Trandafiri de iarnă

[gina zaharia]

Da. M-a învăluit deodată ceața și culorile s-au ascuns în tonuri de gri,

nimic nu mai văd,

poate doar conturul chipului tău ocolind strada

de la capătul gândurilor.

Rătăcești pe lângă statui,

le întrebi cum stau cu plimbările nocturne și

ceri un foc. Apoi fluieri, crezând că vor întoarce capul.

 

Vântul e numai ochi și urechi. Ridici gulerul și alungi păsările de pradă.

Drumul acela cu pietricele mărunte și-a uitat sita într-o oglindă,

dar tu știi să te întorci cu ochii închiși,

mai ales că între noi nu e decât un pârâu de mătase;

un fir merge spre mine, altul spre tine

și se împletesc în mijlocul unei cascade,

la răsărit ori seara la opt,

lunea pe la prânz sau în turnul cu ceas,

ca într-o casă de oaspeți.

 

În grădina mea cresc trandafiri de iarnă,

au înflorit fără să se întrebe câte grade le sunt permise

pentru a triumfa,  

de câte ori îi culegi lași urme pe suflet,

de câte ori le vorbești trece câte un fulger,

odată mi-ai spus că singurătatea poate fi bogată

ori  bolnavă,

altădată ți-am spus că aerul pe care-l crestezi

încape în plămânii unei zile senine.

Restul e murmur departe.

[Chris]

ce frumos infloresc trandafirii acestia, mai ales in ultima strofa...

[gina zaharia]

Valeria, mă bucur foarte mult că și acest poem a ajuns la sufletul tău, fie că a venit din lumea statuilor, fie lăsându-se sădit într-o grădină pe care altădată aș fi lăsat-o doar cu aleile pustii. Tu știi să-l încălzești cu prietenia ta, tu știi să-i surâzi și să-l faci să aducă și altele...

Drag, 

[gina zaharia]

Nu-i așa, dragă Sofi, că și trandafirii de iarnă au parfumul lor? I-am lăsat să înflorească așa cum au dorit și îi admir pentru puterea lor, pentru strălucirea în fața gerului.

Și pe tine, desigur, pentru tot muntele ăsta de cuvinte lăsate, de-a lungul anilor, la poeziile mele și nu numai!

Mulțumesc!

[Valeria Merca]

Sublim. Un poem feeric, cum sunt de altfel toate poemele tale! Tare mi-a plăcut.

Admirație, dragă Gina!

[Sofia Sincă]

Am citit doar titlul și m-am înfiorat... Să mergem mai departe.

Ultima strofă este absolut adorabilă. Pusă, ca și cum, cei mai bun la final... Până acolo, o poveste de iubire plină de patos, se sensibilitate. Construită pentru a crede în ea, în romantismul și magia iubirii.

Tehnica - postmodernismul expresiv și sensibil.

Felicitări și mulțumiri pentru clipa fantastic construită!

Sofi