Zbatere

[Nikol MerBreM]

De mică-n palme îmi crescură stele,
Vopsite-n gri de mintea care sapă,
Mi le-au călcat în dansuri nişte iele
Şi astăzi sunt pământ chemat de apă.

Pe când să cern de jos în sus lumină,
Un pom să-nalţ şi să zidesc o casă,
Mă fură zborul iar, pe lună plină,
Din temniţa de lut, aripi să iasă!

Mi-e frate şoimul şi furnica, soră.
Oricât aş pune visului zăvoare
Sau fluturi câţi aş înhăma la proră,
Mă frânge-o zbatere, în drum spre soare.

Varianta iniţială

De mică-n palme îmi crescură stele,
Vopsite-n gri de mintea ca un Toma,
Mi le-au călcat în dansuri nişte iele
Şi astăzi sunt pământului aidoma.

Pe când să cern de jos în sus lumină,
Un pom să pun şi să zidesc o casă,
Mă fură zborul iar, pe lună plină,
Din temniţa de lut, aripi să iasă!

Mi-e mamă Gheea şi mi-e cerul tată.
Oricât aş cere visului s-adoarmă
Sau cât de fluturi m-aş lăsa purtată,
În mine tot o zbatere se sfarmă.

[Nikol MerBreM]

Crinu, ce faci? Iar îmi furi cuvintele :))? Mulţumesc!

Cu drag,

Nikol

[Nikol MerBreM]

Domnule Creţu, vă mulţumesc mult pentru lectură şi sugestie! Nu am de ce să mă supăr, eu oricum mă supăr greu :). Iar dumneavoastră aţi criticat cu atâta delicateţe încât în loc să mă supăr, mă bucur :), e mai plăcut aşa, când îi arăţi omului şi ceva frumos în poezia lui. Acum legat de partea de banalitate, vă mărturisesc, nu am citit suficientă poezie încât să simt că versul "Mi-e mamă Gheea şi mi-e cerul tată" e deja perimat, deşi nu mi-am închipuit nici că ar fi vreo mare noutate. Dar eu asta simt (probabil odată cu mulţi alţii) de când mă ştiu (indiferent de ce am citit sau nu), o zbatere între pământ şi cer, între  raţional şi emoţional, între banal şi sublim, între rigoare şi visare etc. Însă pot înţelege că pentru a rămâne în conştiinţa cititorului, trebuie să exprimi fie o trăire nouă (e posibil?), fie aceleaşi trăiri în haine noi. Vă mulţumesc că mi-aţi atras atenţia! Am încercat o altă variantă pentru ultima strofă, dar am aşa o teamă că şoimul şi furnica or fi şi ele deja prea banale :)). Mi-ar plăcea dacă aţi reciti poezia şi mi-aţi spune dacă e mai bine sau nu.

Vizavi de a spune lucrurile în manieră originală, altfel decât alţii, am şi o dilemă pe care o gândesc aici cu voce tare: ştiu că oamenii îşi doresc să fie unici, neasemuiţi, dar eu nu am dorinţa/teama aceasta, evident că sunt unică, suntem unici, ne ajută şi ADN-ul :)), chiar dacă avem şi multe asemănări; ce îmi doresc eu este să fiu autentică, să aflu cine sunt (cam ca în poezia dumneavoastră :) şi să reuşesc să fiu eu însămi, chiar de asta înseamnă să fiu ca alţii pe alocuri. Adică mi-e teamă de riscul de a deveni neautentici, în încercarea fără sens, de a fi unici. Dar asta e doar o divagaţie :).

Cu bucuria de a fi fost citită de un om ale cărui zbateri  mă atrag, prin intermediul poeziei,

Nikol

[Chris]

un vers plăcut, am remarcat a doua strofă

citit cuplăcere,

[Nikol MerBreM]

Dragi prieteni, vă mulţumesc tuturor pentru lectură, aprecieri, critici, sugestii! În mare, sunt de acord cu fiecare în parte. Când însă însumez sugestiile, constat că din poezia mea (din mine), nu mai rămâne mai nimic :))). Promit totuşi să revin cu o nouă variantă (nu ştiu de-o fi mai bună) şi cu răspunsuri pentru fiecare. O noapte în care muzele să vă colinde visele ;)!

Cu drag,

Nikol

[Dolha Paul-Alexandru]

ferestrele temniței de lut sunt aripile noastre :) uneori mâinile, alteori ochii sau chiar și zâmbetul, nenumărate aripi ne zboară prin viață 

Frumos

cu drag

Paul

[Ion Lazăr da Coza]

De mică-n palme îmi crescură stele, 
Vopsite-n gri de mintea ca un Toma,
Mi le-au călcat în dansuri nişte iele
Şi astăzi sunt pământului aidoma.

===============================

De mică-n palme îmi crescură stele, 
Vopsite-n gri... (la judecată-i Toma?),
Mi le-au călcat în dansuri nişte iele
Şi astăzi sunt pământului - Sodoma.

da Coza

[Vasilisia Lazăr]

Dincolo de stângăcia unor versuri, de faptul că autoarea nu posedă întregul arsenal al tehnicii poetice (dar câți îl posedă cu adevărat?) și nici un exercițiu mai profund, poezia promite. Remarc și eu a doua strofă, dar și unele versuri din celelalte două nu-s de lepădat, citate mai jos de către cititori.

[Valeria Merca]

 Nikol, te-ai străduit să respecți elementele de versificație, în mare parte.  Trebuie să revii asupra versului 2. La aidoma s-a rupt ritmul. Deși s2 e cea mai reușită, mi se pare improprie în textul literar expresia un pom să pun. La s3 despre primul vers s-a  scris mai jos .  Dacă vei reveni și vei  drege  neajunsurile, vei avea o poezie reușită.

Am citit cu plăcere și am apreciat mesajul transmis.

cu drag,

[Laura H.]

Ce frumos! Felicitări, Nikol!

[Sofia Sincă]

Uite Nicol: dacă vrei să păstrezi prima stofă așa cum e, scrie cel puțin,Vopsite-n gri, de minte... ca un Toma,

În, de mintea ca, survine o disonanță. Și, da, la aidoma eu citesc așa cum ai găsit în DEX, cu accent pe i.

Aici, Din temniţa de lut, aripi să iasă! problema este la aripi. Accentul pentru mine este pe a. Desigur se poate citit și cu accentul pe ri, eu zic că e chestiune de context. Aici, zic eu e mai corect cu accentul pe a, și atunci pică ritmul.

Mi-e mamă Gheea şi mi-e cerul tată. - prea semănă cu Luceafărul, "iar cerul este tatal meu/si muma-mi este marea"

Concluzia: de ce să facem poezie așa confuză, când DEX-ul are 60.000 de cuvinte? :))

Cu drag,

Sofi