trecutu-i veşnicie
şi te întrebi cât poţi merge cu viitorul pe creştet
până ca el să îmbobocească să înflorească
apoi să se ofilească
această rutină să ne macine viaţa
şi în final toţi să spunem
doamne ai grijă de amintirea noastră
devenită vitrină
pentru mărţişoarele cu îngeri
pentru verbele care pierd la ruletă
unde toţi jucăm
şi toţi avem ceva de pierdut
ai să te urci în verbul abia sosit
ca într-un taxi
pentru a ajunge la destinaţie
acolo unde dispar teritoriile fiinţei
iar pustietatea te va surprinde
într-o căsuţă de melc
vorbind cu mama şi tatăl melcului
despre guverne pace
şi despre felul cum latră câinele
din chiar sângele tău
când inima bate cum o tobă africană
de după gardul din sârmă ghimpată
în verbul următor e mult loc gol
cei din viitor nu sunt încă sosiţi la locul faptei
stau la pândă pe orbită
nici nu se ştie dacă vor dori să cunoască
strigătul naşterii
oprit între două corpuri galactice
sugerate de albastrul
care şi-a sfârtecat cămaşa până la piele
pentru a arăta tatuajul
cu îngerului prezumtiv
Adaugă un comentariu
Mulţumiri, Alex!
Despre prezent, trecut și viitor într-o poezie care poartă marca doamnei Ana Ardeleanu!
Sofia, îţi mulţumesc pentru răbdarea cu care mă citeşti şi găseşti sens versurilor mele. La mulţi ani!
Filosofie de viaţă, temă mult abordată de Ana Ardeleanu. Viziune asupra stărilor ei la un moment dat, trecută prin registrul liric, romantic, dar și nostalgic. Totul aranjat cu artă, atractiv.
Am citit cu multă plăcere. Mă regăsesc în tot ce spui, Ana.
Sofy
© 2019 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE