vezi tu niarne
de pe versanții aceștia se rostogolesc pietrele realitǎții
uneori cad la-ntâmplare
pe nimeni
sau pe lucrurile neimportante
alteori însǎ
cad peste mine
lovindu-mǎ în locul unde doare mai tare
nǎdǎjduiesc ca într-o zi
sǎ pot iubi aceste pietre
considerându-le
simbol al imaginației
arzând pe muntele realitǎții drept flacǎri olimpice
chiar și sub avalanșa lor
iubesc viața niarne
lipindu-mǎ de oasele ei
ca o coajǎ de mǎr
atârn de-o ramurǎ verde
pânǎ când vântul îmi suflǎ prin gânduri
reamintindu-mi
slalomul dintre aluviune și vis
realitatea n-are margine și nici centru de greutate
pentru a-i afla punctul de sprijin
exact ca paharul ce-l ȋnchinǎ destinul
habar avem
dacǎ e bun sau amar
după ce-l bem
mâinile tremurǎ încercând să găsească echilibrul perfect
niarne=apelativ adresat sinelui
31 mai 2012
Adaugă un comentariu
Gabriela, Violeta! Cuvintele voastre mǎ onoreazǎ! Vǎ mulțumesc!
Salut prezența ta Valentin, pe acest site! Niarne chiar mǎ subjugǎ, sau poate mǎ provoacǎ, sau de ce nu, se joacǎ de-a viața cu mine! Mulțumesc pentru vizita și cuvintele tale! De departe, un gând bun!
Incerci sa-ti faci din vers echilibru perfect. Reusesti!
Ce dor imi era de Niarne! Ma bucur enorm ca am regasit-o si ca ai adus-o intr-un spatiu mult mai cald si primitor. Aceleasi versuri care m-au fermecat intotdeauna, acum pot sa declar fara nicio retinere.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE