Trec anii nălucă
pe aripi de corbi
legați la ochi cu fir de sens unic
să se întoarcă la matcă
nu știu
că sunt orbi
trec anii-n albastru
de vreme-nvăluiți
își caută loc prin stropii de raze
în licăre blânde
din când în când vămuiți
cu amintirile săpate în pietrele din inimi
se întorc
să nu lăsăm
anii de muguri
nici anii
de frunze arămii cu arome amare
vremuiți la masa tăcerii
cu miros de ceară
să se întoarcă
doar
în sărindare
anii depănați
pe aripi de vânt
în albul din tâmple
arși de gerul uitării
se întorc
în cuvânt
Elena Mititelu
Adaugă un comentariu
Trec anii... trec. Și iau totul cu ei.
Știi ce Elena? Mai bine nu-i luăm în seamă... :))
Am citit cu multă plăcere, o romanță despre timp.
Sofi
Mulțumesc, da Coza! Ne trecem și noi cu anii, dar rămâne cuvântul, urmele pe care vor călca cei ce-l vor citi!
Prețuire aleasă!
Mulțumesc, Lisia! Anii se duc nălucă, lăsând amprente peste chipurile și sufletele noastre! Nu luăm cu noi nimic, lăsăm în urmă faptele noastre!
Prețuire adâncă!
O revelaţie amară, însă... asta e. Totuşi, anii rămân în cuvântul scris.
da Coza
O poezie cam pesimistă. Trec anii, dar rămâne Cuvântul.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE