o pagină de viață

[Tudor Cicu]

o pagină de viață

 

până și viața mi-a fost ca o luntre

împinsă de pe-un uscat unde nimic nu ar fi presimțit

mândria unei mări numai valuri.

doar sufletul spui tu

singurul neînvins care mai poate ține cârma

cu torțe de purpură în mâini

și semn de pace nu pomenise o vorbă

în ce tranșee

îmi rostogoleau cei rămași la țărm gândurile

credeau că asta avea să-mi ucidă tristețea plecării

te închipuiam și eu vâslind

în urma ta pescarii chiar au închis zările

încă mai scotocesc mările

căutându-te

le-aș fi strigat să nu te mai caute

că mi-am pus sufletul pânză la catarg

și vântul poate stârni furtuni nebănuite

că în urma lor ploaia se va prăvăli

pentru asta și pentru câte gânduri am ars

să fi înțeles ei că în această pagină de viață

luna se închină

stelele și-au stins opaițele în fântâni

cerul încă nu s-a unit cu marea sub fulgere

și cineva

așteaptă pacea celor o mie și una de nopți fără tine?

[Mihaela Suciu]

O pagină de viață care nu se termină, ca o poveste din ,,O mie şi una de nopți"!

[Valeria Merca]

Încântătoare pagină de viață. După lecturare și... reluarea lecturii :), zici că te-ai trezit dintr-un vis frumos! :)

Admirație, Tudor Cicu!

[Tudor Cicu]

Doamna Sofia:  Mai curând: „Această pagină de viață poate fi a oricui”, fiindcă în momentul scrierii unui poem nu mă gândesc la „cineva” anume, ci la „ceva” asemănător trăirilor de moment ce le-ar putea avea orice om de pe pământ. Dacă tot ați amintit de poetul nostru național (și se împlinesc - azi - 169 de ani de la nașterea sa), permiteți-mi câteva gânduri: În tinerețe, ca mulți alții, am căutat să aflu imaginea portretistică a „poetului nepereche” în cele câteva mărturii lăsate de prietenii de condei de la acea vreme și să înțeleg tristețea care-i dărâmase „ceva” în ființa SA, dar îl și speriase teribil, în ultimii ani de viață. Pesemne că mult mai speriat era de faptul, că toţi prietenii îl părăseau şi-l lăsau să-şi inoculeze în lăcaşul memoriei sale, percepţia omului fără noroc, fără destin şi fără stea. Boală a singurătăţii care-l va trimite în mormânt. Așa să fie? Ori singurătatea, această boală a tuturor veacurilor, îl încolţise într-atâta, încât... amărăciunea de a nu da de capăt, multor întrebări (iscate şi-n mintea poetului – ce ar fi urlat ca lupii) sunt tot atâtea ipoteze care ne urmăreşte încă?  (Îndatorat de frumoasele cuvinte din comentariul d-voastră. O zi minunată!) 

[Sofia Sincă]

Această pagină de viață poate fi a oricui. Și pentru că este ziua lui Eminescu, îmi place să cred că te-ai gândit la el când ai scris aceste versuri mirifice.

Stări și trăiri, inventate sau nu, conturează imagini personale confundate cu eul liric, conturează nostalgii profund revelatoare, din viața ce a fost, inventează hrană sufletului. Poemul este construit pe o simbolistică armonioasă, trecând prin elemente eminesciene: valuri, mări, catarg și altele.

Fantastic de fermecătoar. Felicitări!

Sofi