s-au dus amiezile...

[ION IONESCU-BUCOVU]

s-au dus amiezile…

s-au dus amiezile  din fânul cosit

cînd stam culcat

 şi priveam cerul de in topit

şi când, prin polenul soarelui,

 cădeau păsările în gol,

ca nişte zmeie doborâte de vârteje;

s-au dus amiezile acelea dulci

când vântul legăna soarele

 ca pe o floare de cicoare

şi când eu ascultam sunetele

 rupte din rai ale ciocârliei

sub corul de îngeri ce cântau

 din alăute versete din Firdusi;

s-au dus amiezile fermecate

cu codrii foşnind,

unde se auzeau centaurii

urlând după hrană

şi unde timpul îşi purta

cerul pe umeri ca într-o cupolă

pictată de Bramante,

s-au dus amiezile pline de vis

când la margine de timp

copilăria îmi făcea cu ochiul

şi cu pupilele mari visam

vacanţe pline de prigorii

şi plângeam în mine

de-atâtea minuni ale vieţii;

frumoşi nebuni mai eram odată,

neştiind că ceasul

nu se mai întoarce spre noi

şi acele amiezi vor rămâne

să ne sângereze amintirile,

ca un tropot de stafie

care ne calcă pe suflet

şi doarme mereu în noi.

vineri, 12 decembrie 2014

[Ion Lazăr da Coza]

vârtej > vârtejuri nu vârteje

Nostalgii cu rare momente de poezie.

da Coza

[Ionica Serbov]

Cumva, îmi amintiți de o cantată italiană, pe care și Mozart a preluat-o în „Nunta lui Figaro”:

Voi che sapete che cosa e amor,
Donne, vedete s'io l'ho nel cor.

Am citit cu plăcere.

[Sofia Sincă]

Un text de proză... mai mult. Nostalgie la maxim, tablou cu imagini convenționale.

Nimic nou pe pământ.

Sofy