tuu

[Simion Cozmescu]

buzele primăverii

şi un piercing cu un ghiocel cutremurat

din amarul de an nou

răzleţe pavaje pe ochii mei

tu sari din toc în toc pe sloiuri balcoane eliberate din cutremure

tuu gând lung alungit adâncit pe căutătura de aur

a fermecătorului din basmele neprivegheate şi moarte

în limba balaurului şi a oii de aur la care unii se închină

plete răzleţe suflate pe cercul lunii atotînconjurătoare

tu cântec nostalgic din boxele aruncate în camioane

pâna la următorul concert

dependenţa lor îmi lasă o melodie în gură

val haotic luându-mi ochelarii şi copiii şi moartea iminentă

tuu

mânecă abisală pentru o cămaşă prea scurtă şi

un gutenmorgen feliat de vânzătoarea de arte moarte

tuu

euu

sunt într-o dagherotipie

unde mă simt tot mai singur

ceilalţi din basmul cu iubire au plecat

au închis şi ultimul cavaler într-o tunică moartă

iubirea mi-au luat-o

şi au transformat-o în valuri

 

[Simion Cozmescu]

Ana, am observat nota mare primită :), deci profit de ocazie să îţi MULŢUMESC! Sofia, bucuros de cuvintele tale, am plăcerea să îţi mulţumesc.

[Sofia Sincă]

Din taina cuvintelor răzbate admirația, universul atotcuprinzător al ființei iubite, parfumul tandru, dar care se depărtează până la dispariție. Intervine singurătatea, lucidă, extrem de disponibilă.

Un poem amplu, plăcut, interesant și bine construit.

Am citit și am admirat,

Sofy