Vor răsări mori de vânt

[Trandafir Simpetru]

Uneori durerea se dizolvă,chiar dacă

Ceaţa ei galbenă se resoarbe

Din copacul alb cu care umblu în mine

Rămân rezidurile durerii,rămâne un nisip

Peste care se vor depune alte nisipuri.

Peste dunele lor vânturile pot concepe

Flori specifice lângă nestatornice drumuri.

Aşa începe anotimpul vântului,care

Urmează negreşit anotimpului de nisip.

Păsările nu caută deşertul,nici vântul,

Şi nici culorile nu mai au aripi aici

Odată cu ARTIZANIA,cad moarte

Cu cântecul nedezvoltat cum începe

Şi anotimpul fără furtuni şi fără păsări

Care vine odată cu vara absenţelor

Ultima vară,când vor răsări mori de vânt

Şi va-ncolţi întunericul rece.

Dar tu,stai rezemat de copacul alb,

Care se va usca odată cu frunzele,încet.

Întâi se vor veşteji cele două crengi

Cu care gustam conturul femeii

Şi umbra verde a ochilor ei

Se vor stinge ramurile cu care

Adunam în două pavilioane

Râsul copilului şi-n cele din urmă

Nu voi mai putea numi lucrurile apropiate.

Atunci va începe anotimpul nenumit

În care voi învăţa un fel de înot

Într-un aer imaterial sau în uitare.

[Ion Lazăr da Coza]

După virgulă și punct trebuie pauză.

Poezia nu mi-a definit vreo impresie.

da Coza

[Sofia Sincă]

''Mori de vânt'' cu care ne luptăm poate... Poemul este un semnal de alarmă pentru noi, de a lupta să nu dispară Artizania. Versurile sunt scrisă cu responsabilitate umană, dar construcţia mai poate fi şlefuită, zic eu. Prea mulţi de ''care, cu care, când'' - pronume relative, ce dau tentă explicativă şi scot versurile din sfera lirică.

Cu respect, Sofy!