ce departe e câmpul în care am deportat dragostea
zadarnic am învățat-o să se facă izvor
poate n-a știut să-și coasă fluturi pe rochie ori n-a aflat
că mersul pe jos alungă singurătatea
iar gardurile de nuiele înfloreau cât s-o deruteze
că venim o dată pe zi
cu apă și miere
când am văzut-o șchiopătând am crezut că glumește
că ne învață cum se trece printre spini
ori se alintă
uneori stă ghemuită lângă o căpiță de maci
ce tablou
zic
bărbia atinge genunchii părul a devenit spic de lumină
privesc și tac
palmele noastre duc făclii spre niciunde
privești și râzi
nu se poate ascunde în plină secetă
nu
niciodată
trec lupii spre nord și nu le pasă că pelinul e gata s-o întreacă
măcar să-l așeze la pământ ne-am putea imagina asta
ar ajuta-o să înțeleagă că acolo s-a născut
departe de noi
departe
într-un car de cuvinte străine
care strălucesc de la o sută de metri
încolo
Adaugă un comentariu
Și totuși, ea (dragostea) există. Chinuită, șchiopătând, exilată... Există. Stă ghemuită lângă o căpiță de maci. Uneori ne mai învață cum se trece printre spini.
Superb, Gina! Superb! Am citit-o de patru ori.
Profund, meditativ, vibrant, așa cum știi tu să... visezi!
Cu marea plăcere a lecturii!
Minunat!
Alegoric și fantastic, între real și abstract, despre dragostea risipită, pierdută, simbolul umanității cel mai de preț. Unde dragoste nu e, nimic nu e, spune poetul.
Poemul descrie într-un mod metaforic la cote ridicate, modul în care omenirea a chinuit dragostea, a destrămat-o, a pierdut-o. Ne-au rămas doar defectele, pesimismul, haosul.
Un poem dens, cu încărcătură meditativă și emoțională.
Sofi
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE