Sfidând toamna

[Vasilisia Lazăr (da Coza)]

surâs perlat acoperit

de brumă

în toamna-mpestriţată

de culori

mă uit prin geam cum la un semn

se-adună

şi curg în râuri stoluri

de cocori.

 

poem de ploaie suspinând

se scurge

te-mbrăţişez c-un rând de nopţi

polare

noian de frunze pe la geamuri

strânge

hoinarul vânt sosit din

altă zare.

perdeaua tremură ca-n orice

toamnă

pastel de gri mereu spre

miazănoapte

iar ploaia cu arome dulci

de coarnă

adună-n cerul gurii

fructe coapte.

 

mi-e frig şi mi se face dor

de vară

hai să păşim pe-aceleaşi calde

căi

te-aştern pe visul meu în strop

de seară

şi verde mă-nvelesc

cu ochii tăi.

(din volumul „Anotimpul întoarcerilor”, publicat în 2016)

[Valeria Merca]

Un poem care cucereşte prin profunzime, lirism şi muzicalitate.
''mi-e frig şi mi se face dor
de vară
hai să păşim pe-aceleaşi calde
căi
te-aştern pe visul meu în strop
de seară
şi verde mă-nvelesc
cu ochii tăi. '' - un final de excepţie.
Am citit/ vizionat cu admiraţie şi drag

 

[gina zaharia]

Tu nu o poți sfida niciodată, Lisia!

Totdeauna există un verde imperial de rezervă!

Cu drag, cu admirație pentru tine și peisajele de vis ale Vrancei, pentru superba interpretare,

[Sofia Sincă]

Desigur, acolo unde locuiți voi, într-un colț de rai, nu poți avea destul timp și destulă privire să admiri anotimpurile. Iar toamna este cel mai vrăjit dintre ele.

Poezia sună ca o amintire... ca șoaptă ce a rămas nerostită. Poate o adierea rece de seară o va deporta ca pe un ecou sau ca pe un simbol al dorinţei de înflorire, indiferent de anotimp.

Am citit cu deosebită plăcere,

Sofy