Romantica mea primăvară

[Ionel Mony Constantin]

O, tinereţe, cum te-ai dus...
De-ai şti ce rău îmi pare!
Stăteam întinsi cu faţa-n sus
Prăjindu-ne la soare.

Aveam doar cincisprezece ani
Eu şi o colegă blondă
Dotată cu doi sâni babani,
Şi gura ca o sondă

Chiuleam de zor în cimitir.
Ce iute timpul trece,
Când ne pupam într-un delir,
Ascunşi de-o cruce rece.

Mâncam colivă pe ziar
La câte-o pomenire;
Ne îmbătam cu vin amar
Ca proştii, în neştire

Păşeam de mână pe alei
In liniştea deplină;
Şi mirosea a stânjenei
Tămâie şi sulfină

Dar vai, de ea, m-am despărţit
In clipa cea fatală
Când popa ne-a descoperit
Şi ne-a pârât la şcoală.

Printr- un transfer m-au pedepsit
Ca o măsură dură,
Iar taică-meu m-a dojenit
C-o palmă peste gură

O noapte m-a ţinut legat
Să nu fac vreo trăsnaie,
Să fug, în lume, disperat
Cu dragostea-mi bălaie

E dispărută pe vecii
Iubita mea sprinţară
Dar tot o cânt în poezii
În prag de primăvară.

[Ionel Mony Constantin]

Mulţumesc dna Mihaela aţi intuit bine, intenţia autorului:)

[Mihaela Roxana Boboc]

Mi-a plăcut! Amintiri adolescentine, umor și nostalgie.

[Ionel Mony Constantin]

Mulţumesc dna Iris, este un romantism cu parfum de stânjenei:))

[Ionel Mony Constantin]

Mulţumesc dna Angelina şi pe mine m-a amuzat raspunsul dvs in versuri!

[Nădejde Angelina]

Mai merg şi azi prin cimitir

Găsesc doar stânjeneii,

Tu nu mai vii... şi nu mă mir,

Căci stai cu nepoţeii...

[Nădejde Angelina]

Mi-aţi descreţit fruntea! Mulţumesc!