la liber săritura peste gaura neagră

 

 

îngrop șoapte în troițele pielii tale
sunt o introvertită precum mâinile bunei în poală
vorbele se-așază cuminți în marsupiul
tăcerii
își alchimizează culorile ascuns
struna umbrei plesnește când fac abisul săgeată și ochesc
norul care mi-a sechestrat ploile

o lume la dospit își coagulează esențele pe tocătorul cărnii

gândul scobește adâncul
insomniac trage esența din măduva lui a fi

pretutindeni respirul învârte spița minunii
este nu este își testează
fibra
vibrația
sacâzul efemerului îți face acordajul galactic
sunetul pulsului tău este suveica de aur din urzeala timpului

dacă se-ntoarce ecoul
sigur are în bocceluță o șuetă cu increatul

revelația execută roata întoarsă
pineala trimite bezele spectatorilor
flic flac pe bârna destinului
este la impuse
pentru juriul pupilelor
cal cu mânere ursita foarfece măiastre
taie bazaltul nopții
inima inimii
cântă
piruetează cu grație ape neîncepute
mai fluidă ca ele
pasăre măiastră zboruri țese mai rarefiat decât
duhul care plutește ușor
în derivă
prin somnul celui fără de forme

visele prea umile mă părăsesc firesc precum o piele de șarpe

pe muchia genunii dintre sinapse organizez periodic
orgiile ierbii și dansul
fluturilor de apă

mâinile bunei strecoară smerite dragoni între valvele galaxiei

Vizualizări: 307

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Septembrie 18, 2017 la 8:21am

Eu am sărit drept în gaură... Normal! n-am exercițiul și nici plasticitatea versului tău. Felicitări!

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Septembrie 18, 2017 la 12:44am

Remarcabile metafore. 

Transgresiunea a fi-ului, chiar dacă e galactic, are nevoie de mâinile bunei.

da Coza 

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Septembrie 17, 2017 la 11:16pm

Mulțumesc de citire, Zarra!

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Septembrie 17, 2017 la 11:16pm

Mulțumesc de prezență, Dorina!

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Septembrie 17, 2017 la 11:13pm

Mulțumesc Lisia! Îmi plac „Z”-urile!:)))

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Septembrie 17, 2017 la 11:11pm
Grație, d-le J' Arrive!
Comentariu publicat de chindea maria elena pe Septembrie 17, 2017 la 11:08pm
Cu mine Nikol, nu se știe niciodată de unde țâșnesc iepurii, pardon, dragonii! Ce e cert însă, contrar aparențelor, e că sunt o introvertită! Mai zbanghie, dar autentică! :)))
Drag
Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Septembrie 17, 2017 la 11:04pm

pleznește - plesnește 

Citit cu interes,

Comentariu publicat de Nikol MerBreM pe Septembrie 16, 2017 la 5:08pm
O imagine cumva neașteptată, la tine, Gerra: "sunt o introvertită precum mâinile bunei în poală", dar ultimul vers, cel cu dragonii semănați de "mâinile smerite" ne arată că nimic nu e ce pare a fi :))!
Cu drag,
Nikol

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 4 minute în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog pentru atât de adâncă dragostea ta a lui petrut dan
cu 5 minute în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 55 minute în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog incubatorul de speranțe a utilizatorului Floare Arbore
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gânduri a utilizatorului Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rondel pentru Momo a utilizatorului carmen popescu
cu 2 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog bella a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog incubatorul de speranțe a utilizatorului Floare Arbore
cu 2 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când . . . a utilizatorului Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Floare Arbore
cu 2 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când . . . a utilizatorului Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Când . . . a lui Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog sălcii înfloresc (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor