singurătatea

 

oh dar de te cuprinde

nu te macină haosul copile

nu mă-ntreba de ce o păstrez

ca pe o suflare a cerului pe umeri

nu nu-mi sunt străine durerile ei tăcute

că nu e un sălaș al înfrigurărilor furioase

și nici zenitul demonilor

ea-mi vindecă rănile deschise în creier

de zdrăngănirile de perpetrare ale indiferenței

îmi dă răgaz să mă îndrept spre mine

pentru a-mi recăpăta voința înlănțuită

de un egoism sfâșietor și nedrept al omenirii

 

nu nu e roada copacului matur

e spicul crud al resetării sinelui

copile

nu-i voi trăda sinceritatea niciodată

calea cea mai luminoasă

către limpezirea gândirii

îmi este

 

de ce să-i îngrop comorile în diguri

când valurile sunt nemiloase și aspre

mai aspre decât neputința uitării

și nu mă pedepsi de o vezi în lumina ochilor mei

ea îmi ascultă gândul care doare

și mă eliberează de orice neliniște

îi place să mă știe vie

pe când lupii de-afară mă sfâșie

îi iubesc starea cu patima orbului

îmi e tumultului poeziei cu aripi de zbor albastru

rodul aurorelor pe umeri fragili de trubaduri

și nu te mânia copile

de o mai chem să punem o cărămidă

la altarul veșniciei

 

când sunt cu ea mă-ncap în mine

să ne petrecem la sărbătorile luminării

parcă mai uit și de dorul de-acasă

căci doar atunci pot vorbi

în limba lui Dumnezeu

 

Vizualizări: 49

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de gina zaharia pe Mai 25, 2013 la 1:42pm

superbe veșminte ale singurătății ai îmbrăcat/conturat, Luminița!

Comentariu publicat de LUMINITA SCOTNOTIS pe Mai 25, 2013 la 12:06am

maestre da Coza, Gabriela, onorata de prezenta voastra! ma faceti fericita! cu iubire

Comentariu publicat de LUMINITA SCOTNOTIS pe Mai 25, 2013 la 12:05am

Sofy, tu esti atat de plina de lumina incat dai si altora!CU SUFLETUL ITI MULTUMESC! pretuire nemarginita

Comentariu publicat de LUMINITA SCOTNOTIS pe Mai 25, 2013 la 12:02am

Lisia, iti multumesc pentru ajutor! cu iubire de tine

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Mai 24, 2013 la 10:52pm

Singurătatea ta e frumoasă, Luminița! Ba chiar e sublimă.

doar atunci pot vorbi
în limba lui Dumnezeu

oh da de te cuprinde (dar de te...)

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Mai 24, 2013 la 10:33pm

perpetrare???

Doar cei goi pe dinăuntru se plâng de singurătate. Tu ești plină de lumină, Luminița!

Reușită poezie.

da Coza

Comentariu publicat de Gabriela Grădinariu pe Mai 24, 2013 la 7:39pm

 Ce definire caldă , dragă  a singuratății ! Numai o lume interioară imensă și un talent pe măsură poate transforma singurătatea într-un partener atât de strălucitor. Felicitări!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Mai 24, 2013 la 6:54pm

Cu inima strânsă îţi spun, Luminiţa, dacă singurătatea ţi-a dictat asemenea versuri, atunci o putem numi stare de graţie sau muză. Sfâşietor de frumoasă este această singurătate a ta, prinsă de un suflet atât de mare care poate iubi pământul întreg.

Versurile conţin o evocarea copleşitoare a esenţelor din trăirile tale. Ultimile trei versuri aprind focul  străbătut de întregul poemul.

Preţuire, Sofy!

Comentariu publicat de Nuța Istrate Gangan pe Mai 24, 2013 la 5:11pm

numai un om care stie sa fie singur stie sa fie...impreuna:)

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 41 minute în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog incubatorul de speranțe a utilizatorului Floare Arbore
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gânduri a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rondel pentru Momo a utilizatorului carmen popescu
cu 1 oră în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog bella a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog incubatorul de speranțe a utilizatorului Floare Arbore
cu 2 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când . . . a utilizatorului Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Floare Arbore
cu 2 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când . . . a utilizatorului Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Când . . . a lui Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog sălcii înfloresc (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog sălcii înfloresc (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gânduri a utilizatorului Monica Pester
cu 3 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor