după amiezile
în care Dumnezeu îți vorbește
sunt cele în care-ți antrenezi gândurile
să sară peste ștacheta fixată cât mai sus
aproape de cer,
poetul săvârseste păcatul mândriei
în aplauzele
stadionului
corupt de victoria poeziei,
tribunele au pariat cu propriile speranțe
pe condamnarea lui la muncă silnică asupra cuvintelor.
Adaugă un comentariu
condamnare plăcută! :)
Poetul, un fel de salahor și el, doar că obiectul muncii lui e cuvântul. Frumos!
Frumos!
frumos, imi da senzatia unei revelatii...
Poetul pierdut în ispita propriilor cuvinte...
De fiecare dată când Dumnezeu ii vorbește, poetul mai plasmuiește câte ceva! Interesant!
Gânduri, vorbe, dorințe, fapte, sentiment... pierdute din teamă?
Soluția se pare e la tine - prin poezie scrisă.
Admirativ,
Sofi
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE