Sud

[Petre Ioan Crețu]

sub fruntea mea pustiul
cuvintele se simt amare în gură
palmele îmi înfloresc țurțuri și ceață
iar pielea îmi atârnă de zici că sunt petice de aer
fluturând ca nişte bandaje
pe care e lipită carnea desprinsă de pe oase
mustind

foc alb peste ierburile înalte din sud
fulgeră aerul ca un bici
peste miriştile îngheţate peste satul pitic
cum se răzvrătesc luminătorii și eu țip

cum se răzvrătesc ninsorile și pier
cad îngeri de-a valma peste prunii lejeri
câini sălbatici născuți din cenușă
hăcuiesc toată câmpia îmblânzită de greieri
- mai creşte în mine un crâmpei
şi eu îl ascund adânc nu mă tem

printre rotocoale de fum de zăpezi
se duc sufletele noastre spre cerul flămând
spre vămi şi ei nu ne trec
rămânem suspendați ca nişte baloane înfipte în eter
lumina îmbătrânește încet în lămpi cu fitil
obosiți descuiem frunze și intrăm în ele tiptil
cu părul albit de nesomn și dor inutil

nu ştiu cum deodată bate clopotul în turla de lemn
şi noi alergăm fericiţi prin vămi
în biserica de fum de la Brâncoveni
parcă am fi o armată de umbre lăptoşi
vine un înger ceva şi ne întreabă de unde suntem
din sud răspundem noi şi ne aşezăm fiecare pe câte un nor
şi ningem de zor tulburaţi şi sublimi
peste vremurile noastre peste amintiri
iubiri vicioase și spaime și chin

te uită spre cer iubito te uită la noi
îți voi face cu mâna te voi ninge din cer

[Nikol MerBreM]

Îmi place cum "descuiați frunzele şi intrați în ele tiptil", îmi place cum "ningeți din cer" şi toate acestea printre "rotocoale şi biserici de fum"!

(Mă întrebam, ar merge mai bine "rotocoale" în loc de "rotocoalele"?)