Sunt călător

[Vezi blog]

Voi cere azi pădurilor să-mi dea-napoi
tot ce-am lăsat la umbră sub copaci,
când iarba-şi legăna vesmântul lângă noi
şi te-ntrebam aievea cât mă placi.

Străin mă simt când trec pe lângă ele,
copacii plâng în mine rupţi de vânt,
sunt călător cu ochii plini de stele

crescut printre minuni ce nu mai sunt.

Întâmplător sau nu îmi este dor de tine
închid ferestrele de teamă să nu pleci,
când visele se strâng cu ramurile-n mine
şi zorii-mi cad pe pleoape blânzi şi reci.

M-avânt cu sufletul în milloc de pădure
s-adun miresmele în care te-ai născut,
şi n-am să las cândva din mine să te fure
eternitatea-n care ne-am pierdut!

[Chris]

Frumos domnule Ungureanu!  :))

[gina zaharia]

Pădurile vor înveșmânta ecouri, le vor imita, le vor sluji pentru o reîntoarcere în rădăcini, întru seva iubirii...

[Vasilisia Lazăr]

Natura, confidenta sufletului nostru! Frumos!

[Sofia Sincă]

Un călător plin de dorinţe, cu viziuni de la melancolic la trist, căutând refugiu în codru. Nu e rău, natura dintotdeauna a fost prietenă cu poetul.

Am citit cu deosebită plăcere!

Sofy

[Ion Lazăr da Coza]

iarbă-și > iarba-și

Și dacă naiada e născută din imaginația noastră, nălucă deci?

da Coza