Într-un tablou...

[Camelia Ardelean]

Într-un tablou cu dimineți tardive

Și-a înălțat și visul meu decorul –

Infatuări cu „tentă“ de Maldive,

Realității dându-i cu piciorul.

 

Dezavuând scenarii ancilare

Şi amețit de mucede uncropuri,

A îngropat mâhnirea-n osuare –

Un campion la saltul printre hopuri.

 

(Când fericirea tremură spasmodic,

Restabilim cu aștri armistițiu,

Ne cățărăm pe amintiri metodic,

Dar preferăm cu noaptea interstițiu.)

 

Într-un tablou cu amăgiri obscure,

Supremul vis în zbor cameleonic

A evadat din sori, să mă conjure

La teama lui să nu privesc sardonic...

[Camelia Ardelean]

Asta pentru că aveţi un simţ al umorului mai ciudat uneori, domnule da Coza, la fel ca şi mine, de altfel: mie mi se întâmplă, de exemplu, să râd de lucruri/situaţii, care pe alţii îi enervează la culme, în timp ce eu le consider copilării! :-)

Pentru atunci când veţi avea răbdarea/curiozitatea/cheful etc. să citiţi, în comentariul meu, despre pasajul pe care îl menţionaţi (“Un campion la saltul printre hopuri”), aş adăuga doar: “HOP, (I) interj., (II) hopuri, s. n. I. Interj.: ♦ Fig. (Fam.) Dificultate, obstacol, greutate pe care cineva o are de întâmpinat…” (DEX) Poate ajută la “decriptarea” mesajului… :-) Cu prietenie,

 

[Camelia Ardelean]

Dragă Valery, eşti drăguţă că încerci să fii delicată şi să nu superi pe nimeni! :-) Nu s-a pus problema, în situaţia de faţă (sau în oricare altă situaţie), de “a fi sau a nu fi erudit”, ci de “a fi sau a nu fi sincer/corect etc.”! Fără aceste 2 “ingrediente”, orice altceva îşi “cam” pierde din valoare (în opinia mea)! Din experienţa mea îndelungată (sau nu), până la această vârstă pe care am avut norocul să o ating, am constatat că nu întotdeauna erudiţia are legătură cu onestitatea. “Eruditul” (am pus ghilimele, fiindcă e termenul folosit de tine, nu pentru că nu ar fi aşa) este şi el om, deci supus greşelii, subiectivităţii etc.

“Asocierea de cuvinte” de care spui e în regulă, din punctul meu de vedere, am explicat deja viziunea mea în comentariul iniţial şi nu mai revin asupra ei; mie mi se pare totul clar precum cristalul (am citit “chestii” mult mai ciudate în poezii, crede-mă!), dar vorba ta, chestiune de vibraţie/percepţie etc. Chiar înainte de a posta poezia, am aruncat la “gunoi” un vers întreg, fără nici o urmă de regret (acolo unde constat că e ceva în neregulă, nu ezit să acţionez). Aş fi crezut opinia lui Valerian, dacă aceasta nu ar fi venit imediat ca urmare a unor “fapte”, pe care nu le detaliez aici, fiindcă nu e nici locul, nici momentul, lucru ce m-a făcut să-mi pierd încrederea în sinceritatea lui (în ce mă priveşte). La fel ca tine, îi urmăream toate comentariile (până acum), fiindcă voiam să învăţ lucruri noi. Era ca un mentor pentru mine, dar acum sunt dezamăgită, se pare că “idolul (meu) avea picioare de argilă, care se surpă” (cum afirma un mare maestru, nu-i mai reţin numele). :-(

Ai spus un lucru genial: “din fiecare comentariu (să) luăm ce e bun”! Cineva de pe acest site (nu contează cine), mi-a zis odată: “Ascultă toate sfaturile, dar urmează-l doar pe cel care crezi că ţi se potriveşte, fiindcă nu toate sunt date cu bună intenţie”!

În concluzie, îţi mulţumesc pentru comentariu şi pentru aprecierea legată de ceea ce ţi-a plăcut ţie din poezie! :-) Cu prietenie,

[Camelia Ardelean]

Doamna Sofy, şi până acum vă stimam, dar de acum înainte o să vă port respect veşnic! :-) V-aţi asumat întotdeauna propria opinie, aşa cum a fost emisă iniţial, iar atunci când v-aţi schimbat-o, a fost din proprie iniţiativă/convingere (schimbarea) şi nu dictată/influenţată de împrejurări exterioare. Sunt de aproape 3 ani pe acest site şi cred că mă cunoaşteţi îndeajuns, ca să ştiţi că apreciez enorm sinceritatea, iar dvs. nu mi-aţi făcut niciodată complimente ieftine. Cu atât mai mult le preţuiesc, ştiu că sunt oneste, neinfluenţate de vreun scop ascuns, motiv pentru care vă mulţumesc… infinit!

Aşa este, am “înghiţit multe directe în plex”, vorba dvs., dar am făcut-o fiindcă erau pe merit, eu am conştientizat acest lucru, iar scopul meu era să învăţ. Acest “învăţat” va continua întreaga mea viaţă, fiindcă niciodată nu putem şti totul, dar ne putem “autoconcura”, ca să devenim mai buni. Cuvintele sunt insuficiente, pentru a zugrăvi recunoştinţa pe care o port dvs., tuturor celor de la care am învăţat cu adevărat ceva! Sunt deschisă, în continuare, opiniilor pertinente, sincere, constructive, dar voi rămâne “de piatră” în faţa celor care contravin principiilor mele, respectiv adevărului. Este un “lux” pe care mi l-am câştigat cu multă trudă!

Sunt de acord, la modul cel mai sincer, cu tot ce afirmaţi în comentariu; mă bucur că am fost, şi la această poezie, pe aceeaşi lungime de undă, aţi simţit versurile mele exact aşa cum le-am simţit eu! A visa nu este, într-adevăr, o crimă şi fiecare o face în felul său! :-) Cu preţuire,

 

[Ion Lazăr da Coza]

Camelia, nu am avut răbdarea/curiozitatea să citesc cum ai explicat acest vers - Un campion la saltul printre hopuri. -, dar am râs ca la Stan și castelul Only!

da Coza

[Valeria Merca]

În opinia/ viziunea mea, e mult adevăr în ambele comentarii de mai jos. Primul comentariu e scris cu mâna unui erudit în materie de poezie, de la care nu avem decât de învățat. Eu, personal, de câte ori vedeam un comentariu scris de Valerian, fugeam pe pagina aceea, convinsă fiind că voi afla ceva util și așa s-a întâmplat de fiecare dată. Al doilea evocă parcursul Cameliei pe acest site și nu numai. Ambele au în comun modul în care vibrăm cu  un text (în cazul de față vibrația e diferită).

În versurile citate de Valerian la punctul a) e subliniată asocierea de cuvinte care face ca  metafora/ figura de stil creată de tine, Camelia, să devină discutabilă. Tocmai aceste formulări le-am găsit și eu ciudate, sau nepotrivite în această creație, de la prima lectură, când nu exista niciun comentariu aici. Și nu doar la poezia aceasta.

Pe de altă parte, chiar dacă  ți-ai conturat propriul stil, Camelia (și asta ne sună majorității, la fel ca-n anterioara ta postare, unde comentariul meu era destul de clar... în sfârșit, nu-mi place să dezgrop morții), trebuie să admitem ideea că din fiecare comentariu luăm ce e bun, mai cu seamă din cele în care ni se fac recomandări, sau observații.

În concluzie, o poezie reușită, de data aceasta, mai mult sub aspectul prozodiei.

cu drag, 

[Sofia Sincă]

Camelia Ardelean este unul dintre membrii site-lui care și-a corectat, îmbunătățit poezia aici. A strâns mult din dinți, a înghițit multe directe în plex, dar a continuat, a perseverat. Apoi ne-am obișnuit cu ea, să mai epateze pe ici pe colo. Pentru ea nici nu înseamnă epatat. Este stilul ei de a scrie. Faptul că și-a îmbunătățit prozodia contează foarte mult. Perfecțiune? Pe mine mă sperie acest termen, deși sunt și eu pretențioasă. Nimeni nu e perfect. Și, dacă vrem să fim Gică Contra putem oriunde și oricând. Putem scoate sintagme din context, a le asemăna răutăcios, considera în modul în care dorim fiecare. Scopul acestui site este să oferim timp, spațiu și o mână de ajutor dacă se poate, membrilor care doresc să-și îmbunătățească tehnica scriitoricească, stilul. Nu de a-i desființa.

Desigur, între poet și poet există un tampon. Fiecare gândește/crede că poezia lui este cea mai bună, perfectă, adevărată. Eu pot spune din plan neutru, că nu există nici perfecțiune și nici adevăr suprem, ele fiind două termene abstracte. Fiecare deținem o scară de valori la care ne raportăm.

Referitor la poezia de față, este așa cum a gândit-o Camelia, este acolo unde i-a zburdat visul. Dar nu mai știm să visăm? Acest vers, Infatuări cu „tentă“ de Maldive, și eu l-am socotit cum l-a socotit ea și mi-a plăcut foarte mult. Nu este la îndemâna oricui să ajungă la Maldive. Dacă ar fi, eu aș fi prima. :)) În rest este la fel ca multe dintre poeziile ei, sună bine, este relaxantă.

Mie mi-a plăcut!

Sofi

[Camelia Ardelean]

Laura, îţi mulţumesc pentru curajul de a-ţi lăsa semnul de apreciere în pagina mea! :-) Cu drag,

[Camelia Ardelean]

Dragă Valerian, îţi mulţumesc din suflet pentru noua critică “constructivă”! Asta îmi dovedeşte, încă o dată, că mai am multe de învăţat, nu neapărat legat de poezie, ci mai ales în ce priveşte oamenii! Merci encore pentru lecţie, aveam nevoie de ea, eram de o naivitate strigătoare la cer până acum! :-) Este foarte interesantă schimbarea ta de atitudine, “brusc şi dintr-o dată”, faţă de versurile mele, ţinând cont că, acum foarte puţin timp, erai “bucuros de progresele făcute de mine”! :-) Poezia de faţă e scrisă în aceeaşi perioadă cu cea la care mi-ai lăsat comentariul laudativ, de aceeaşi persoană (moi), cu acelaşi creier, aceeaşi limbă română, n-am contractat între timp nicio boală psihică etc. Mai mult, în septembrie 2016 (deci acum un an, timp în care am învăţat foarte multe lucruri noi!) îmi scriai: “Camelia, n-am spus vreodată că nu-mi place poezia ta... Vreau să ştii că ai progresat mult, faţă de începutul tău pe Însemne…” Apoi urmau nişte sfaturi într-adevăr constructive legate de prozodie etc., pentru care ţi-am mulţumit atunci.

Ce rezultă de aici? Ori că nu eşti constant în aprecieri, respectiv că te contrazici singur (şi asta nu e bine!), ori că există un motiv al aversiunii tale faţă de mine, care n-are absolut nicio legătură cu poeziile mele (şi asta, iarăşi, nu e bine!). Trage singur concluziile, eu le-am tras deja (de câteva zile) şi ştiu exact răspunsul… dar prefer să îl păstrez pentru mine! :-)

Acu’ să ne ocupăm strict de poezia de faţă, să vedem dacă există în ea ceva cu/fără logică sau “tras de păr” (sper că-mi dai dreptul la replică/la contraargumente), aşa cum afirmi (îmi pare rău dacă o să-ţi răspund pe acelaşi ton, pe care mi-ai scris comentariul, dar…  tonul l-ai dat tu, eu compun doar “cântecul”!) :-)

a) Subiectul poeziei: VISUL. Nu văd nimic amuzant sau forţat în expresia “infatuări cu tentă de Maldive” – reiese clar de aici că nu ne amuză aceleaşi lucruri sau că nu funcţionăm după aceeaşi logică! :-) Maldivele, fiind nişte insule superbe, luxoase etc., se poate face extrem de simplu o analogie (metaforică) între ele şi visele noastre. Visăm luna de pe cer (adică lucruri irealizabile, adesea), dar ne alegem, de multe ori, cu praful, nu?

“Un campion la saltul printre hopuri”, o altă “asociere nepotrivită”, în viziunea ta! Ce moare ultima? Speranţa, adică VISUL, care se chinuie, săracul, să reziste, ca la cursa cu obstacole, până la ultima “suflare”! Sunt adevăraţi “campioni” cei care mai au încă curajul să viseze, nu? “Ne căţărăm pe amintiri metodic”: a te căţăra pe ceva înseamnă, în viziunea mea, a încerca să evoluezi, să “urci”, să depăşeşti un obstacol, să ieşi la lumină; în cazul de faţă, să te debarasezi de trecut. “Dar preferăm cu noaptea interstiţiu”: noaptea reprezintă, tot în viziunea mea (şi nu numai), nefericirea, necazurile, “ceva rău”, în general. “INTERSTÍȚIU, interstiții, s. n. Spațiu (gol) situat între părțile unui corp sau ale unui sistem de corpuri aflate unul lângă altul pe o anumită porțiune din suprafața lor, fără a se atinge…” E din DEX, nu din Wikipedia! :-) Rezultă, printr-o logică simplă, că ne dorim să stăm departe de necazuri!

b) Strofa a 3-a, despre care afirmi cu sarcasm că e “ca nuca-n perete” (nu neapărat cu aceste cuvinte), vorbeşte despre fericire. Ce are fericirea cu visul (subiectul poeziei)? TOTUL! Dacă nu ne îndeplinim visele, devenim nefericiţi! Chiar şi amintirile, despre care “vorbeşte” strofa cu pricina (respectiv trecutul nostru), sunt, de multe ori, obstacole în calea fericirii. Iată cum se leagă totul, atât de simplu…

c) Desigur că textul nu e un pastel, n-a spus nimeni asta; faptul că am folosit expresia “dimineţi tardive” nu-l transformă în pastel; celelalte cuvinte enumerate de tine n-au nicio legătură cu pastelul şi sunt toate la locul lor, atent gândite, cu un scop bine determinat! Fiindcă ai ales să nu vrei să-l vezi (scopul), n-o să-l vezi niciodată, de aceea nu are rost să mai explic cauza utilizării lor. În altă ordine de idei, pe asta n-am înţeles-o deloc: “fără să transmită vreo idee proprie”! Adică vrei să spui că aş fi luat ideile altcuiva?? Sper că glumeşti! De când mă ştiu, mi-am dorit şi am încercat mereu să fiu originală, n-aş copia pe nimeni, nici dacă aş fi plătită pentru asta, e o remarcă jignitoare şi neadevărată!

d) “Realităţii dându-i cu piciorul” – un alt vers care nu are logică pentru tine! Realitatea, fiind, de obicei, cu totul alta decât în visele noastre, normal că visul o “loveşte”, metaforic vorbind, fiindcă vrea să o înlăture, că e urâtă, nu? :-)

“Supremul vis să evadeze din sori”: după cum spuneam, visele sunt mai înalte, de obicei, decât posibilităţile noastre de a le materializa, de aceea ar fi cazul să revenim, din când în când, cu picioarele pe pământ! “La teama lui să nu privesc sardonic…”: fiecare om are temerile sale, uneori ne e teamă şi să visăm, ca să nu rămânem dezamăgiţi; la fel, sunt mulţi care abia aşteaptă să batjocorească slăbiciunile/temerile altuia, visele altuia etc., că aşa sunt oamenii (unii), “buni de pus la rană”, despre asta era vorba în “ecuaţie” (de a nu râde, nici măcar noi înşine, de temerile/visele noastre). De asemenea, nimic anormal! De altfel, întotdeauna când construiesc figuri de stil, încerc să nu sfidez logica, să nu aberez doar de dragul de a epata (astfel se face că am explicaţii logice la orice figură de stil)! :-)

e) este singurul punct la care nu te contrazic şi mă aşteptam să observi cele 2 ruperi; pentru că nu mi se par foarte deranjante, le-am lăsat totuşi. Mă aşteptam să te legi şi de cele 2 gerunzii din text, dar se pare că ai fost prea ocupat să te distrezi pe seama presupuselor mele “asocieri nepotrivite, forţate şi hazlii”! :-)

Ca să închei: punctul “e” şi antepenultimul paragraf din comentariul tău (“Recomand autoarei…”) mi se par a semăna, în sfârşit, cu ceea ce se doreşte a fi o critică constructivă/obiectivă, respectiv un sfat util; ca atare, vor fi singurele lucruri de care voi ţine seama şi pentru care îţi voi mulţumi!

Nu ştiu de ce ai simţit nevoia să concluzionezi astfel: “Nu ajungem noi la performanţă cu una, cu două, doar să o atingem nădăjduim…!” Nu am fost niciodată obsedată de performanţă, scriu pentru că îmi place şi simt că am ceva de spus! :-) O săptămână minunată îţi doresc!

PS 1: Poezia NU se explică! :-) Am făcut o excepţie pentru tine, ca să vezi că nimic nu e întâmplător în versurile mele (aşa cum afirmi), nicidecum pentru cititori (care sper că vor ignora acest comentariu generos al meu, ce nu le este adresat)! Desigur că fiecare poate să dea propria interpretare la ceea ce citeşte, aşa cum şi eu o am pe a mea!

PS 2: Dacă o să fii ranchiunos şi o să mă urăşti tot restul vieţii pentru aceste rânduri, atacând tot ceea ce voi scrie de acum înainte, eu nu te pot împiedica, dar asta nu va face decât să certifice faptul că am avut dreptate când am afirmat mai sus că “există un motiv al aversiunii tale faţă de mine”! :-)