simțindu-mă vie

[Rodica Lupu]

     

privește niarne*

cum se frământă norii

stârnind vijelii

dincolo  de ei

cerul și-a lăsat porțile deschise

eliberându-și seninul din chinga lui gebeleizis

la fiecare aruncare de ochi

îl aflu lipit de fruntea și sufletul meu

 

așa cum inima

înfrânge urzelile neastâmpǎrului omenesc

izbind pieptul cu clopotu-i ce rǎsunǎ nǎvalnic

fulgerul îi aprinde dorul

umplându-i amforele

de înflǎcǎrată iubire

 

lǎcașul furtunilor

nu este adăpostit de acești nori

se află răspândit în liniștea lumii

respirând același aer ca noi

 

doar partea aceea de viață

de care stau legate cu fir negru

gândurile necurate

dezvoltă habitatul unde furtunile sunt acasă la ele

în rest

cerul răspândește pretutindeni fiori

penetrând epiderma cu pigmentul iubirii

 

am ales

să o revărs pe oameni și frunzele verzi

simțindu-mă încă vie niarne

 

 

niarne=apelativ adresat sinelui

16 decembrie 2011

 

  

 

 

[Rodica Lupu]

Vasilisia, Mihaela, Sofy, Chris, da Coza! Nici nu știți ce dor mi-a fost de voi, de locul acesta, ca o grădină a vieții,

din a cărei sevă nu te saturi! Vă mulțumesc pentru că sunteți, pentru ce sunteți și mai ales pentru ceea ce lăsați

în urma voastră! Cu drag, Rodica Lupu!

[Ion Lazăr da Coza]

Toți suntem niște mici Zebeleizis. Depinde doar cum, când, dacă ne manifestăm.

Citit cu mult drag.

da Coza

[Chris]

versuri pigmentate cu dragoste. frumos! :))

[Sofia Sincă]

Trecând prin viaţă, străbatem furtuni dar şi zile senine... Cerul se supără uneori, ne înăbuşă că stropi duri, dar merită să aşteptăm şi limpezirea lui.

O introspecţie a momentului mai întunecat.

Admiraţie, Sofy!

[Vasilisia Lazăr]

Ești vie, Rodica, și ești iarăși aici, lucru ce mă bucură nespus. Mi-era dor de tine și de niarne.