Da. M-a învăluit deodată ceața și culorile s-au ascuns în tonuri de gri,
nimic nu mai văd,
poate doar conturul chipului tău ocolind strada
de la capătul gândurilor.
Rătăcești pe lângă statui,
le întrebi cum stau cu plimbările nocturne și
ceri un foc. Apoi fluieri, crezând că vor întoarce capul.
Vântul e numai ochi și urechi. Ridici gulerul și alungi păsările de pradă.
Drumul acela cu pietricele mărunte și-a uitat sita într-o oglindă,
dar tu știi să te întorci cu ochii închiși,
mai ales că între noi nu e decât un pârâu de mătase;
un fir merge spre mine, altul spre tine
și se împletesc în mijlocul unei cascade,
la răsărit ori seara la opt,
lunea pe la prânz sau în turnul cu ceas,
ca într-o casă de oaspeți.
În grădina mea cresc trandafiri de iarnă,
au înflorit fără să se întrebe câte grade le sunt permise
pentru a triumfa,
de câte ori îi culegi lași urme pe suflet,
de câte ori le vorbești trece câte un fulger,
odată mi-ai spus că singurătatea poate fi bogată
ori bolnavă,
altădată ți-am spus că aerul pe care-l crestezi
încape în plămânii unei zile senine.
Restul e murmur departe.
Adaugă un comentariu
Semn de primăvară, Augusta...
Drag,
ce frumos infloresc trandafirii acestia, mai ales in ultima strofa...
Valeria, mă bucur foarte mult că și acest poem a ajuns la sufletul tău, fie că a venit din lumea statuilor, fie lăsându-se sădit într-o grădină pe care altădată aș fi lăsat-o doar cu aleile pustii. Tu știi să-l încălzești cu prietenia ta, tu știi să-i surâzi și să-l faci să aducă și altele...
Drag,
Nu-i așa, dragă Sofi, că și trandafirii de iarnă au parfumul lor? I-am lăsat să înflorească așa cum au dorit și îi admir pentru puterea lor, pentru strălucirea în fața gerului.
Și pe tine, desigur, pentru tot muntele ăsta de cuvinte lăsate, de-a lungul anilor, la poeziile mele și nu numai!
Mulțumesc!
Sublim. Un poem feeric, cum sunt de altfel toate poemele tale! Tare mi-a plăcut.
Admirație, dragă Gina!
Am citit doar titlul și m-am înfiorat... Să mergem mai departe.
Ultima strofă este absolut adorabilă. Pusă, ca și cum, cei mai bun la final... Până acolo, o poveste de iubire plină de patos, se sensibilitate. Construită pentru a crede în ea, în romantismul și magia iubirii.
Tehnica - postmodernismul expresiv și sensibil.
Felicitări și mulțumiri pentru clipa fantastic construită!
Sofi
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE