenţa voastră alături de mine Moni

[Ion Lazăr da Coza]

De-a dreptu', mortală!

da Coza

[Valeria Merca]

Parodia dlui IMC/ un plăcut mod de a uita de griji și alte cele...

Am rezonat, desigur

[Camelia Ardelean]

:-))) Ce tare, strofele 2 și 3, mai ales, sunt mortale! Este o poezie mai veche de-a mea, postată pe site pe 22.04.2015, mă bucur că nu v-a "scăpat", chiar și mai târziu! Mă bucur de fiecare parodie de-a dvs., indiferent cine este "împricinatul"! :-) 

[Chris]

daa, amuzant zic si eu :))

[Sofia Sincă]

Tare de tot! M-am amuzat copios.

Cel mai mult mi-a plăcut comparația, Cu viaţa goala ca o macaroană, :))

Admirație totală!

Sofy