Puiul de căprioară

 

Pe o pajişte-nflorită,

Paşte zvelta căprioară.

Roată pădurea-ndrăgită,

Îi e ca o surioară.

 

Zburdă iedul printre flori,

Sub al petalelor culori,

Printre ierburi sau  bând lapte,

Se înţeleg printre şoapte.

 

Susură izvoru-n vale,

Apare poteca-n cale,

Frunze şuşotesc pe ramuri,

Crenguţe... ca nişte flamuri.

 

Căprioara iedu-şi linge,

Dragostea-n flăcări  se-ncinge,

Căci iubirea unei mame,

Ţine loc chiar şi  de foame.

 

Străluciri diamantine,

De raze de soare fine,

Printre ramuri se strecoară,

Dogorind în plină vară.

 

Ciuleşte urechile fin,

Apare-un zgomot din senin,

Iar sub nas vântu-i aduce,

Un miros ca s-o încurce.

 

Un lup din pădure vine...

O să îl încurce bine!

Iedul ca să şi-l ascundă,

Printre ierburi se afundă.

 

Stă pitit iedul şi tace,

Privindu-şi mama ce face,

Cum aleargă prin poiană,

În zig-zag... dar de pomană!

 

Lupul este mult mai iute,

Nu are cin’ s-o ajute,

Cu colţii de gât o prinde,

Pe pământ în lung o-ntinde.

 

Cu ochii blânzi şi umeziţi,

Având genunchii-n cremeniţi,

Din priviri iedul găseşte,

Unde se adăposteşte.

 

Privirea se-nceţoşează,

Mintea-i este încă trează.

Iedul mic, a ei dulceaţă,

E salvat... rămâne-n viaţă!

 

Iedul îşi priveşte mama,

Nu-nţelege nici isprava,

Dar stă pitit şi tremurând,

Vede lupul-nfulecând.

 

Degeaba mama-şi aşteaptă...

Nu vine... viaţa-i nedreaptă!

Singur trece pe înserat,

La locul vechi de adăpat.

 

Amintirile-l copleşesc...

Crengile când se lovesc

Lung spre pădure priveşte...

Poate mama şi-o zăreşte!

 

Dar nu  vine draga mamă...

Nimeni nu-l  bagă în seamă.

Paşte în poiană afară,

Dar iaba-i ... atât de-amară!

                       Chiuruş, 01 iunie 2014

 

 

Vizualizări: 486

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de gina zaharia pe Octombrie 31, 2014 la 7:17pm

Cântecul durerii, amar precum iarba aceea...

iaba-i - iarba-i

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Octombrie 31, 2014 la 12:30am

Mă bucur dragă TOTH ARPAD că ai dorință de perfecționare.

Chiar dacă sfaturile au venit cu întârziere, e bine să ți le însușești pentru viitor.

da Coza

Comentariu publicat de TOTH ARPAD pe Octombrie 30, 2014 la 11:51am

Am citit  şi am însuşit comentariile, au fost de bun augur, am învăţat din ele, Vă mulţumesc pentru observaţiile făcute. Greşeala a fost a mea, dar nu intenţionată, trebuia să fiu mai atent. Nu mai pot reântoarce trecutul, pentru a-l repara.  Dacă aveţi vreo posibilitate să reparăm greşeala, v-aş fi recunoscător. Am publicat cele două poezii pentru că au fost mai apropiate inimii mele.  Şi eu sunt convins de faptul că nu au valoarea literară corespunzătoare. Vă doresc o zi plină de satisfacţii şi bucurii. Cu o deosebită stimă şi recpect, Toth Arpad.

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Octombrie 30, 2014 la 11:49am

Ideea poeziei e preluată din „Căprioara” de Emil Gârleanu. Poezia suferă tare la ritm și în general. Ar merge postată la grupul pentru copii, dar și acolo e nevoie de o prozodie bună.

http://www.anidescoala.ro/Caprioara-de-Emil-Garleanu.html

Comentariu publicat de TOTH ARPAD pe Octombrie 30, 2014 la 11:17am

Mă scuzaţi şi-mi cer scuze. Nu ştiam acest lucru. Puteţi retrage cele două poezii? Nu a fost ceva intenionat. Elimina-ţi totul, nu am vrut să jignesc pe nimeni, pur şi simplu nu am citit de acest lucru.

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Octombrie 30, 2014 la 10:53am

Nu, nu are nimic cu Moartea căprioarei, a lui Labiș. Este o versificație simplă, îndreptată spre versul popular, adusă din viața frumoaselor căprioare care ne împodobesc pădurile. Legea naturii... în care omul nu trebuie să se amestece.

Păcat că poezia nu este corect alcătuită. Înainte de a edita volumul trebuia să treceți pe la un cunoscător sau măcar pe la noi. Ana Cîmpeanu v-a explicat detaliat ce cusururi are.

Cu prietenie, Sofy!

Comentariu publicat de TOTH ARPAD pe Octombrie 30, 2014 la 10:46am

Aveţi dreptate. Ar fi ieşit ceva minunat. Mulţumesc. Ador observaţiile constructive. Poezia aceasta a apărut învolumul de poezii "Petale de zori" . Ideea e bună, unii m-au acuzat că le-am amintit de Nicolae Labiş - poezia Moartea căprioarei. Dar aici e cu totul altceva.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nopți se sparg de întuneric a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 3 ore în urmă
Denisa Curea-Popa şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 5 ore în urmă
Denisa Curea-Popa şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 5 ore în urmă
Denisa Curea-Popa şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 5 ore în urmă
Maria Mitea a contribuit cu răspunsuri la discuţia Trei păpuși, cinci becuri și 2 pachete de țigări a utilizatorului Maria Mitea
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Rondel pentru Momo a lui carmen popescu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Hoţul de lumină a lui Nikol MerBreM
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Rondelul poeziei a lui Valeria Merca
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog invidie a lui Ana C. Ronescu
cu 6 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Trei păpuși, cinci becuri și 2 pachete de țigări a utilizatorului Maria Mitea
cu 6 ore în urmă
Maria Mitea a contribuit cu răspunsuri la discuţia Trei păpuși, cinci becuri și 2 pachete de țigări a utilizatorului Maria Mitea
cu 6 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog bella a lui petrut dan
cu 8 ore în urmă
Lui Maria Mitea i-a plăcut profilul lui Maria Mitea
cu 9 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 9 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 9 ore în urmă
Monica Pester a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
cu 12 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor