chiar dacă îngerii erau de pază
te-aș fi lăsat să pleci pe-aceeași rază
și m-am ascuns în ochii nemuririi
plângeam și eu
plângeau toți trandafirii
aș fi venit spre ultima cetate
dar se făcea un drum foarte departe
și joc de umbre parcă se făcea
sub talpa mea
pământu' se-odihnea
aș fi venit dar sigur m-ar fi ros
un timp de ger
iar zborul secetos
s-ar fi zdrobit
de-un colț pictat pe cer
……………
și-ai înflorit tăcut pe-un singur fir
în crezul meu
tu visul-trandafir
ai înflorit și nici măcar nu știi
că îmi lipsești cât două dinastii
Adaugă un comentariu
gata, acum m-ai citit:)
mulțumesc!
Iris, ideea mi-a venit mai demult, când priveam pe fereastră, după ploaie, o tufă de trandafiri. Mai întâi au apărut în mintea mea versurile plângeam și eu, plângeau toți trandafirii. Apoi s-a conturat restul poemului. Cu titlul a fost mai ușor:)
Mulțumesc!
Eiiii, eu mai puțin, Ioan:) cât să alunece pe suflet:)
Mulțumesc!
Uneori sunt nimfă rătăcită-n vise, Nicolae! Mulțumesc!
Ovidiu, câte vise-trandafir:)
Prețuire, da Coza!
Aura, pe aleea aceea sunt și pașii tăi:) Îmbrățișări!
Chris, gândul meu bun! Mulțumesc!
Bonnie, mulțumesc! O clipă doar:)
Rodica, mereu am spus că tu ai poezia în suflet. Și am strigat asta:)
Mulțumesc!
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE