Poemul pandemic

[Darie Giurgiu]

viața este uneori ca o iubită trișată

abandonată pe o pârtie de schi

unde vezi cerul mai înalt

dar și capătul drumului

acoperit de nămeți,

înoți în mijlocul zăpezii mânat de

frică, te ajută să

pierzi atomii ce devin radicali liberi,

te frângi ca o plantă de prisos,

ultimul

diagnostic

nu încape pe rețetă

lipsește spațiu să-ți prescrie

tratamentul,

supus virușilor ce

rod din tine precum

viermii

dintr-un fruct lovit descoperi

suferința,

precum elevul din școla

ce-i deschide ochii

strecori tot universul prin

filtrul inteligenței ai sansa să repeți lecția

până îți asumi libertatea de a purta mască.

[Mihaela Popa]

aici
„tratamentul,
supus virușilor ce
rod din tine
precum viermii dintr-un fruct
lovit descoperi”

dacă aş fi autorul aş schimba aşa:

„tratamentul,
supus virușilor ce
rod din tine
precum viermii
dintr-un fruct lovit
descoperi suferința”


în rest, toate bune
cu plăcerea lecturii,
Mihaela

[Vasilisia Lazăr]

lipsește spațiu / spațiul

elevul din școla

Cu toții simțim așa în aceste timpuri, dar nu toți știm să ne exprimăm și liric așa ca tine.

[Valeria Merca]

Ingenioasă plăsmuire! Am rezonat.

[Sofia Sincă]

Viața tratată ca o pandemie, prin simboluri și metafore bine alese, cu satisfacţiile sau insatisfacţiile ei, acceptarea bizareriilor din destin în fața propriilor gânduri și intenții.

Starea de melancolie, de tristeţe chiar, a creat acest poem deosebit.

Sofi

școla - școala