cu sălbaticii căței ai pămîntului m-am împrietenit
mai la apus
mai spre strigarea liniștii
atinsă de întuneric
nu vorbeam cu ei despre cum e să dormi
în somnul pământului
ei erau somn permanent
în inima celei mai adânci netreziri
nu încercam să ating frunza
sub care își socoteau
patratul înghesuit al neluminii
ei toți se născuseră pe șoapta nespusă
a surdului răsărit
mă amuza să știu
că eu sunt ei
fără să râd de nimic de nimic de nimic
Adaugă un comentariu
fără să râd de nimic de nimic de nimic
prețuire!
O nouă identitate , un nou statut acceptat cu resemnare. Prețuire!
Vă mulțumesc sincer!
Oglindă a eului, dăruindu-se pământului. Dorinţa de a ascunde greul, de a-l înghesui undeva în golul pământului. Extrem de trist!
Apreciere, Sofy!
eu sunt ei - un alter-ego multiplicat, trăitor în adânci netreziri.
da Coza
© 2019 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE