Reverie albastră

[gina zaharia]

cântă-mi ramură de suflet

repetă-mi colindul din seara

în care tremurau stelele

privindu-ne

n-am reţinut versul de roșu intens

devenise prea repede torţă

şi a dispărut

poate pentru că a înflorit deodată

în culori tainice

 

cântă-mi albastru singuratic

ştiu că te strigă marea

dar fixează o altă distanţă

pentru întâlnirea secretă

din culorile tale se vor naşte viori şi poeme

cât pentru freamătul multor valuri

ce şi-au pierdut surâsul

în troienele timpului

 

sculptează-mi inima în flori de timp

apoi dă-i drumul să zboare cu noi

pretutindeni

să se-nalţe ziduri

pe care să le înţeleagă toţi trecătorii

care știu îmbrățișa valsul

pe scări enigmatice

[gina zaharia]

Maria, necuvintele toate sunt cântec. Mulțumim pentru razele de gânduri lăsate mereu aici.

[Belean Maria Ileana]

zbucium, naruire, sa fie revelatia unui nou inceput??

Felicitari Mihai, superba!

[mihai catruna]

[Belean Maria Ileana]

Eu nu voi lua cu mine necuvintele, aici, acum le asez buchet la picioarele acestui unic si deosebit proiect, nu neg nostalgia ce cuprinde gandul farama cu farama... dar am nazuinta unui nou inceput pentru a lumina un sfarsit... drag de voi... mult, mult

[gina zaharia]

Mulțumim, Corina. Te-am simțit mereu lângă noi.

Cu drag,

[gina zaharia]

Sofy, poemele reprezintă impulsul la atingerea imaginii, cu privirea. Prinde contur albastru și rătăcește prin templul reveriei.

Da Sofy, se pare însă  că ultimele simfonii trec spre asfințit...

Și prețuirea mea,

[gina zaharia]

Pentru că ții soarele în priviri, Lisia! Așa ești tu, suflet minunat!

[Corina Militaru]

Admiratie pentru tine, Gina si pentru tine, Mihai. Va urmaresc cu incantare.

Cu drag,

[Sofia Sincă]

Spectacole lirice ale sufletului care concurează cu imaginile paradisiace ale tablourilor.

Se pare că pentru tine, Gina fiecare cuvânt reprezintă o multitudine de idei, iar ecoul lor crează eternitate în artă.

Mai avem încă Reverii albastre, să ne bucurăm!

Deosebită preţuire, Sofy!

[Vasilisia Lazăr]

Voi lua cu mine necuvintele 
într-un buchet, 
ele te vor întreba câte valuri ai numărat 
să-mi fotografiezi setea de lumină 
și de ce te-ai trezit într-un glob 
pe ape imense 
odată cu dimineața mea de stări? 

Îți voi lăsa, din loc în loc, pagini 
din calendarul inimii, 
adună-le, 
pe ele mă vei găsi 
când îmi vei pierde pașii 
dincolo de poeme…

De ce mi se umezesc oare ochii?