Rugă de seară

 

Iată că sfinții vorbesc și eu adeveresc,

Arunc piatra și ea cade pe mine…

Doamne, dacă aș putea să îți răsplătesc

Văzutele și nevăzutele mele

Îndreptate spre tine.

             Furtuna pe mare, cerul cu astre

             Toate ale tale acum le întorn

             Să vestească ivirea acelor magi rătăciți

             Și moartea să-nvingă, suflând dintr-un corn

             Ale ursitelor vorbe:

            „Când te vei stinge în mare

             Pești de argint spre țărm să trimiți

             Spre cei care din plase nimicul răstorn”.

Doamne! Să nu fiu doar un dangăt de clopot

Mai cred că m-ai vrut rătăcind în destine

Din ulcele cu vinul băut

Purtat până aproape de cer,

Pe caii mei tot într-un tropot

Până voi deveni cer adevărat;

Să-ți fiu un petic de cer, să ascult

Cum plouă mistere sub tine.

 

Acum ierburi cad de prăvale înaltul.

Le-aud plângând serile.

Alunec în lanul Tău de întrebări

Cer apă însetat, strig din toate puterile

Ce anume, ce oare mi-ai sortit?

               În acest șirag de cocori mă pun dinainte

               Sunt și eu iarbă, plopii acestui poem.

               Știu: mi-a ghicit o țigancă ceva;

               O să cad sub șuierul coasei cândva

               Dar nu mă alunga din cuibul Tău,

               fără arcul de aur trecut sub veșminte!

 

                                               Tudor Cicu

 

Vizualizări: 99

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Ianuarie 21, 2017 la 1:04am

O rugă modestă, ca pretenții la Ăl de sus, dar valoroasă literar.

da Coza

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Ianuarie 19, 2017 la 7:32pm

Înduioșătoare rugă de seară... 


''Furtuna pe mare, cerul cu astre
Toate ale tale acum le întorn
Să vestească ivirea acelor magi rătăciţi
Şi moartea să-nvingă, suflând dintr-un corn
Ale ursitelor vorbe:
„Când te vei stinge în mare
Peşti de argint spre ţărm să trimiţi
Spre cei care din plase nimicul răstorn”.''
Cu bucuria lecturii!

Comentariu publicat de Tudor Cicu pe Ianuarie 19, 2017 la 12:37pm

Așa e! Cum durerea ierburilor care cad la zenit nu poate să fie una liniștită, am înlocuit. (de fapt ruga trebuie să liniștească sufletul în clipa de după rostirea ei)

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Ianuarie 19, 2017 la 10:04am

Da, o rugă drăguță... Eu, personal nu prea sunt pentru a mă ruga în versuri. Poate pentru că nu știu să le fac... :)) Însă nu toată lumea e ca mine.

Acum ierburi cad liniștit la zenit. - dezacord, Acum ierburi cad liniștite la zenit.

Am citit cu plăcere,

Sofy

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 1 oră în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 1 oră în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Maria îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog SONET LXXVII  (Mamă) a lui BOTICI GABRIELA
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 8 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 8 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 16 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 19 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor