până la a nouăzeci și noua vară

[gina zaharia]

au venit tornadele să mă întrebe de tine

una scrijelea ceva pe zid

voia să-mi arate că orice cuvânt îi va întări convingerea că te ascund

în frunzișuri de ploi

avea dreptate nu te-aș fi dat pe grămada aceea de spice din care tot ciupea vântul

în urcare

nici pe santinelele care adormeau instantaneu la marginea iazului

la ore vitale

 

Doamne niciodată n-am văzut atâtea viori mascate

într-un singur stup

treceam printre ele cu pumnii strânși

de parcă o poteră s-ar fi luat după mine

îmi erau îngăduite doar o inimă de așteptare alta de izbândă și ceva mai încolo

două meridiane de gală

pe acelea mizam

 

 

nu mai era mult până când brațul tău învelea dealul

cu aripi rupestre

astfel ți-ar fi pierdut urma ai fi rămas liliacul de la fereastra mea

până la a nouăzeci și noua vară

odată ți-am spus nu rupe toate crengile

ți-era frig un dans violet curgea în hohote demonice

trosneau melcii cu iarba măsurată în bemoli

acum lasă

am învățat cum e să crestezi

inima ciocârliei

[gina zaharia]

Rodica, te imaginez vorbindu-mi ore în șir despre toate stările mele, te ascult și încuviințez, tăcută, din cap. Câtă dreptate ai!:) Îmbrățișări multe!

[gina zaharia]

Mulțumesc, Ioan! Seară la fel de inspirată!

[gina zaharia]

Ana, mulțumesc! Totdeauna te știu pe potecile mele și mi-e bine!:)

[gina zaharia]

Corina, mulțumesc! Seară senină!

[gina zaharia]

Mihaela Aionesei,  tăcerea ta e... veritabilă! Mulțumesc!

[gina zaharia]

A fost suficient să zăresc tornadele, Sofy, restul a venit de la sine:)

Mulțumesc, draga mea!

[gina zaharia]

Angi, îmi pare rău că nu mai am melcii. Sper că nu te-ai supărat. Când mă gândesc că veniseră singuri, mânați de instinctul... bemolilor:) Drag și mulțumiri încă o dată!

[gina zaharia]

Da Coza, spice de gânduri dragi pentru tine! Mulțumesc! Să mai adresez întrebarea: ce m-aș face eu dacă...:)))

[gina zaharia]

Mulțumesc, Miha! Dar am câteva crengi de liliac la fereastra mea! Adevărate! Astea se pun?:))

[lecu rodica]

Un poem in acord cu anotimpurile si viata,cu perenitatea simtirii si efemeritatea cicloanelor...un poem  pina la miezul asteptarilor si izbinzilor...da,melcii pot sa treaca muntii ,incet dar sigur...poti sa crestezi inima ciocirliei fara ai auzi glasul...echivocul nu minimalizeaza confesiunea sincera...