trenuri

[gina zaharia]

de câte ori trece trenul îmi astup urechile și cânt
apoi izgonesc vrăbiile mai sus de calea ferată
peticesc rucsacul
și mă asigur că pietrișul pe care-l vor încerca tălpile mele
are culoarea rubinului

mai întâi văd păduri îndreptându-și cocoașele
ca niște soldați în rafale de mai
dragi îmi sunt când le vad furișându-se în viori
dăruindu-se celor care știu să treacă amazonul
dintr-un ochi în altul

la polul curajului se aud sunete noi
cred că acolo se adună trenurile stricate
în joacă

[gina zaharia]

Lisia, trimit toate razele mele de suflet spre tine. Drag, 

[gina zaharia]

Valeria, îți mulțumesc! 

[Vasilisia Lazăr]

O poezie luminoasă care ne face să îndrăznim să sperăm...

[Valeria Merca]

... „dragi îmi sunt când le vad furișându-se în viori
dăruindu-se celor care știu să treacă amazonul
dintr-un ochi în altul” - aici este miezul minunatului tău poem

Cu bucuria lecturii!

[gina zaharia]

Fiecare zi are trenul ei. Cu suflet.  Cu destinații exacte. Poate spre păduri de brazi. Ori în jurul turnului Eiffel. Uneori cred că se strică din prea mare efort. De-ale destinului...

Mulțumesc, Sofi. 

[Sofia Sincă]

Ne aduci un tren întreg, plin de speranță... un ecou, cum că pădurile își vor reveni și odată cu ele și noi. Iar tot ce e rău, se vor aduna cu trenurile stricate.

Ca o mireasmă aurită luminează versurile tale prin potrivirea metaforelor impresionante.

Cu drag,

Sofi