Trebuie să te odihnești, iubito, ca să mă afli,
mi-ai spus,
nu ai dormit de peste un deceniu,
mereu ai avut câte ceva de făcut prin sufletul meu...
Mi-era frig și ai aprins un foc imperial,
mi-era cald și ai adus Niagara peste văpaie,
cu tine am văzut primele albine înecate în miere,
ai făcut bungee jumping să le salvezi,
te priveam de pe creste, erai atât de mică și de curajoasă!
În cădere, s-a agățat de tine o floare-de-colț.
N-ai dormit, iubito, știam că nu dormi,
nopțile ai frământat pâine pentru zilele mele,
erai frumoasă în rochie albastră cu fluturi albi,
aș fi vrut să te ajut, dar numai tu știai să chemi soarele
să rumenească îndeajuns timpul nostru,
numai tu...
Dragul meu,
Toate scrisorile noastre au ajuns la timp,
sunt acolo, în cutia poștală a inimii,
amândoi am înțeles cum e cu oglinda în care îți vezi
o viață din trecut și una din viitor,
încă se mai distinge motto-ul din colț:
să fii iubit e un blestem,
să iubești e o binecuvântare,
cineva a scrijelit primul rând și l-a agățat de un ghimpe.
Mă bucur că grâul nu s-a mănat și a crescut aproape cât Turnul Eiffel,
să-i mulțumim Domnului pentru fântânile pe care ni le-a așezat în drum,
dacă au secat nu e vina noastră,
din când în când se aude un cântec, facem un duo formidabil,
tu de o parte a lumii,
eu într-un licurici care învață să te găsească.
Adaugă un comentariu
Augusta, dacă tot e scrisoare deschisă... :)))
Drag și îmbrățișări!
Mulțumesc, Mihaela! Gând senin!
Mulțumesc, Ana! Să-i mulțumim Domnului că ne-a lăsat calea poeziei, să ne citim!
Mulțumesc, da Coza!
Și eu cu bucuria trecerii tale,
Nikol, mă bucur că stări asemănătoare trec prin sufletul nostru. Păi, o Niagară de/cu miere e poezia, nu? :)))
Abia aștept s-o citesc!
Drag,
o scrisoare pe care o păstrezi şi o reciteşti din când în când, mereu cu aceeaşi plăcere
minunat, Gina, admirație!
"să-i mulţumim Domnului pentru fântânile pe care ni le-a scos în drum" şi pentru poeziile pe care ni le-a scos în drum, mă refer şi la poezia ta, Gina!
Cu bucuria lecturii!
da Coza
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE