Veni-va sărbătoare Cenaclul
E ceață la fereastră, și parcă a-mpânzit E încă întuneric, dar muza s-a trezit.
Tot cerul meu de astăzi. Furtuna s-a trezit, Privind spre cerul nopţii de stele mari spuzit.
Și și-a adus aminte cum că demult, pe mare, Ea şi-a adus aminte că nu demult la mare
Cu valuri uriașe ar fi făcut prinsoare, Cu toţi poeţii tineri făcut-a o prinsoare
Că va pândi corăbii pornite de cu zori Când se trezesc din vise, încă mahmuri în zori,
Să plimbe înspre mâine un continent de flori, Să le ofere zilnic metafore de flori
Și le va smulge crezul. Așa îi e menirea, Şi să ajute astfel prea şubredul lor pas
Să-nchidă iute ochii, când vede fericirea. Pe drumul şovăielnic şi greu către Parnas.
Am fost şi eu de faţă. Avea chipul urât Am fost şi eu de faţă, cu inima la gât,
O inimă albastră și alta de granit. Prezent la un cenaclu, pe-un stadion, atât.
Sigur, am zis, i-e teamă! Când am privit în zare Voiam s-ascult folchiştii,cu ochi pierduţi în zare,
Fugeau, de mâncau norii, păduri de lăcrămioare. Veniţi să ne încânte cu flamuri şi chitare.
Atunci am știut, Doamne, că un tablou de fier Din zecile de glasuri, ce-i însoţesc în cor,
Ascunde culori tandre din foc uitat în ger, Cu sufletele-n palmă, privind spre tricolor,
Iar la fereastra care acum cere ninsoare, Doar unul creţ,pe scenă,îşi strigă bucuria:
Pe-un evantai de pace veni-va sărbătoare - Trăiască Ceauşescu,trăiască România!
Adaugă un comentariu
"veni-va sarbatoare", ma-ncearca nostalgia,
acolo la "cenaclu" se canta poezia...
...sunteti adorabili,
Prezent la un cenaclu, pe-un stadion, atât
(Că n-a găsit bilete...) Cu inima la gât,
De dincolo de poartă, îşi striga bucuria:
- Trăiască Ceauşescu, trăiască România!
da Coza
MULŢUMIRI TUTULOR DRAGI TOVARĂŞI ŞI PRETINI!
Apuse, dar minunate vremuri!:) Şi eu am fost de faţă...în nenumărate rânduri.:)
Like!
Parcă văd și acum cenaclul acela, d-le Mony, și, măcar pentru o clipă, Parnasul era la un pas distanță! :)))
Am citit cu plăcere,
m-am umplut de frumos incalzit de zambet!
cu adimratie.
Că măsura e aleatorie nu am nicio problemă cât timp versul curge.
Unul singur e mai nărăvaș:
Prezent la un cenaclu, pe un stadion, atât
S-ar putea rezolva printr-o cratimă la "pe-un"...
Cu drag!
Uff! Ne puneți la încercare, domnule IMC! Între nostalgice amintiri și frumos. Da, poate fi și o altă variantă a poeziei inițiale, dar cu ultimul vers ați pus ștampila parodică.
Am citit și am admirat,
Sofy
Reușită parodie! Finalul e de efect, felicitări!
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - scriitor
MIHAI KATIN - scriitor
GRIG SALVAN - scriitor, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru acest an au donat:
Gabriela Raucă - 300 Euro
Monica Pester - 300 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE