tatãl meu înjura totuşi aşa frumos

[Calotescu Tudor Gheorghe]

un repertoriu cum rar mi-a fost dat sã mai aud
începea mai mereu cu ceva de genul acesta
o evã evã
cu a dumezei care a dumnezeit pãmântul pe lumea asta
parcã întotdeauna era aceeaşi înjurãturã
dar de fiecare datã era altfel
cu ceruri sfinţi dumnezei şi mai mereu eva
undeva în centru
ca miezul din dodoaşcã
doar de la ea începe şi veselia şi tristeţea
nimeni nu zice mai nimic de adam
doar el a râmas la fel de fraier ca la început
apoi îmi aduc aminte cum îşi bãga mâna adânc în pãr
pânã a chelit pe trei sferturi
dar gestul a rãmas la fel şi în lipsa pletelor

mama ei de viaţã cu a dumnezei care a dumnezeit pâmântul pe lumea asta
parcã îmi este dor sã-i aud tirada de eliberare
şi îmi dau lacrimile la naiba
chiar dacã nu am un repertoriu aşa select
când mã doare viaţa înjur ca un miner

[Mihaela Roxana Boboc]

De la strofa a 2-a aș renunța la ultimele două versuri. Mi se pare că îi scade din valoare.

Altfel, un poem reușit. În special prima parte.