La colțul casei noastre pândea luna.
Atât îmi amintesc din povestea pe care mi-o spunea, cândva,
mama;
are un brâu care înconjură satul și îl termină la noi.
Ascultam cu privirea pe fereastră, adoram luna aceea frumos gătită,
și zburam peste stânci măsurând orizontul
ca o pasăre întoarsă din țările calde.
Eram stăpână peste satul felinarelor,
convinsă că pacea s-a mutat în casa noastră și a învățat toate obiceiurile,
de-acum știa că
sudoarea tatei are seva pământului,
iar fruntea mamei e oglinda îngerilor,
până când s-a destrămat lumina care peticea sacul meu de copil
cu povești nescrise,
iar vântul a început să fluiere în iarba cosașilor.
Așa au dispărut zidurile catedralei mele de suflet,
pe cer au năpădit porumbei și vulturi laolaltă,
umbre albe și negre, arlechini într-o sală străină și goală.
Pădurile miros a smirnă,
pe horn coboară Crăciunul
într-o fotografie. Culorile se înnoiesc
din Voronețul de acasă.
Adaugă un comentariu
Nici așa nu-i lămurită treaba:
La colțul casei noastre pândea luna.
Atât îmi amintesc din povestea pe care mi-o spunea, cândva,
mama;
are un brâu care înconjură satul și îl termină la noi.
Sugestie:
La colțul casei noastre pândea luna -
atât îmi amintesc din povestea pe care mi-o spunea, cândva,
mama -
avea un brâu care înconjura satul... și îl termină la noi.
Drag,
diafane amintiri, minunea noastră: copilăria
reverență!
Abia acum simt și eu că mama ar avea un brâu. :) Adevărat, uneori poetul o ține pe-a lui, chiar dacă numai el vede :))
Referitor la versurile specificate de da Coza, în mintea ta, Gina, imaginea se conturează într-un fel, dar fără să vii cu explicația, eu eram uimită că ai pus virgulă între subiect și predicat, fiindcă eu mă gândeam că mama ,,are un brâu care înconjură satul și îl termină la noi.", n-am făcut legătura cu Luna, poate nici alți cititori. :))
Ce să fac, drag da Coza, dacă mi-a rămas în minte povestea în care luna dădea roată satului cu razele sale și se oprea de mai descărca din ele în curtea noastră? Ne-a adorat până s-a făcut beznă :)
Mulțumesc, Nikol!
La colțul casei noastre pândea luna.
Atât îmi amintesc din povestea pe care mi-o spunea, cândva,
mama,
are un brâu care înconjură satul și îl termină la noi.
În mintea mea, beznă.
da Coza
"Satul felinarelor", nostalgie şi dor, resemnare şi renaştere...
Drag,
Nikol
Mulțumesc, Valeria! O raza de lumină din suflet îți trimit!
Mă bucur, Mihaela, ți-am simțit pașii pe neaua sufletului meu...
Mulțumesc!
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE