Vitralii

[Darie Giurgiu]

după sfântă Marie vara trece grăbită

o fugă lipsită de logică,

în stradă hazardul risipit adună sub clopotul încins

silabe pe care le urcă la puterea a doua,

instantanee în alb și negru devin virile scăpate

din chingile fricii,

totul este posibil chiar și adevărul să treacă

în umbra cuvintelor,

cu negațiile paralitice nu se pot deschide ferestre

se pot însă crea fante în arterele obosite

să cobori tărâș pereții bisericii rănite,

călugării au cheile la brâu și câte în cer atâtea pe pământ le țin închise,

filmată biserica este pângărită

ca o mireasă violată în noaptea nunții

însă nu plânge țipă cu toate icoanele neatinse

din care privesc îngerii ca niște prunci neînțărcați ce pot acuza subconștientul

vândut pe arginți la tarabă,

straiele liturgice se destramă prinse de păianjen,

mirele își învață de timpuriu rolul de soț infidel,

mireasa își ascunde iubirile de palmares,

emoțiile încălzesc slujba se ridică voalul inimilor împietrite

aerul pătrunde prin glasvandul cuprins de osatura luminii artificiale

proiecții abstracte surprind în gherghef poeții suprarealisti plictisiți

să privească gunoierii cum scot aur din tomberoane.

[Darie Giurgiu]

aprecieri  prieteni multumesc

[Chris]

frumos vitraliu...

[Mihaela Popa]

tablouri pătrunzătoare, pline de semnificaţii

am rezonat îndeosebi cu acest vers

"călugării au cheile la brâu și câte în cer atâtea pe pământ le țin închise"

admiraţie!

[Darie Giurgiu]

multumesc Valeria

[Valeria Merca]

Așa este, după Sf. Marie toamna își intră în drepturi. Un poem cu ecouri prelungi! 

Cu plăcerea lecturii

[Darie Giurgiu]

multumesc Sofy

[Sofia Sincă]

Timp și acțiune tomnatice văzute prin vitraliile obosite, împăienjenite ale unei mănăstiri în pragul începutului de toamnă. Foarte plastică descrierea, metaforele ce se între între ele, aduc senzația de melancolie profundă soră cu tristețea, cu regretul păcatului primar, întru religia creștină.

Inimă de poet!

Frumos, dinamic, încântător!

Sofi