Ultima doină populară întâia elegie cibernetică

[Costel Zăgan]

Doamne ce masochism divin Și mâine

voi fi tot om În zadar toate slăbiciunile

puse la bătaie Nu pot să merg decât pe

alături N-am de ce să nu accelerez con

diția umană Două stele fixe mobile Ho

mo erectus versus Homo cyberneticus

Frunză verde și-un micron Mai dă-mi

Doamne încă-un ton Că s-au înmulțit 

dușmanii Și n-am loc să-mi număr banii

Dau să strig gura e mută Când să fug pi

ciorul doarme Tăcerea când mă sărută

Ochii-s brusc focuri de armă

Ay calculatorul meu gingaș 

Ce doină împinge-ți-aș

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

[Ion Lazăr da Coza]

Ay?

Și iarăși un splendid râsu-plâsul, a la CZ!

da Coza

[Sofia Sincă]

Ai descărcat aici un preaplin de ironie antitetică la adresa condiției umane contemporane... Un amalgam frumos, interesant în manieră proprie. Titlul e genial, el fiind metafora de esență a textului.

Am citit cu plăcere,

Sofy