Se amesteca în tornada luminilor 
nu deslușea ceilalți orbi sosiți odată cu ea,   
poate pentru că erau stângaci 
din trecut
și fiecare purta un petic de sare 
prins în ace de timp, 
(ornament  prea sărac pentru masa reginei)

 

Iluzionistul cu glas violet repeta un singur nume – 
sculptură pe sezonul iubirii 
la marginea unei parabole cu senzații de odihnă și răcoare, 
aceeași pe care a recunoscut-o vâscul 
când izvoarele mângâiau roci 
din mâl albastru și fracuri de ploi. 

În fiecare zi descheia un ecou

prin  zigzaguri de frig,
cu gesturi sălbatice înălța un crez prin sufletul păpădiilor 
din închisorile de cuvinte. 
Regina umpluse cu un oftat sala perlelor 
precum visul de duminică al ocnașului

și improvizase un duet cu luna          
la ceasul de veghe în grotă. 

Locuia de peste un zbor în dreapta statorniciei – 
subiect invizibil 
pentru rătăcitorii de lux. 
Să fi copiat instantaneu reverența tăcerilor, 
să-i fi sărutat apoi ochii pierduți în vârtejul culorilor 
ori să fi amețit în uimirea lebedei 
cu trei zile înainte de secetă? 

Și ce aproape e țărmul pe care va înnopta 
piramida cu flăcări 
la marginea căreia se reculeg 
pictori obișnuiți să coboare diminețile 
în portretul lor preferat!

 

Vizualizări: 96

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Octombrie 15, 2013 la 8:15pm

Dacă ar fi să transpui pe pânză această poezie, oare ar fi inventate culorile necesare.

da Coza

Comentariu publicat de Chris pe Octombrie 15, 2013 la 1:44pm

Nu ştiu despre ce tablou este vorba, dar mi-a plăcut tabloul zugrăvit in versuri mai ales ultima strofă:))

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Octombrie 15, 2013 la 12:23pm

"Și ce aproape e țărmul pe care va înnopta
piramida cu flăcări"

Aproape de acest portret al diminetii am ajuns si eu, Gina.

Cu drag citire, Irina

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Octombrie 15, 2013 la 11:04am

Îmi amintesc şi tabloul. De fiecare dată când citesc poezia am revelaţia lumii formată din simboluri, a unei poveşti romantice din spaţiul fanteziei. Metafore strălucitoare şi îndrăzneţe străbat cu fiori poemul.

Preţuire, Sofy!

Comentariu publicat de Gabriela Grădinariu pe Octombrie 15, 2013 la 5:53am

Frumos popas la masa reginei! Mă înclin!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Când... a lui Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 6 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 6 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 6 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când . . . a utilizatorului Monica Pester
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog sălcii înfloresc (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog Ars poetica (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog Rondel pentru Momo a lui carmen popescu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog pentru atât de adâncă dragostea ta a lui petrut dan
cu 7 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 8 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog incubatorul de speranțe a utilizatorului Floare Arbore
cu 8 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 9 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 9 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gânduri a utilizatorului Monica Pester
cu 9 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor