realitatea asta niarne*

[Rodica Lupu]

                           

vezi tu niarne

de pe versanții aceștia se rostogolesc pietrele realitǎții

uneori cad la-ntâmplare

pe nimeni

sau pe lucrurile neimportante

alteori însǎ

cad peste mine

lovindu-mǎ în locul unde doare mai tare

 

nǎdǎjduiesc ca într-o zi

sǎ pot iubi aceste pietre

considerându-le

simbol al imaginației

arzând pe muntele realitǎții drept flacǎri olimpice

 

chiar și sub avalanșa lor

iubesc viața niarne

lipindu-mǎ  de oasele ei

ca o coajǎ de mǎr

 

atârn de-o ramurǎ verde

pânǎ când vântul îmi suflǎ prin gânduri

reamintindu-mi

slalomul dintre aluviune și vis

 

realitatea n-are margine și nici centru de greutate

pentru a-i afla punctul de sprijin

exact ca paharul ce-l ȋnchinǎ  destinul

habar   avem

dacǎ e bun sau amar

după ce-l bem

mâinile tremurǎ încercând să găsească echilibrul perfect

 

 

niarne=apelativ adresat sinelui

31 mai 2012

 

 

 

 

 

                                 

 

 

 

[Rodica Lupu]

Gabriela, Violeta! Cuvintele voastre mǎ onoreazǎ! Vǎ mulțumesc!

[Rodica Lupu]

Salut prezența ta Valentin, pe acest site! Niarne chiar mǎ subjugǎ, sau poate mǎ provoacǎ, sau de ce nu, se joacǎ de-a viața cu mine! Mulțumesc pentru vizita și cuvintele tale! De departe, un gând bun!

[Gabriela Grădinariu]

     Incerci sa-ti faci din vers echilibru perfect. Reusesti!

[Irimia Valentin]

Ce dor imi era de Niarne! Ma bucur enorm ca am regasit-o si ca ai adus-o intr-un spatiu mult mai cald si primitor. Aceleasi versuri care m-au fermecat intotdeauna, acum pot sa declar fara nicio retinere.