înflorise teiul din sufletul verii mele și nu știam încotro
să-l ascund de tâlhari
l-am urcat într-un vârf de creion
să pot nota ora la care a ținut primul discurs
despre verbul răscopt în aura nopții
într-o scoarță sălbatică
iată de ce uit uneori ce zi este
și de ce meteoritul ăla trece mereu pe sub gânduri
ca un cocoșat rătăcit
seară bună maestre am zis
iar drumurile s-au înnodat într-un cor de luceferi
tocurile mele te sperie dar tu ești erou
ai ascultat toate simfoniile pământului
stai mereu treaz când luna te mângâie
însă te cutremuri
ca un bolnav de friguri
îți voi arunca ceasul tău otrăvit
nu trebuie să-l slujești decât într-o singură floare
restul e poveste criptată
în brațele tale mă las
ca un scafandru venit pentru a salva marea
de la înec
Adaugă un comentariu
Mulțumesc, da Coza!
Mulțumesc, Valeria!
Cu bucuria lecturii,
da Coza
„Magna cum laude” pentru asemenea poem! :)
Am vibrat.
Mulțumesc, Ana!
Mulțumesc, Sofi. În ziua aceea toate gândurile au înflorit într-un singur tei. Mă bucur că ți-a plăcut!
Mulțumesc, Mihaela!
Calde şi mocnite flăcări ies din versuri, apoi ard ca stelele de noapte senină, parfumate cu iz de albastru eminescian și cu dor de poet, sincer. Transfigurări cosmice la dimensiuni magice, într-un echilibru de elogiu și emoție.
Felicitări! Un poem strălucitor!
Sofi
Eşti în forță, Gina! Super!
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE