trăim în țara falimentului mental
mai greu este astăzi să gândești
decât să furi
ne mor copacii în gerul însingurării
râurile se desprind din matcă
să vadă ireconciliabil
că țara moare dar nu se predă
ne sunt copiii surghiuniți
de atentate morale
cu incisivă ură și diabolic gând
se închid biblioteci
conștiințe amorțite zac în praful câștigului rapid
din scaune ies nopți de lașitate
să îngroape sub faldul trădării
o nație și totuși avem credință
cât să ne clădim veșnicia
Adaugă un comentariu
Realitatea într-un poem.
multumesc prieteni
Mult crud adevăr. Speranța moare ultima... Frumos, felicitări!
Aşa zicea şi R.V.
da Coza
un adevăr crud
Frumoasă concluzie! Așa vor ști copacii de a lor pădure, prin credință!
Starea națiunii într-un poem, ce adună revoltă. Fiecare frază descrie, poetic, un rău și din rău în mai rău, moartea clinică a țării, fatalitatea. Ceva speranțe în ultimele două versuri.
Profund, dinamic! Mi-a plăcut!
Sofi
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE